Părintele Constantin Necşulescu în închisorile comuniste

Mai din anul 1948 românii sperau mult la schimbarea regimului politic abia instalat. Credeau că vin americanii, care vor scăpa România de cizma sovietică. Aşa s-au format grupurile armate de rezistenţă anticomunistă, formate mai ales din elite politice şi militare locale, care erau susţinute de localnici. Între aceştia o contribuţie însemnată a fost din partea preoţimii, care s-a remarcat inclusiv în susţinerea grupului anticomunist condus de Gogu Puiu şi care activa în Dobrogea. Preotul Constantin Necşulescu din Pantelimonul de Sus, jud. Constanţa, a fost printre cei care au susţinut material, cu bani şi alimente pe cei care luptau împotriva comunismului. Acesta era un autohton, născut la 12 noiembrie 1905, în familia unor oameni simpli din Alimanu, jud. Constanţa. După absolvirea Seminarului Teologic de gradul II, tânărul Constantin a primit Taina Preoţiei, slujind la Parohia Pantelimonul de Jos. Activează în Mişcarea Legionară, dar înţelege eşecul guvernării acesteia. Pentru convingerile sale politice interbelice, în 1945 Guvernul Petru Groza a dispus internarea lui, pentru câteva luni, în lagărul de la Caracal. După 1948, părintele Necşulescu sprijină rezistenţa anticomunistă. Pentru acest ajutor, la 17 octombrie 1949 este arestat de Securitatea din Constanţa. După anchetă este trimis în justiţie într-un lot format din agricultori şi muncitori. La 19 iulie 1950 este condamnat prin Sentinţa nr. 269 de Tribunalul Militar Constanţa la 8 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de "uneltire contra ordinii sociale". După primirea sentinţei, soţia preotului cere instanţei amânarea plăţii cheltuielilor de judecată, pentru a-şi putea întreţine cei doi copii care mergeau la şcoală. Părintele Necşulescu cunoaşte penitenciarele de la Constanţa, Oradea (1954), Aiud (1956), prestează muncă obligatorie la Peninsula (1952) şi la Baia Sprie (1952-1954). Din cauza condiţiilor inumane de detenţie, la Baia Sprie, între 1-7 noiembrie 1954, face greva foamei alături de cei 612 deţinuţi. Pentru munca prestată, în timpul detenţiei i se permite să întreţină o scurtă corespondenţă cu familia. La 22 septembrie 1955 primeşte o scrisoare de la fiica sa, Veronica: "Luna aceasta am reuşit să-ţi scriu şi eu. Am primit scrisoarea trimisă la data de 9 septembrie. Ne-am bucurat mult văzând că eşti sănătos. Cred că în luna aprilie la 14 vin şi eu la vorbitor. La 1 septembrie, noi am plecat la facultate. Te pot anunţa că sunt studentă anul I la biologie... În ceea ce priveşte purtarea noastră să nu duci grijă, atât eu, cât şi Horia suntem bursieri. Avem pe lună câte 290 de lei". În martie 1956, părintele scrie soţiei: "Eu sunt bine şi sănătos. Să nu îmi duceţi grija. Ai grijă de copii să fie cuminţi şi să urmeze cursurile cu sârguinţă". La 14 octombrie 1957 a fost eliberat din Penitenciarul Aiud, însă, pentru că era considerat "periculos", părintele a primit un domiciliu obligatoriu la Şcheiu, raionul Călmăţui. La 12 septembrie 1962 a fost eliberat. Ulterior, a slujit la Parohia Făgăraşu Nou, comuna Topolog, jud. Tulcea, de unde, la 1 septembrie 1979, a ieşit la pensie.