Părintele Emil Timişan sub persecuţia comunistă

S-a născut la 12 februarie 1907, în Sâncrai, judeţul Hunedoara. A urmat şcoala primară în satul natal (1911), iar liceul, mai întâi la Orăştie, apoi la Petroşani (1924). Teologia a urmat-o la Academia de la Arad (1925-1927). În 15 şi 16 aprilie 1928 a fost hirotonit preot de Mitropolitul Nicolae Bălan, pe seama parohiei din satul natal. În perioada interbelică aderă la mişcarea legionară, ocupând funcţia de şef de sector (peste mai multe cuiburi). În timpul rebeliunii legionare este prezent la Deva, ca alţi preoţi chemaţi pentru „apărarea siguranţei statului“. Din acest motiv, în mai 1941 i s-a intentat un proces în care era acuzat că în timpul rebeliunii ar fi dat ordin pentru dezarmarea jandarmilor de la postul din Crişan. La proces, părintele Timişan nu a recunoscut nimic, susţinând că totul este o înscenare, mai ales că din octombrie 1940 el nu mai deţinea nici o funcţie politică. Cu toate acestea, prin Sentinţa nr. 1979 din 19 iunie 1941 a Tribunalului Militar al Corpului 7 Armată a fost condamnat la 4 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „instigare la rebeliune“. Ulterior, pedeapsa a fost suspendată, părintele primind domiciliu obligatoriu în satul natal, cu dreptul de a se deplasa în altă localitate doar cu aprobarea organelor de jandarmerie. Deoarece au fost situaţii în care trebuia să plece din localitatea de domiciliu, fără posibilitatea de a anunţa jandarmeria, la 28 decembrie 1942 a fost internat în lagărul de preoţi de la Mănăstitrea Tismana, dar eliberat la 8 aprilie 1943. Cu aceste antecedente politice, la 17 octombrie 1944 este internat în lagărul de la Săcel, jud. Hunedoara, eliberat la 20 noiembrie, apoi din nou internat la 16 mai 1945 în lagărul de la Caracal şi eliberat câteva luni mai târziu. La 14 mai 1948 este reţinut din nou şi anchetat la Siguranţa din Deva. La 9 iulie 1948, prin Sentinţa nr. 931 a Tribunalului Deva este condamnat la 1 an închisoare corecţională pentru infracţiunea de „răspândire de ştiri false“. La expirarea pedepsei nu este eliberat, ci internat în penitenciar din ordinul Direcţiei Generale a Securităţii Poporului. În septembrie 1949 este eliberat, revenind în parohia din satul natal. Deoarece figura în arhiva fostei Siguranţe cu funcţia de şef de sector şi cu participare la rebeliunea legionară, la 18 iulie 1952 este arestat din nou. În urma anchetei sumare de la Deva, părintele Timişan primeşte o detenţie administrativă de 24 de luni, pe care o efectuează la: Valea Neagră (ianuarie 1953), Borzeşti (august 1953) şi Oneşti (martie 1954). Este eliberat la 21 mai 1954 din colonia de muncă Oneşti. Revine la parohia sa, înţelegând că pentru a sluji trebuie să găsească un modus vivendi cu autorităţile. Ajută la acţiunea de întovărăşire şi activităţile obşteşti din localitate. Cu toate acestea, autorităţile locale nu-i acordă sprijin în ridicarea unei alte biserici, în 1962 fiind nevoit să o repare pe cea veche. În anii 70 este contactat de ofiţeri de Securitate pentru a-l atrage la colaborare. Părintele Timişan refuză, mai ales atunci când i se cer informaţii despre membrii Oastei Domnului care se manifestau în biserica în care slujea. Din acest motiv, Securitatea trece la aplicarea unui plan de compromitere a părintelui, un ofiţer de Securitate vizitându-l frecvent, pentru ca în localitate să se spună că el colaborează cu organele represive.