Părintele Brutus Mateescu sub persecuţia comunistă

Un alt preot care nu figurează în dicţionarele clericilor întemniţaţi în perioada comunistă este Brutus Mateescu. Acesta s-a născut la 24 iunie 1895, în familia preotului Constantin Mateescu, din comuna Dorobanţu, judeţul Tulcea. După şcoala primară urmată la Orfelinatul Corpului didactic de la Mănăstirea Bistriţa - Vâlcea, în 1908, tânărul Mateescu se înscrie la Seminarul Teologic din cadrul aceluiaşi aşezământ monastic.

În 1916 îşi finalizează cursurile seminariale, iar în refugiul din Moldova, până în 1918, este învăţător suplinitor în comunele Nicoreşti şi Borcea Nouă, din judeţul Tecuci. Ulterior, timp de un an este suplinitor la Dobriceni, judeţul Vâlcea. În 1920 primeşte Taina Preoţiei, iar patru ani mai târziu este numit la Parohia „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ din Târgu-Horezu, Vâlcea. Deşi era ajutat de un alt conslujitor, avea o enorie mare, cu mii de suflete. Dar tânărul preot Mateescu nu s-a descurajat. În 1927 a înfiinţat o bibliotecă cu 5.000 de volume, în 1932 a organizat un cor bisericesc format din elevi, dirijat de învăţătorul din parohie, a pus bazele unui cămin cultural şi din 1938, zilnic, a hrănit 40 de elevi săraci în cantina de pe lângă biserica parohială. Deoarece zona Horezului era considerată fieful Partidului Liberal, unde omul politic Ion Gh. Duca îşi avea o locuinţă de vară, atunci preotul Mateescu a trebuit să adere la Partidul Liberal. Era o condiţie fără de care nu obţinea sprijinul politic local în înfăptuirea proiectelor sale. De altfel, în 1928, preotul Mateescu începe ridicarea unei catedrale cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“. Totuşi, necesitatea reparării celorlalte trei biserici din parohie a amânat finalizarea construcţiei. O altă cauză a fost demisia sa din 1934, din Partidul Liberal. În urma vizitei lui Gheorghe Tătărescu din 16 ianuarie 1937, construcţia bisericii noi este reluată şi cu sprijinul parohienilor mai ales, în 1940, se ajunge la faza pictării interiorului, pentru a fi finalizată în anul 1946. În timpul guvernării legionare este nevoit să adere la Mişcarea Legionară şi să activeze într-un cuib. Nu duce politică militantă, însă din acest motiv, în septembrie 1941, atunci când iniţiază mai multe întruniri cu elevii din localitate în scopul reorganizării corului bisericesc şi pentru efectuarea unor munci în folosul parohiei, este anchetat şi înaintat în justiţie cu suspiciunea de „activitate legionară“. Parchetul clasează dosarul, dar această „urmă“ în dosarele Siguranţei va fi ca un stigmat în perioada comunistă. Este arestat la 15 octombrie 1944, sub acuzaţia de activitate legionară, dar eliberat la puţin timp din lipsă de probe. La 15 mai 1948 este arestat din nou de Siguranţa Vâlcea, în octombrie acelaşi an, încarcerat la Aiud, apoi din decembrie, la Ocnele Mari. În martie 1950, soţia lui era convinsă că părintele decedase. Dar la 8 decembrie 1950 părintele a revenit acasă. Însă nu pentru mult timp. La 19 iulie 1952, părintele este arestat din nou şi încarcerat în Penitenciarul Piteşti. După o anchetă sumară la Securitatea din Piteşti (septembrie 1952), părintele este mutat în lagărul de muncă de la Peninsula-Valea Neagră. Era condamnat administrativ la muncă pentru o perioadă de 60 de luni. La 29 august 1953 este mutat în colonia de la Borzeşti-Bacău, apoi din 16 martie 1954 la Oneşti. Este eliberat la 13 mai 1954 din Formaţiunea nr. 0665 Oneşti.