Părintele Gheorghe Filip sub persecuţia comunistă

Părintele Gheorghe Filip s-a născut la 7 iunie 1914, într-o familie de oameni simpli din localitatea Cristineşti, judeţul Dorohoi. La vârsta de 2 ani a devenit orfan de tată, căzut în Războiul de Reîntregire.

A urmat Seminarul Teologic din Dorohoi (1935) şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1940). După primirea darului preoţiei, în 1943 a fost numit paroh la Parohia Broscăuţi, judeţul Dorohoi, pentru ca doi ani mai târziu să fie transferat la Băluşeni, judeţul Botoşani.

După instalarea regimului comunist, părintele Filip a intrat în vizorul autorităţilor statului, care nu vedeau cu ochi buni activitatea pastoral-misionară depusă de el. În loc să-i mobilizeze pe oameni să participe la acţiunile iniţiate de către membrii de partid, părintele Filip îi chema la biserică. Din acest motiv, la 10 septembrie 1948 a fost ridicat, apoi anchetat în beciurile Securităţii din Suceava. Prin Sentinţa nr. 430/1949 a Tribunalului Militar Iaşi, tânărul preot Gheorghe Filip primea o condamnare de cinci ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „instigare la agitaţie publică”. A cunoscut penitenciarele de la Iaşi (4 iulie 1949) şi Aiud, apoi coloniile de muncă de la canal, Poarta Albă, Valea Neagră (mai 1951) şi Peninsula, de unde la 6 octombrie 1953 a fost eliberat. Abia un an mai târziu, la 1 noiembrie 1954, părintele a reintrat în slujire prin numirea la Parohia Codreni, judeţul Dorohoi. Trei ani mai târziu a fost transferat la Corlăţeni, din acelaşi ţinut.

La 8 septembrie 1959 a fost arestat din nou şi anchetat în beciurile Securităţii din Suceava. Motivul invocat de anchetatori era legat de implicarea părintelui Filip în organizarea „unui grup subversiv cuzist” în scopul activării în plan politic în eventualitatea schimbării regimului în România. În fapt, lucrurile nu erau periculoase la adresa regimului, aşa cum se prezentau în scenariul anchetatorilor. În mai-iunie 1956, părintele Filip participa la o serie a cursurilor de îndrumări misionare de la Institutul Teologic din Bucureşti. Cu acest prilej, a întrebat de foşti prieteni, cunoştinţe din perioada interbelică, ajungând astfel la Marcel Adam. Acesta fusese un avocat de prestigiu din zona Dorohoi, care în perioada interbelică activase intens în mişcarea cuzistă şi care după 1948 fusese marginalizat de autorităţile statului, încât ajunsese să lucreze ca portar la Spitalul „Filantropia” din Capitală. De altfel, M. Adam, profesor la Seminarul din Dorohoi, îl ajutase pe tânărul Filip Gheorghe să se reînscrie în această şcoală, după ce fusese dat afară pentru neplata taxelor şcolare. Tot Adam îl susţinuse pe tânărul teolog să urmeze inclusiv facultatea de la Cernăuţi. În schimbul acestui sprijin, Filip Gheorghe trebuia să activeze în rândurile mişcării cuziste, ceea ce a şi făcut. Acum, în anii ‘50, Marcel Adam se confrunta cu mari greutăţi materiale, motiv pentru care preotul Filip a început să-l ajute, regulat trimiţându-i pachete cu alimente şi bani. Astfel, anchetatorii au încercat să dea o coloratură politică, chiar cuzistă, legăturii părintelui cu fostul său binefăcător, care la rândul său mai avea relaţii şi cu alţi foşti cuzişti, precum profesorul Constantin N. Tomescu sau Toma Petrescu. Părintele refuză categoric acuzaţia de activitate politică împotriva regimului, pledând nevinovat. Cu toate acestea, prin Sentinţa nr. 131 din 17 octombrie 1960 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele a primit o condamnare de 18 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Suceava, Jilava (iunie 1961), Galaţi (martie 1962), apoi lagărul de muncă de la Salcia. A fost eliberat la 31 iulie 1964 din lagărul de la Ostrov. La 1 septembrie 1964 a revenit în preoţie, slujind la Parohia Alba, fostul judeţ Dorohoi.