Părintele Florea Nerva în perioada comunistă

S-a născut la 25 aprilie 1906, în localitatea hunedoreană Rişca. După şcoala elementară din Baia de Criş (1912-1919) şi Liceul „Avram Iancu“ din Brad (1919-1927), tânărul Florea a urmat Academia Teologică din Sibiu (1927-1931) şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1933-1937). Totodată a audiat cursuri la Facultatea de Drept din Cluj. A fost catehet la Sibiu şi în 1931-1939 a profesat la şcoala secundară din Hunedoara. În zilele de 2 şi 3 octombrie 1935 a fost hirotonit de Mitropolitul Nicolae Bălan pe seama Parohiei Ghelari, judeţul Hunedoara. În 1939, a început ridicarea unei măreţe biserici din piatră, ca o catedrală a minerilor. De altfel, aceştia l-au ajutat pe preotul entuziast cu procentul de 5% din salariul lor, iar marile unităţi industriale din zonă cu diferite materiale de construcţii. Lucrările s-au desfăşurat între 1942-1944, parte din banii necesari fiind strânşi din spectacolele ţinute de fanfara minerilor organizată de preotul Florea în cadrul Secţiei „Muncă şi Lumină“ Ghelari de pe lângă Uzinele de Fier din Hunedoara. După întreruperea lucrărilor datorată contextului postbelic, nici părintele Florea nu a fost ferit de şicanele autorităţilor comuniste. Sub acuzaţia de „insulte aduse guvernului şi armatei sovietice“, pentru o lună, în 1948, părintele Florea a fost internat în penitenciarul Văcăreşti din Bucureşti. Cu toate acestea, părintele Florea a reluat iniţiativa construirii bisericii ridicată până la înălţimea de 14 m, dar ajunsă în stare de paragină. Obţine numeroase materiale de construcţii de la exploatările miniere din zonă, însă îi sunt luate „sub formă de împrumut“ de autorităţile locale, minele Ghelari, Cooperativa Ghelari, Trustul 7 Hunedoara şi spitalul din zonă. Părintele Florea nu se descurajează şi face memorii la ministrul cultelor, la prim-secretarul CC al PMR Gheorghiu-Dej, mergând chiar în audienţă la aceştia, şi înaintează solicitări pentru procurarea de materiale de construcţii la unităţile industriale din zonă. Astfel, construcţia a fost reluată. În schimb, lucrătorii din Securitate apreciau că iniţiativa părintelui Florea nu cadrează cu aspiraţiile regimului, în documente reliefându-se influenţa mistică pe care ctitorul o are asupra minerilor şi ţăranilor care acceptă voluntariatul pe şantierul bisericii. Şi totuşi, pentru autorităţile comuniste iniţiativa nu dădea bine propagandistic. Astfel, s-a trecut la aplicarea unui plan de compromitere a acţiunii desfăşurate de preotul Florea. Fireşte, cu voie de la partid, într-un număr din anul 1957 al ziarului local „Drumul Socialismului“, sub titlul „Povestea unui vagon furat“ se arăta cum, „în complicitate cu alţi cetăţeni, cetăţeanul Florea din Ghelari“ ar fi furat un vagon de lemn de 15 tone, cumpărat de Trustul minier Hunedoara. Fireşte că „cetăţeanul Florea“ nu putea fi altul decât preotul Florea Nerva, iar ceilalţi cetăţeni erau membri ai comitetului parohial, acţiunea având ca scop descurajarea ctitorului de a continua şantierul bisericii. În 1965, părintele spera să finalizeze zidăria, iar în anii 80 era urmărit de Securitate, mai ales pentru că asculta radio „Europa liberă“ şi aducea copii la biserică.