Părintele Leonida Dumitrăchescu sub teroarea Securităţii comuniste

La mijlocul secolului trecut, Leonida Dumitrăchescu era un nume cu rezonanţă în mediul preoţesc bucureştean. Era unul dintre slujitorii Capitalei foarte respectat şi recunoscut pentru activitatea sa misionară. De asemenea, mulţi îl ştiau drept cumnatul omului politic Ion Mihalache. De fapt, părintele Leonida era văr primar cu Niculina Mihalache, soţia liderului ţărănist şi membru al PNŢ, în virtutea legăturii de rudenie, însă fără nici un aport la viaţa politică. Părintele Leonida Dumitrăchescu s-a născut la 22 aprilie 1893, în familia preotului Vasile Dumitrăchescu, din comuna dâmboviţeană Vulcana-Băi. După şcoala primară din comuna natală, între 1906 şi 1914 a urmat Seminarul „Nifon Mitropolitul”, apoi, între 1914 şi 1919, cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În timpul studenţiei a lucrat la Ministerul Finanţelor, la mai multe bănci şi ca dascăl la bisericile bucureştene Iancu-nou şi „Sfânta Treime”-Tei. După 1916 a fost mobilizat ca soldat sanitar la Spitalul Băncii Naţionale, apoi în retragere la Spitalul Lazaret nr. 220 din Bacău, ajungând chiar până la Nicolaev şi cunoscând ororile revoluţiei bolşevice (octombrie 1917). După marele război, lucrează în diferite instituţii, pentru ca la 21 mai 1926 să primească hirotonia întru diacon din mâinile episcopului Tit Simedrea pe seama Parohiei „Sfântul Silvestru” din Bucureşti. Patru ani mai târziu, la 10 noiembrie, este hirotonit preot pe seama aceleiaşi parohii de către arhiereul Platon Ciosu. Totodată, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie şi este profesor de religie la mai multe şcoli din Bucureşti. Recunoscut ca un slujitor profund, cu aleasă prestanţă, între mai 1938 şi iunie 1944 îndeplineşte funcţiile de protoiereu al Protoieriei Circumscripţiei II Ilfov, de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Casei de Credit al Clerului ortodox şi de membru în comitetul de conducere al Asociaţiei generale a clerului ortodox. În 1942 este transferat la Biserica Dobroteasa din Capitală. Deşi se afla într-o zonă majoritară cu evrei, biserica era mereu plină de credincioşi, mai ales datorită predicilor, vizitelor la credincioşi şi catehizării intense săvârşite de părintele Leonida. De asemenea, iniţiază o serie de reparaţii asupra lăcaşului de cult şi a unor clădiri care aparţineau parohiei. Înfiinţează o cantină pentru săraci, unde rulau filme religioase şi care va funcţiona până la instaurarea regimului comunist. Este membru al Coralei „Carmen”, în cadrul căreia face turnee naţionale şi internaţionale. Pentru roadele sale misionare, la 30 noiembrie 1942 este hirotesit iconom stavrofor de către arhiereul Veniamin Pocitan. După 1945, pe fondul politicii comuniste de eliminare a partidelor istorice din viaţa politică românească, părintele Leonida intră în vizorul organelor de represiune. Motivele erau: legătura sa de rudenie cu Ion Mihalache şi prestigiul de care se bucura în mediul preoţesc. La 15 august 1947, este reţinut, iar domiciliul, percheziţionat de către Siguranţa comunistă. După patru zile este eliberat. A doua arestare survine în 1949. După confiscarea locuinţei din Dobreşti, Niculina Mihalache căuta sprijin la vărul său, părintele Leonida. Acesta la rândul său a solicitat patriarhului Justinian ca vara sa să se poată aşeza într-o mănăstire. Intervenţia întâistătătorului Bisericii noastre din acea vreme a fost refuzată de comunişti, iar părintele Leonida, arestat în noaptea de 15 spre 16 august 1949. Învinuirea era că „face parte din grupul subversiv alcătuit din foştii membri ai fostului PNŢ-Maniu”. Este eliberat la 14 octombrie, se pare la intervenţia patriarhului Justinian. Ultima arestare s-a petrecut în noaptea de Adormirea Maicii Domnului din 1952, în cadrul campaniei orchestrate de ministrul afacerilor interne Alexandru Drăghici, împotriva a câteva mii de preoţi. Motivul era aceeaşi suspiciune de activitate politică, deşi pe fişa matricolă penală este scris „apolitic”. A fost anchetat în condiţii extreme la Bucureşti, după care i s-a dat o condamnare administrativă pentru muncă silnică. În ianuarie 1953 a fost mutat în colonia de la Peninsula-Valea Neagră, unde a prestat muncă obligatorie până la eliberare. În data de 16 august 1953, părintele Leonida Dumitrăchescu s-a întors în mijlocul familiei şi al credincioşilor săi.