Părintele Clement Cucu, duhovnicul monahilor din Episcopia Romanului

A fost duhovnicul care a răspuns de fiecare dată când a fost trimis să povăţuiască şi să îndrepte sufletele monahilor din Eparhia Romanului. Încă de la vârsta de 15 ani a rămas impresionat de trăirea vieţuitorilor de la Mănăstirea Cocoş. După participarea la Războiul de Reîntregire a neamului, a intrat ca frate în obştea de la Bogdana de Bacău. În 1923, la vârsta de 26 de ani, a fost hirotonit ieromonah. Din poruncă arhierească a fost trimis să slujească la câteva din cele 40 de biserici fără preoţi din ţinutul Bacăului. După absolvirea seminarului monahal de la Neamţ-Cernica, în 1932 a fost numit stareţ al mănăstirii de metanie. În această calitate, a ridicat nivelul duhovnicesc al obştii şi a dus mai departe tradiţia rânduielii liturgice. Dar prestigiul de care se bucura ca duhovnic a determinat conducerea Episcopiei Romanului să-l trimită, în fruntea a 10 monahi, să reînvie Mănăstirea Sihastru de lângă Adjud. Apoi, în 1939, episcopul Lucian Triteanu l-a numit duhovnic la noua mănăstire de la Vladimireşti, de lângă Tecuci. A pus început bun aşezământului ridicat în câmpul în care vor fi fost vedeniile maicii Veronica, a instituit rânduiala monahală canonică şi a încercat să înfrâneze ispitele celor 50 de maici, tinere, fără experienţă duhovnicească. La Vladimireşti a slujit şi a îndrumat duhovniceşte până în 1947, când episcopia l-a mutat pe părintele Clement, împreună cu 30 de maici, la mănăstirea întemeiată la Castelul Sturdzeştilor de la Miclăuşeni, de lângă Roman. După intrarea acestei mănăstiri în componenţa Arhiepiscopiei Iaşilor,