Părintele Constantin Antonescu din Flămânzeni-Buftea, judeţul Ilfov, în temniţa comunistă

S-a născut la 25 noiembrie 1900 în localitatea ilfoveană Dârvari. După liceul teoretic, tânărul Antonescu a urmat Seminarul Central (1912-1921) şi Facultatea de Teologie din Bucureşti (1924-1928). La puţin timp după absolvirea seminarului teologic primeşte darul preoţiei pe seama Parohiei Bila, judeţul Vlaşca (astăzi în comuna Schitu, judeţul Giurgiu). Aici slujeşte vreme de patru ani, după care se transferă în apropierea ţinutului natal, în Parohia Flămânzeni, astăzi în oraşul Buftea, judeţul Ilfov.

Încă de la intrarea în tagma preoţească, Constantin Antonescu se înregimentează în rândurile Partidului Naţional Ţărănesc, ajungând membru în delegaţia permanentă din judeţul Ilfov, iar la alegerile din 1946 participând în calitate de candidat pentru parlament. Pentru trecutul politic interbelic, după 1945 a fost urmărit informativ de către autorităţile comuniste. De pildă, într-un referat al Securităţii din 1950 se făcea o analiză asupra afirmaţiilor făcute de preotul Antonescu, precum „ţara a ajuns pe mâna golanilor” sau „vom scăpa în mod sigur de comunişti”.

Totodată, preotul Antonescu era arătat cum „a făcut propagandă ostilă colectărilor şi formării gospodăriei agricole colective în Flămânzeni”, din acest motiv „mulţi ţărani” retrăgându-se din întovărăşirea agricolă. La 16 august 1952 este reţinut în urma Ordinului nr. 490 al Cabinetului MAI. În câteva rânduri, prezbitera Maria Antonescu a înaintat memorii la Ministerul Afacerilor Interne, unele semnate chiar de parohieni, prin care solicita eliberarea părintelui Antonescu.

La 22 august 1952 era anchetat la Securitatea din Bucureşti. În urma cercetărilor s-a concluzionat că preotul Antonescu a dus „propagandă ostilă şi duşmănoasă regimului”; că lansează „zvonuri alarmiste şi duşmănoase, care subminează existenţa RPR”; susţine „nepredarea cotei de lapte şi sabotarea economiei RPR”, dar mai ales că, „prin metode josnice şi perfide, subminează încrederea organelor democrate în PMR, forţa conducătoare în RPR, şi prin acestea aduce mari prejudicii buneistări a poporului muncitor”. Cu un astfel de rechizitoriu, anchetatorii propuneau trimiterea în justiţie a părintelui Antonescu. Totuşi, pentru că prin ordinul politic se urmăreau arestări masive şi trimiteri la muncă forţată, eludându-se îndeplinirea for­melor juridice, atunci părintele Antonescu a primit o detenţie administrativă de 60 luni. A cunoscut coloniile de muncă de la Canal, Peninsula-Valea Neagră (ianuarie 1953) şi Galeşu, apoi Centrul de Triere Bucureşti-Văcăreşti (iulie 1953). La 11 august 1954 a fost eliberat din centrul de detenţie de la Văcăreşti.