Părintele Gheorghe Golopenţa sub persecuţia comunistă

S-a născut la 12 iunie 1911, în familia unor agricultori din localitatea Pecinişca, de lângă Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin. După şcoala primară din satul natal (1922), tânărul Golopenţa a urmat Liceul „Traian Doda“, respectiv Academia Teologică, ambele din Caransebeş. Este hirotonit preot de către Episcopul Vasile Lăzărescu al Caransebeşului pe seama Parohiei Dalci, de lângă Centrul eparhial, totodată primind în administrare Parohia Var. Sub imboldul atmosferei create de înmormântarea grandioasă a celor doi legionari decedaţi în războiul civil din Spania, din 1937 preotul Golopenţa începe să simpatizeze Mişcarea Legionară. Aşa se face că în septembrie 1940 ajunge şef de cuib legionar în comunitatea pe care o păstorea. Totuşi, după abuzurile legionarilor din toamna aceluiaşi an, preotul Golopenţa se detaşează de această grupare politică. El chiar refuză să primească chemarea de a participa la rebeliunea legionară, din acest motiv fiind exclus din Mişcare. Chiar dacă se separase de Mişcarea Legionară încă din timpul guvernării, în perioada următoare, preotul Golopenţa a fost urmărit permanent de către organele de ordine antonesciene. În 1945, la cerere, este transferat la Parohia Tufări-Coromnic, de lângă golful râului Cerna (astăzi localităţile nu mai există din cauza scufundării lor la amenajarea lacului de acumulare al hidrocentralei „Porţile de Fier I“). Aici îşi regăseşte liniştea în mijlocul familiei sale, fiind mai aproape şi de locurile natale. În 1946 devine membru al Frontului Plugarilor, însă fără a milita. Totuşi, liniştea preotului Golopenţa s-a risipit în anul 1952. În baza unei liste întocmite de lucrători din Securitate, pornind de la evidenţele fostelor organe de ordine „burgheze“, în care figura ca şef de cuib şi chiar de sector legionar, în seara zilei de 18 iulie 1952 părintele Golopenţa este arestat şi casa percheziţionată. Nu i se găseşte nimic compromiţător, dar este trimis în ancheta Securităţii din Timişoara. În interogatoriile ce s-au desfăşurat în octombrie 1952, părintele a recunoscut activitatea sa politică. Între timp, la 1 septembrie 1952 soţia acestuia şi numeroşi credincioşi din Tufări înaintaseră un memoriu către Ministerul Afacerilor Interne prin care arătau nevinovăţia slujitorului lor şi cereau eliberarea. În rezoluţie, ministrul Alexandru Drăghici cerea lui Alexandru Nicolschi, subdirector al Securităţii Poporului, trimiterea cazului în analiza comisiei MAI. La rândul său, Nicolschi a propus internarea preotului Golopenţa în detenţie administrativă pentru 48 de luni. În consecinţă, preotul Golopenţa a cunoscut universul concentraţionar în penitenciarele de la: Timişoara (iulie 1952), Centrul Triere Bucureşti (noiembrie 1952), Galaţi (august 1953) şi Lugoj (martie 1954). La 15 iunie 1954 a fost eliberat din Penitenciarul Lugoj.