Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Părintele Constantin Necşulescu din Drăgăşanii Vâlcei sub persecuţia comunistă (II)

Părintele Constantin Necşulescu din Drăgăşanii Vâlcei sub persecuţia comunistă (II)

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 13 Iul, 2015

La presiunea Ministerului Cultelor, în 1951, părintele Necşulescu este numit la Parohia Drăgăneşti-Olt, dar refuză să se prezinte, rămânând la Biserica „Sf. Ilie”. Ba chiar face afirmaţii la adresa regimului: „Când scăpăm de voi, comuniştii? Nu înţeleg de ce nu sunt lăsaţi oamenii să trăiască şi de ce îi strânge aşa de rău pe oameni. De ce să-l ia pe om noaptea de acasă, cum au făcut cu Amzulescu, lăsând soţia şi copiii plângând şi fără nici un sprijin? De ce nu-i cheamă ziua?” Acestei atitudini se adaugă unele delaţiuni date de persoane din jurul său, precum chiriaşii din casa sa: „Cu acest bandit nu mai putem trăi şi nu merită a mai sta în mijlocul clasei muncitoare, căci este dăunător regimului de democraţie populară”. La 18 iulie 1952 este arestat şi trimis în anchetă la Securitatea din Piteşti, apoi la Bucureşti, pentru aceeaşi acuzaţie nedreaptă: „şef de sector legionar”. După o anchetă sumară presărată cu acuzaţii provenite mai ales din declaraţii mincinoase, părintele Necşulescu primeşte o detenţie administrativă de 24 de luni. Este purtat prin Penitenciarul Piteşti (iulie 1959) şi în coloniile de la Valea Neagră (ianuarie 1953), Poarta Albă (septembrie 1953) şi Peninsula. Este eliberat la 18 mai 1954. La întoarcerea acasă nu i se mai permite reîncadrarea la Biserica „Sfântul Ilie” din Drăgăşani. Atât autorităţile locale şi de partid, cât şi Securitatea şi împuternicitul de culte îi refuză orice cerere de revenire la parohie. Înaintează mai multe cereri către Episcopia Râmnicului pentru a primi ajutor material şi financiar, însă de fiecare dată este refuzat. Merge în audienţă la Patriarhul Justinian, la Gheorghiu-Dej şi la procurorul general. Prin decizie eparhială este numit la Parohia Brădet-Argeş, dar autorităţile locale îl refuză. În cele din urmă, de la 1 februarie 1955 este numit suplinitor la o parohie din Piatra Olt. Ajunge într-o situaţie materială dezastruoasă, încât la 7 martie 1955, într-un memoriu înaintat Patriarhului Justinian, arăta că nu are nici măcar îmbrăcăminte preoţească şi încălţăminte, cerând un sprijin: „Mă îndrept acum către Înaltpreasfinţia Voastră cu rugămintea de a găsi soluţia să fiu pus în situaţia de a mă putea prezenta onorabil în faţa credincioşilor la care sunt trimis, nu ca un cerşetor aşa cum sunt îmbrăcat acum, căci sunt, Înaltpreasfinţia Voastră, o batjocură pentru lumea în mijlocul căreia trăiesc, pentru sectanţii care sunt în localitate şi pentru prestigiul ţării noastre”. Cu ajutorul parohienilor ridică biserica de la Piatra Olt din paragina pe care o găsise. Procură un clopot nou, în locul tălăngii, şi o Evanghelie, apoi amenajează incinta parohială. Manifestă căldură duhovnicească, nu de puţine ori fiind semnalat că „agită credincioşii pentru diverse acţiuni bisericeşti bolnave. Preotul Necşulescu e bine să fie supravegheat”. Încearcă să se transfere la parohia sa de suflet, însă i se refuză. Se manifestă ostil la adresa regimului, prin afirmaţii de genul: „Dincolo de ocean se minte, iar dincoace trăim minciuna”. La 11 mai 1959 este arestat din nou, pentru aceleaşi culpe fabricate: „şef de garnizoană legionară” şi „contrarevoluţionar”. La percheziţie i se confiscă un caiet de predici şi câteva tipărituri rămase din perioada antonesciană. În ancheta de la Piteşti a respins toate acuzaţiile, cum de altfel a susţinut şi la proces. Prin sentinţa nr. 539 din 18 august 1959 a Tribunalului Militar Craiova este condamnat la 10 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Cunoaşte penitenciarele de la Piteşti (iulie 1959), Jilava (august 1960) şi Aiud (din octombrie 1960). La Aiud este introdus în reeducarea orchestrată de colonelul Crăciun. În reeducare este arătat ca „fire mistică”, iar atunci când îşi prezintă autoanaliza începe cu o rugăciune. La eliberarea din Aiud, colonelul Crăciun îl prezintă ca un „disciplinat şi corect în munca cultural-educativă” şi „combativ”, cu „atitudine împotriva organizaţiei legionare”. La 1 ianuarie 1965 este reîncadrat la Parohia Fişcălia-Ioneşti, jud. Vâlcea. Din nou este semnalat că ţine un program liturgic mai dens, cu acatiste şi slujirea mai multor Sfinte Taine. În scop de compromitere şi pentru a-l avertiza, este vizitat în mai multe rânduri la domiciliu de către ofiţeri de Securitate. O ultimă interacţiune cu autorităţile statului se consumă în toamna anului 1970. Cunoscut că avea o bibliotecă impresionantă, care conţinea inclusiv documente istorice, la sesizarea conducerii filialei judeţene Vâlcea a Arhivelor Statului, la 19 septembrie 1970 i s-a făcut o nouă percheziţie domiciliară. Era suspectat de trafic de documente istorice şi lucrări vechi bisericeşti, în situaţia în care întreaga bibliotecă fusese mutată în podul casei de către chiriaşii instalaţi în 1949 şi la care nu avea acces. Pentru a-l intimida, Securitatea i-a confiscat câteva tipărituri considerate legionare, precum revistele „Renaşterea” sau „Arhivele Olteniei” de la Craiova, încadrându-l astfel la delictul de „propagandă împotriva orânduirii de stat”. Pentru că aceeaşi bibliotecă fusese percheziţionată atât în 1952, cât şi în 1959, în decembrie 1970 părintele Necşulescu a fost scos de sub urmărirea penală. În schimb, la 7 ianuarie 1971 era avertizat la Consiliul Popular Drăgăşani de către vicepreşedintele municipal, comandantul Miliţiei şi un ofiţer de securitate, în prezenţa soţiei. La 19 iulie 1971 a decedat în timp ce se afla la un tratament la Băile Herculane.