Părintele basarabean Leonida Iacob sub persecuţia comunistă

Părintele basarabean Leonida Iacob s-a născut la 5 aprilie 1900 în localitatea Holercani, judeţul Orhei. După absolvirea studiilor de teologie la Chişinău, în 1923 tânărul Leonida Iacob a primit darul preoţiei pe seama Parohiei Acmanghit, mai apoi ajungând la Plătăreşti (Plahteavca), ambele din judeţul Cetatea Albă. Din 1937 şi până în vara anului 1940, preotul Iacob a slujit la Parohia Păpuşoi, judeţul Cetatea Albă. Pentru puţin timp a fost nevoit să se refugieze în ţară. La 6 august 1941 a revenit la parohia sa, unde a slujit până în vara anului 1944. S-a refugiat din nou în ţară, ajungând să slujească la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din oraşul Caracal. La 16 decembrie 1949 este arestat de Securitatea Slatina şi trimis în anchetă. Acuzaţia care i se aducea era de „activitate de informator al Siguranţei antonesciene”. În realitate, după revenirea la Parohia Păpuşoi, în august 1941, părintele Iacob fusese solicitat de Siguranţă să semnaleze autorităţilor române activitatea comunistă şi persoanele cu apartenenţă politică în solda Uniunii Sovietice. Din documentele la care am avut acces reiese faptul că părintele Iacob nu a prestat o activitate semnificativă în folosul Siguranţei, dar statutul avea să-i creeze neplăceri mari după 1948. Este anchetat în nenumărate rânduri la Direcţia Regională de Securitate Craiova într-o permanentă stare de arest.

Trei ani mai târziu situaţia preotului Leonida Iacob, reţinut la Securitatea din Craiova, avea să se schimbe. La 24 noiembrie 1951 este arestat din nou la ordinul Direcţiei Generale a Securităţii Statului. În anchetele care se desfăşurau la Bucureşti în problema celor implicaţi în Partidul Socialist (Social) Creştin, profesorul Gheorghe Săndulescu, unul dintre animatorii acestei organizaţii clandestine, rostise numele preotului Leonida Iacob, ca şef al filialei din Caracal. Această organizaţie era rodul ideilor care circulau în cercurile catolice din Bucureşti de inspiraţie franceză încă din 1945, ca o posibilă alternativă după excluderea comuniştilor de la putere. Anchetele Securităţii în această problemă avansaseră mult mai ales după procesele Nunţiaturii Apostolice (iunie 1950) şi a Legaţiei Italiei (septembrie 1951).

În cazul preotului Leonida totul începuse în 1949. La începutul acestui an, Securitatea declanşase o vastă operaţiune informativ-operativă de identificare şi urmărire a clericilor care proveneau din provinciile Basarabia şi Bucovina. Se vorbea chiar de o „repatriere” a acestora în Uniunea Sovietică sau de o comprimare a lor din bugetul Ministerului Cultelor. Pentru a-i scăpa, Patriarhul Justinian încerca să-i trimită să slujească în parohiile foste greco-catolice din Ardeal şi Banat.

În încercarea de a crea filiale cât mai multe ale partidului său, în iunie 1949 Săndulescu se deplasează la Caracal. Aici ia legătura cu foşti colegi din Şcoala Normală şi îl vizitează pe părintele Iacob, mai întâi la catedrală, apoi la domiciliu. Săndulescu îi propune părintelui să iniţieze formarea partidului în Caracal. În schimb, părintele Iacob solicită sprijin lui Săndulescu să intervină la Bucureşti pentru a nu fi comprimat. De altfel, după două luni, părintele Iacob se deplasează la Bucureşti, întâlnindu-se din nou cu Săndulescu, acesta din urmă intervenind la Ministerul Cultelor, prin vicarul Mitropoliei Ardealului. Astfel, în noiembrie 1952, părintele Iacob era învinuit pentru activitatea clandestină în PSC.

După o anchetă sumară sub noua acuzaţie, într-un lot cu alţi trei învăţători, prin Sentinţa nr. 15 din 16 ianuarie 1952, părintele Leonida era condamnat de Tribunalul Militar Craiova la 3 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Craiova şi Jilava. Pentru că era arestat din 1949, la 3 februarie 1953 i s-a expirat executarea pedepsei, dar părintele Leonida a primit un domiciliu obligatoriu la Caracal. În iulie 1956 a trecut la cele veşnice.