Părintele Grigorie Bogza în temniţa comunistă

Anul 1958 prevestea evenimente nefericite pentru Biserica Ortodoxă Română. În mediul monahal se zvonea despre excluderea unor monahi care nu ar avea studii teologice, din marea vecină de la Răsărit se auzea despre un nou val de persecuţie la adresa Bisericii, iar în România se operau deja arestări în rândurile "legionarilor". Astfel, în aprilie 1958, Securitatea din Bacău descindea la Episcopia Romanului, operând o serie de percheziţii în special în biblioteca eparhială şi reţinându-l pe preotul Grigorie Bogza. Părintele era bibliotecar şi slujitor al catedralei din Roman din anul 1951, fiind unul dintre funcţionarii de încredere ai episcopului Teofil Herineanu, care în 1957 fusese ales ca eparhiot la Cluj. Dar Securitatea era interesată de relaţiile părintelui Bogza cu alţi preoţi din Episcopia Romanului de la care strânsese o colectă în bani pentru ajutorarea preoteselor văduve sau ai căror soţi erau întemniţaţi. Mai apoi, pe parcursul celor şapte luni de anchete la Securitatea din Bacău, părintele Bogza a fost interogat asupra volumelor "duşmănoase" pe care le avea în inventarul bibliotecii sau pe care le împrumuta clericilor, dar mai ales asupra problemei legate de tipărirea unei cărţi de rugăciuni, în 1956, în 6.000 de exemplare în plus faţă de cele 10.000 aprobate de Departamentul Cultelor. Pentru Securitate toate aceste culpe erau considerate acţiuni "legionare" şi erau încadrate la infracţiunea de "uneltire contra ordinii sociale". În urma anchetei, la 28 ianuarie 1959, părintele Grigorie Bogza a fost condamnat, prin Sentinţa nr. 47 a Tribunalului Militar Iaşi, la 15 ani de "muncă silnică". După condamnare a fost purtat prin penitenciarele de la Bacău, Jilava, Roman, fiind eliberat de la Aiud, la 29 iulie 1964. Pe parcursul detenţiei, părintele Bogza a prestat muncă obligatorie în Penitenciarul Aiud timp de 548 de zile.