Părintele Gheorghe Tarcea la începutul regimului comunist

Unul dintre preoţii de seamă pe care i-a avut ţinutul Hunedoarei în prima jumătate a secolului trecut a fost părintele Gheorghe Tarcea. A fost un slujitor activ, dar şi un militant politic pentru o zonă economică a Ardealului dominată de industria mineritului, unde muncitorii lucrau în condiţii deosebit de grele. Gheorghe Tarcea s-a născut la 5 noiembrie 1890, în familia unor oameni simpli din localitatea Mag, judeţul Sibiu. Încă din copilărie a cunoscut opresiunea maghiară, aşa explicându-se militantismul său patriotic din perioada interbelică. Între 1896-1897 a urmat şcoala primară în localitatea natală, continuând-o la cea maghiară din Sibiu, până în 1903. În timpul Primului Război Mondial a luptat în armata austro-ungară. În 1918 termină cursurile şcolii normale cu diploma de învăţător, candidând pentru Dâncul Mare, judeţul Hunedoara. Totuşi, prin hotărârea Consistoriului eparhial de la Sibiu, a fost trimis la şcoala confesională din Hunedoara. Lipsa mare de slujitori ortodocşi l-a determinat pe tânărul Tarcea să urmeze cursurile speciale de la Institutul Teologic din Sibiu, în vederea hirotonirii ca preot. Este profesor de limba română, geografie şi istorie, atât la Şcoala Centrală de Stat (fostă confesională), cât şi la Şcoala de Ucenici Industriali, de pe lângă Uzinele de Fier, ambele din Hunedoara. La 30 decembrie 1929 este hirotonit pe seama Parohiei Josani, cu Filia Peştişu Mare, de lângă Hunedoara. Între 1935-1936, alături de Iosif Costea, pune bazele primelor organizaţii locale ale Mişcării Legionare. Militează în speranţa unei renaşteri spirituale a României. Organizează cantine sociale pentru muncitorii de la Uzinele de Fier din Hunedoara şi sfinţeşte troiţe în judeţ. Este interesat de greutăţile celor nevoiaşi. În contextul schimbărilor politice iniţiate de regele Carol al II-lea, în 1938, pentru două săptămâni, apoi în vara lui 1940, este reţinut de către poliţie. În 1938, la aplicarea legii interzicerii cumulului de funcţii, Gheorghe Tarcea este nevoit să renunţe la slujirea remunerată de stat. Rămâne învăţător, între 1940-1944 ocupând postul de director. În această perioadă era unul dintre cei mai apreciaţi învăţători din judeţul Hunedoara, mai ales că deţinea funcţia de preşedinte al Cercului cultural învăţătoresc. În 1941 este judecat pentru suspiciunea de instigare la rebeliune, dar achitat. Antecedentele politice aveau să-i creeze mari probleme, numai şi pentru faptul că figura în arhivele organelor poliţieneşti. În 13 octombrie 1944 este reţinut de Poliţia Hunedoara, transferat în lagărul de la Săcel-Haţeg, apoi în cel de la Slobozia, până la 28 august 1945. Pentru eliberarea sa au intervenit preoţi şi învăţători hunedoreni. După ce în iunie 1944 revenise în preoţie, la cererea credincioşilor din Mânerău, protoiereul de Hunedoara arăta că părintele Gheorghe Tarcea ridicase o biserică nouă la Valea şi o şcoală primară la Josani. De asemenea, părintele Tarcea era arătat cu deosebită activitate în calitate de secretar al Asociaţiei „Andrei Şaguna“. După eliberare revine la Mânerău, slujind şi fiind aproape de credincioşi, din 1951 figurând şi la Răcăştia. În 1947 a refuzat să vorbească de la amvon împotriva lui Iuliu Maniu, iar în aprilie 1948 le încuraja pe elevele Liceului Industrial din Hunedoara să nu-şi lase credinţa, pentru că „sunt românce şi ortodoxe“. Astfel de atitudini evident că deranjau autorităţile comuniste. Din acest motiv, la 14 aprilie 1952 este reţinut de Securitate. În ancheta de la Deva este interogat asupra trecutului său, apoi i se fixează o detenţie administrativă, iniţial de 60 de luni, apoi de 24 de luni. După un tranzit la Bucureşti-Ghencea (ianuarie-iunie 1953), lucrează în colonia Dudu (până în noiembrie 1953), este trimis în Penitenciarul Galaţi (până în martie 1954), apoi transferat la Deva. La 20 iunie 1954 este trimis cu domiciliu obligatoriu în satul Răchitoasa, unde întâlneşte alţi preoţi, precum Dumitru Bejan sau Constantin Stoicescu. În documentele Securităţii este arătat că „nu s-a încadrat în nici o muncă, ci s-a ocupat cu ţinerea de slujbe religioase, botezuri, cununii“. La 20 iunie 1956 este eliberat. Însă numai pentru doi ani, deoarece autorităţile comuniste îl acuzau de „uneltire contra ordinii sociale“ în domiciliul de la Răchitoasa. A fost arestat la 30 mai 1958. Pentru ultima oară, deoarece cinci ani mai târziu a murit în reeducarea de la Aiud.