Părintele Laurenţiu Pop, sub persecuţia comunistă

După instalarea regimului comunist în România, la începutul anului 1948, cei mai mulţi români erau convinşi de începerea unui război împotriva Uniunii Sovietice. În aşteptarea americanilor, în munţi se retrăseseră mulţi ofiţeri deblocaţi sau membri ai partidelor istorice, care formau veritabile grupuri armate de rezistenţă anticomunistă. La sfârşitul anului 1948, se vorbea că în Munţii Apuseni, în zona comunelor Iara, Băişoara, Muntele Băişorii, Agrişi, Şchiopi, activa un grup condus de ofiţerul Ionescu Diamandi. Securitatea a trecut la represalii, arestând mulţi săteni, torturându-i şi obligându-i să vorbească despre cei din munţi. În timpul arestărilor operate la 2 iulie 1949, la Securitatea din Turda a fost adus preotul Laurenţiu Pop din Moldoveneşti. Înainte de 1948, părintele Pop fusese greco-catolic, un cleric bine pregătit, cu licenţă în teologie la Blaj şi cu o experienţă pastorală bogată în urma slujirii la parohiile: Vălişoara, Petreştii de Mijloc şi Tureni. Laurenţiu Pop fusese printre cei 38 de protopopi care în octombrie 1948 semnaseră revenirea la Biserica Ortodoxă Română. În februarie 1949, îi adăpostise şi le dăduse alimente unor "fugari", iar pentru acest lucru fusese denunţat la Securitate. După cinci luni de anchete, preotul Pop era condamnat de Tribunalul Militar Cluj la 2 ani închisoare corecţională, pentru "omisiune de denunţ". După o detenţie în penitenciarele de la Turda, Cluj şi Aiud, Securitatea a dispus trimiterea lui, pentru încă un an, la muncă obligatorie la Poarta Albă-Canal. A fost eliberat în decembrie 1953, primind Parohia Sărăsău-Iapa, jud. Maramureş. Aici a slujit până în 1960, când a fost transferat la Parohia Vişeul de Jos, unde a reparat biserica şi a depus mult suflet în activitatea pastorală. La 17 februarie 1969, părintele Laurenţiu Pop a trecut la cele veşnice.