Părintele Leon Istrate din Lunca Banului, Vaslui, în temniţa comunistă

S‑a născut la 17 iulie 1904, în localitatea Valea Rea (azi Văleni), judeţul Vaslui. După absolvirea Seminarului Tteologic, în 1927, este hirotonit preot pe seama Parohiei Toporăşti, judeţul Vaslui. Aici slujeşte până în 1934, când se transferă la Voineşti, acelaşi judeţ.

Cunoscut de Jandarmeria din Vaslui pentru simpatia manifestată faţă de Mişcarea Legionară, în aprilie 1938 i se percheziţionează casa, când i se găsesc câteva tipărituri de provenienţă legionară. Prin Sentinţa nr. 1625 din 16 decembrie 1938 a Tribunalului Militar al Diviziei 21 Infanterie Galaţi, a fost achitat de orice penalitate. După acest moment se transferă la Parohia Tupilaţi, comuna Găgeşti, judeţul Vaslui.

În toamna anului 1940 este cooptat în Mişcarea Legionară de către noul primar din Vutcani (din apropiere), pe motiv că „în calitate de preot trebuie să dovedească faţă de organele statului încrederea care i se acordă”. Din materialele pe care le‑am consultat nu reiese activitatea depusă care va fi depusă în organizaţia legionară. Tot pentru că figura ca legionar în evidenţele organelor de ordine, la 26 decembrie 1942, locuinţa îi este din nou percheziţionată. I se găsesc câteva tipărituri legionare rămase din perioada guvernării (septembrie 1940 - ianuarie 1941), astfel fiind trimis în justiţie pentru „deţinere de material subversiv”. În timpul procesului, Protopopiatul Fălciul de Jos a trimis o adresă Tribunalului prin care se arăta că preotul Istrate este „un element ordonat şi muncitor; s‑a distins prin aducerea la dreapta credinţă a sectanţilor din parohie”, iar credincioşii din parohia păstorită de el au înaintat o petiţie de susţinere. Prin Sentinţa nr. 1471 din 19 martie 1943 a Curţii Marţiale a Diviziei 21 Infanterie Galaţi, părintele Istrate este condamnat la 5 luni internare într‑un lagăr din Transnistria. Pentru că apelează la instituţia recursului de mai multe ori, de fiecare dată respingându‑i‑se, părintele Istrate execută pedeapsa în Penitenciarul Galaţi. Pentru acelaşi stigmat ideologic pus de autorităţile de ordine, în toamna anului 1944 este internat în lagăr pentru trei luni. După eliberare se reintegrează în preoţie la Parohia Măluşteni, judeţul Vaslui. După instalarea regimului comunist este urmărit de Securitate. Pentru acelaşi trecut politic, la 19 iulie 1952 este arestat şi trimis în detenţie administrativă.

După un arest la Securitatea din Huşi (iulie 1952), cunoaşte coloniile de muncă de la Coasta Galeş (septembrie 1952), Valea Neagră (ianuarie 1953), Borzeşti (august 1953) şi Oneşti (martie 1954), de unde este eliberat la 15 mai 1954. Tot în 1954, revine în slujirea Altarului prin numirea la Parohia Lunca Banului, până la 1 septembrie 1959, când se transferă la Oţetoaia, ambele în judeţul Vaslui. La 26 septembrie 1959 este arestat din nou şi trimis în ancheta Securităţii din Iaşi. În urma unor delaţiuni şi declaraţii de martori, este acuzat că „începând din anul 1956 şi până la data arestării a întreprins în repetate rânduri acţiuni duşmănoase îndreptate împotriva regimului democrat‑popular, prin aceea că a calomniat hotărârile elaborate de PMR în opera de construcţie socialistă, a lansat în rândul populaţiei o serie de zvonuri tendenţioase cu privire la netrăinicia formei de guvernământ democratice din RPR şi a dus o campanie de calomnii împotriva formelor socialiste de lucrare a pământului în comun şi alte fapte de natură duşmănoasă”. Părintele Istrate a respins categoric toate aceste învinuiri, susţinând că este victima unei „înscenări la adresa sa” şi adăugând: „nu pot să recunosc ce declară martorul” sau „sunt nevinovat”. În realitate, părintele Istrate avea o mare influenţă în rândul credincioşilor, inclusiv în familiile celor care reprezentau autorităţile locale, atunci când făcea colecta pentru ridicarea unei biserici sau când cerea credincioşilor să respecte sărbătorile religioase.

Prin Sentinţa nr. 300 din 25 mai 1960 a Tribunalului Militar Iaşi a fost condamnat la 8 ani închisoare corecţională, pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Iaşi (1960), Jilava (septembrie 1960, în tranzit) şi Aiud (octombrie 1960). La Aiud, a fost pedepsit pentru credinţă la Sărbătoarea Paştilor, conform raportului întocmit de gardian la 28 aprilie 1960: „Când au început să tragă clopotele în oraş, la orele 24, acest deţinut s‑a sculat din pat şi a strigat «Hristos a înviat!» cât a putut el şi a început să cânte de a sculat celularul”. La 17 aprilie 1964 a fost eliberat de la Aiud. A revenit în slujire la Parohia Oţetoaia.