Părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi în beciurile Securităţii

Pentru a-şi dovedi fidelitatea faţă de organul conducător în stat, partidul, adeseori, fără a poseda un material probatoriu penal, Securitatea opera arestări şi desfăşura anchete soldate cu torturi fizice şi psihice. Plecându-se de la aceste situaţii, nu de puţine ori spre mijlocul anilor 50 ai „democraţiei populare“ s-au desfăşurat anchete în Ministerul Afacerilor Interne în scopul nu de a îndrepta nişte abuzuri, ci pentru debarcarea unor oameni consideraţi incomozi de către liderii partidului. Dar excesul de zel al lucrătorilor din Securitate a continuat să se înregistreze şi în a doua mare campanie de arestări şi condamnări, începută la ordinul partidului în anul 1958. Aşadar, în noaptea de 18 spre 19 aprilie 1960, părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi din Bucureşti era ridicat de Securitate sub acuzaţia de „favorizare la uneltire contra ordinii sociale“, iar locuinţa percheziţionată. Acesta provenea din localitatea Colibaşi (azi în jud. Giurgiu), născut la 18 martie 1900, în familia preotului Gheorghe Popescu. După absolvirea studiilor de teologie la facultatea din Bucureşti, în 1926 era hirotonit preot pe seama parohiei bucureştene „Sfântul Pantelimon“-Foişorul de foc. În 1940 avea să fie numit paroh al acestei biserici. Şi totuşi pentru ce fapte era arestat în anul 1960, deoarece părintele Popescu nu activase în nici o organizaţie politică şi nu fusese urmărit informativ de către Securitate? A doua zi, aflat în beciurile Securităţii din Bucureşti, părintelui i se întocmeau primele documente penale: dosarul de penitenciar cu fotografia faţă/profil, fişa medicală preliminară, i se luau amprentele digitale, mai apoi fiind trimis în camera de anchetă. De la bun început a fost întrebat asupra activităţii „criminale“ duse împotriva RPR. Părintele a refuzat o astfel de acuzaţie. Mai apoi a fost interogat despre un profesor Nicolae Popescu şi dacă ar fi acordat ajutoare băneşti unor persoane. Părintele a răspuns că nu cunoaşte o persoană cu acest nume şi dacă a acordat ajutoare băneşti şi materiale a făcut-o cu resurse din fondurile bisericii şi în baza unui tabel cu familiile nevoiaşe din parohie şi cu prilejul sărbătorilor de iarnă şi de Paşti. La 5 mai 1960, părintele Popescu era confruntat cu profesorul Nicolae Popescu. În urma interogatoriului, anchetatorul a constatat că cei doi nu se cunoşteau. Ce se întâmplase? Nicolae Popescu abia fusese arestat după o perioadă în care se sustrăsese de la executarea unei condamnări primite în 1949. În anchetă el afirmase că printre cei de la care primiseră sprijin figura „preotul Popescu... de la biserica de pe şoseaua Pantelimon, dincolo de linia ferată, unde îşi avea domiciliul“. În urma investigaţiilor mai atente făcute de lucrătorii Securităţii, s-a constatat că, de fapt, era vorba de preotul Dumitru Popescu, slujitor la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ de pe şoseaua Pantelimon. Astfel, în referatul din 5 mai 1960 se arăta că preotul Gheorghe Popescu de la Foişorul de foc nu avea nici o legătură cu ancheta dusă împotriva profesorului Nicolae Popescu. Pe acest document, locţiitorul Direcţiei Anchete Penale din Securitate, Gheorghe Enoiu, cu cinism punea următoarea rezoluţie: „De ce nu suntem atenţi când facem propunere de arestare?“ Altfel spus, el nu era vinovat de această nefericită confuzie, deşi în calitate de superior semnase propunerea de arestare. La 11 mai 1960, părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi a fost eliberat din beciurile Securităţii.