Părintele Ioan Bărdaş, urmărit și persecutat de comuniști

S-a născut la 26 decembrie 1913 în Inand, judeţul Bihor. A urmat şcoala primară din satul natal, apoi din 1925, Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea. În 1936 se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj, însă din cauza greutăţilor materiale urmează doar un an. În 1938, se înscrie la Academia Teologică din Oradea, pe care o va absolvi în refugiu, la Timi­şoara. În timpul studiilor a fost preşedintele Societăţii religioase „Sfântul Atanasie cel Mare” şi a făcut parte din Corul „Armonia” al academiei. În martie 1939 este reţinut de Siguranţa din Oradea pentru „răspândire de manifeste legionare”. În urma anchetei s-a dovedit că este vorba de o altă persoană, însă tânărul Bărdaş a rămas cu stig­matul de legionar. La cedarea Ardealului de Nord-Vest, fiind demobilizat, pleacă la Oradea pentru a-şi vedea familia. Este reţinut de Jandarmeria horthystă, timp de patru zile, după care se refugiază la Beiuş. În anul III de studii este repartizat la Academia din Arad. Bărdaş s-a numărat printre cei care pledau pentru ca preotul să nu facă politică, nici pasivă, nici militan­tă, deoarece, spunea el, „cămaşa verde nu se împacă cu rasa preoţească”. În 1942, este hiro­tonit preot de către Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei, la Beiuş, pe seama Parohiei Groşeni. În martie 1945 este reţinut şi trimis în lagărul de internaţi politici de la Caracal. În martie 1946, părintele Bărdaş este transferat la Sâc (astăzi Seliştea, comuna Cărand), la 10 km de Groşeni. La alegerile din noiembrie 1946, împreună cu preotul Traian Lazie, este considerat iniţiator al unei răzmeriţe începute împotriva fraudei organizate de către guvern. Pentru această suspiciune, s-a dispus reţinerea părintelui abia în mai 1948. Prevenit de către jandarmii din localitate, preotul Bărdaş a reuşit să fugă în munţi alături de alţi membri ai mişcării de rezistenţă anticomunistă care activa pe Valea Crişului Alb, sub conducerea inspectorului de învăţământ Ioan Blăgăilă.

Prin Sentinţa nr. 31 din 3 ianuarie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara este condamnat, în lipsă, la 8 luni închisoare corecţională. Preotul Bărdaş a stat ascuns la diferiţi cunoscuţi din Sâc şi din localităţile împrejmuitoare. În urma unei trădări, la 14 septembrie 1951 a fost arestat de Securitate la Groşeni. A fost anchetat în condiţii cumplite alături de cei 32 de inculpaţi din lotul grupului de rezistenţă condus de I. Blăgăilă.

Prin Sentinţa nr. 66 din 9 martie 1953 a Tribunalului Militar Timişoara a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică. A trecut prin închisorile şi coloniile de muncă de la: Arad (septembrie 1951 şi august 1952), Timişoara (decembrie 1952), Jilava (martie 1953), Capu Midia (aprilie 1953), Aiud (iulie 1953, februarie 1956 şi martie 1958), Lugoj (decembrie 1954) şi Gherla (noiembrie 1957). În perioadele iulie-noiembrie 1953 şi septembrie-decembrie 1954 a lucrat ca zidar în Penitenciarul Aiud. În noiembrie 1962 a refuzat să participe la „munca cultural-educativă” din Penitenciarul Aiud, din acest motiv fiind trimis la Izolator, alături de alţi preoţi, precum Dimitrie Bejan, Ştefan Marcu şi Toma Gherasimescu. Din cauza frigului şi foamei din izolator, preotul Bărdaş acceptă să se implice în reeducare. Între ianuarie 1963 şi aprilie 1964 este adus în Zarcă, pentru a-şi face autoanaliza. Susţine că desolidarizarea de Mişcarea Legionară a făcut-o din momentul hirotonirii ca preot şi că mişcarea de rezistenţă anticomunistă din care a făcut parte nu este organizaţie legionară, mai ales că nu se simte legat de nici o tutelă politică. De asemenea, declară că nu acceptă să participe la reeducare, deoarece o consideră „o propagandă antireligioasă”. Pentru atitudinea sa, primeşte 47 de zile de izolare, sub învinuirile: „atitudine provocatoare faţă de cadre, nerespectarea regulamentului, legături cu deţinuţii din alte camere; atitudine recalcitrantă”.

Este denunţat de informatori că „nu renunţă la ideea legionară, pe care a îmbrăţişat-o şi căreia i-a slujit peste 25 de ani”. Atitudinea lui de respingere a reeducării este văzută ca o situare pe poziţie legionară. La 31 iulie 1964 este eliberat din Penitenciarul Aiud. Lucrează ca muncitor necalificat şi cântă în corul Catedralei eparhiale din Oradea. La 1 mai 1965 este angajat contabil la Centrul eparhial din Oradea. La puţin timp este reintegrat în slujire ca preot la Călacea, judeţul Bihor. În 1970 se transferă la Inand, judeţul Bihor. A fost permanent şicanat de Securitate. La 10 decembrie 1997 a trecut la cele veşnice.