Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Părintele Florian Sămărescu, ultimul slujitor al Bisericii „Sfântul Nicolae”-Piteşti, în temniţa comunistă

Părintele Florian Sămărescu, ultimul slujitor al Bisericii „Sfântul Nicolae”-Piteşti, în temniţa comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 15 Iul, 2016

S-a născut la 16 august 1910 în familia învăţătorului Ioan Sămărescu din satul Sămara, comuna Poiana Lacului, judeţul Argeş. După şcoala primară în satul natal, tânărul Florian Sămărescu a urmat Seminarul Teologic din Curtea de Argeş (1923-1931), apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti (1936). Pentru a se întreţine, în timpul studenţiei a lucrat ca pedagog la Şcoala Normală de Băieţi din Bucureşti, apoi ca secretar la biroul de avocatură al deputatului liberal de Argeş Constantin Zamfirescu. După obţinerea licenţei în teologie, lucrează ca secretar la Centrul eparhial din Curtea de Argeş.
La 29 mai 1939 a primit darul preoţiei, pentru ca după un an să ajungă slujitor al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Piteşti. Biserica era catedrala oraşului şi monument istoric din secolul al XIX-lea, cu o istorie de peste două secole, zugrăvită de Gheorghe Tattarescu. Aici, în prezenţa Principelui Carol I, la 30 aprilie 1878 se săvârşise primul Te Deum pentru victoriile obţinute în Războiul de Independenţă. După instaurarea regimului, este luat în vizorul organelor de represiune, deoarece obişnuia să ajute financiar şi material pe nevoiaşii care îl cercetau la biserică. Este denunţat la Securitate că ar strânge bani pentru familia fostului deputat liberal Constantin Zamfirescu, aflat cu domiciliul obligatoriu în Bărăgan. Din acest motiv, la 3 august 1959 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Piteşti. Alături de preotul Sămărescu este anchetat şi fostul deputat de Argeş. Părintele este acuzat că în perioada 1956-1959 ar fi ajutat cu bani şi alimente, în mai multe rânduri, familia deputatului Zamfirescu, când mergea la Bucureşti, la fiul său, student la Politehnica. Potrivit anchetatorilor, banii ar fi provenit atât de la părintele, cât şi din donaţiile unor cetăţeni din Piteşti.
În realitate, lucrurile erau puţin diferite. După 1956, când fiul său era student, soţia fostului deputat, aflată în nevoi materiale, l-a meditat la limba franceză, părintele plătindu-i periodic, adică de fiecare dată când se deplasa la Bucureşti. Părintele nu a recunoscut nimic, nici în anchetă, nici la proces, deşi într-un interogatoriu i se consemnează tocmai ceea ce doreau anchetatorii să audă. Interogatoriile sunt repetitive în acuzaţii, obsesive pentru anchetatori, căutându-se cât mai multe culpe părintelui. Este acuzat pentru deţinerea de literatură interzisă, găsită la percheziţia efectuată la biserică, precum câteva numere din revista „Păstorul ortodox”, publicaţia societăţii preoţeşti argeşene sau pastorale tipărite ale fostului episcop-locţiitor Emilian Antal din perioada antonesciană, unde se făcea referire la lupta împotriva bolşevismului. Părintele a afirmat că astfel de volume erau deja epurate din biblioteca parohială şi chiar împachetate, pentru a nu mai fi utilizate. Cu toate acestea, părintele este trimis în justiţie alături de fostul liberal. Prin Sentinţa nr. 341 din 28 septembrie 1960 a Tribunalului Militar Craiova, în deplasare la Piteşti, a fost condamnat la patru ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.
A cunoscut penitenciarele de la: Piteşti (octombrie 1959), Jilava (martie 1961 şi martie 1962), Aiud (aprilie 1961 şi septembrie 1962) şi Botoşani (martie 1962). A fost eliberat la 1 august 1963 de la Aiud. După cinci ani, părintele Sămărescu solicită recurs extraordinar la condamnarea sa, motivând că sentinţa a fost nedreaptă. În memoriul către Procuratură, el arată că acuzaţiile nu au avut nici un fundament, totul plecând de la o delaţiune de care Securitatea s-a folosit pentru a-l înlătura de la parohie, a cărei biserică intrase în planul de sistema­tizare urbană. Cererea i-a fost acceptată, încât, prin Decizia nr. 57 din 8 aprilie 1969 a Tribunalului Suprem, Secţia Militară, sentinţa era casată şi achitat de infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Însă biserica la care slujise fusese demolată în iulie 1962 de către autorităţile comuniste.