Părintele Emanoil Arghir sub persecuţia comunistă

În istoriografia postdecembristă este unanim recunoscută implicarea clericilor în mişcarea de rezistenţă anticomunistă din munţii Vrancei. La rubrica noastră deseori am adus în atenţie astfel de cazuri de preoţi, iar cercetările în arhive par să mărească numărul acestora. Un alt cleric vrâncean implicat în rezistenţa anticomunistă din Vrancea este părintele Emanoil Arghir. Acesta

s-a născut la 15 ianuarie 1914, în familia preotului Iorgu Arghir din Soveja, judeţul Putna. După Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie, ambele din Bucureşti, la 27 februarie 1947, tânărul Emanoil Arghir a primit darul preoţiei pentru Parohia Soveja. Potrivit anchetei consemnate la Securitate, în iulie 1950, părintele Arghir a fost contactat de un localnic, Brânzaru Ion, în scopul cooptării în grupul de rezistenţă anticomunistă Soveja, afiliat mişcării iniţiate de Victor Lupşa în zona Vrancei, organizaţia „Vlad Ţepeş II“. Tot părintele Arghir ar fi avut cunoştinţă de prezenţa fugarului Plăvan Nicolae, prezent în zona Soveja şi căutat de Securitate. Aceste informaţii erau date la Securitate de către un învăţător din Soveja, care mai denunţa numeroşi preoţi cu legături cu organizaţia anticomunistă. În cadrul descinderii orchestrate de Securitate în zona Soveja, la 15 august 1950, părintele Emanoil Arghir era reţinut. A fost anchetat în condiţii extreme la Securitatea din Focşani, apoi la Galaţi. Prin decizie administrativă, părintele Arghir a fost ţinut în arestul Securităţii Galaţi ca internat până la 12 martie 1951. După această dată a fost reanchetat în problema grupului de rezistenţă Soveja, „lotul nr. 2“, condus de Brânzaru Ion. Deşi era nevinovat, după cum a susţinut pe parcursul anchetelor, prin Sentinţa nr. 703 din 7 iulie 1951, părintele Arghir a fost condamnat de Tribunalul Militar Galaţi la 1 an şi 6 luni închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „omisiune la denunţ de uneltire contra ordinii sociale“. A cunoscut penitenciarul de la Gherla, apoi pe cel de la Jilava, fiind eliberat abia la 25 decembrie 1952, după ce mai primise două decizii administrative a câte 6 luni. Unele surse susţin că părintele Arghir ar fi prestat muncă obligatorie în colonia de la Bicaz. Între 1957 şi 1959 a slujit la Bârseşti, judeţul Vrancea, apoi în localitatea natală, în Biserica „Naşterea Domnului“. La 1 ianuarie 1987 s-a pensionat, iar la 15 iunie 1988 a trecut la cele veşnice.