Părintele Nicolae Andreescu din Nucşoara, martirizat de Securitatea comunistă

S-a născut la 18 februarie 1918, în satul Poenărei, comuna Corbi, judeţul Argeş. După şcoala primară din Poenărei, tânărul Andreescu a urmat Seminarul Teologic din Curtea de Argeş (1930-1938), apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti (1939-1944). La 14 iunie 1943 a primit darul diaconiei, apoi la 20 iunie, acelaşi an, pe cel al preoţiei pe seama Parohiei Maglavit, judeţul Dolj. La 2 iulie 1948 a fost transferat la Parohia Aninoasa, judeţul Muscel, pentru ca doi ani mai târziu să ajungă preot suplinitor la Parohia Nucşoara, acelaşi judeţ. Zona submontană în care păstorea părintele Andreescu era sub observaţie permanentă a Securităţii în scopul anihilării grupului de rezistenţă anticomunistă condus de Toma şi Petre Arnăuţoiu.

În august 1954, părintele Andreescu este denunţat la Securitate că rosteşte în biserică pomelnice cu numele celor din munţi şi din închisori. În aceste condiţii, Securitatea îi deschide un dosar de urmărire informativă, pentru a depista relaţiile cu susţinătorii celor din munţi şi locurile de întâlnire cu aceştia. În mediul său sunt dirijaţi mai mulţi informatori. Deşi pericolul plana asupra lui, preotul Andreescu nu a abdicat de la datoria lui de a-i spovedi, cumineca şi a le oferi hrană şi toate cele necesare luptătorilor din munţi. Nu ezita să rostească predici prin care credincioşii erau îndemnaţi să rămână apropiaţi Bisericii, aşa cum făcea la 3 iunie 1954: „Lumea s-a îndepărtat de Biserică, de credinţă; nu mai simte creştineşte şi mai ales nu mai simte româneşte”; sau la 9 aprilie 1955: „Să se cureţe mormintele, să se respecte morţii. Să nu vă luaţi după descreieraţii zilei care spun că nu e Dumnezeu”.

Vehement la adresa regimului comunist se exprima în relaţiile cu diferiţi cunoscuţi, unii informatori ai Securităţii. De pildă, la 22 aprilie 1954, părintele Andreescu arăta cum „speră să scape de Partidul Comunist, care îşi recrutează numai cadre incapabile şi le dă post de mare răspundere şi că mâine, poimâine vor omorî popii şi intelectualii”. Totodată, Securitatea a montat tehnică de ascultare în unele case din Nucşoara, frecventate mai mult de către preotul Andreescu, în special rude ale celor din munţi. În urma anchetării unor persoane, în condiţii dramatice, Securitatea a aflat că preotul Andreescu este „unul dintre principalele elemente de sprijin ale bandiţilor”. Ulterior, după depistarea tehnicii de ascultare de către preotul Andreescu şi alţi locuitori din Nucşoara, Securitatea a trecut la aplicarea unei combinaţii informative, care includea recrutarea acestuia prin şantaj. Cu sprijinul Departamentului Cultelor şi al unor funcţionari de la Episcopia Râmnicului, s-a înscenat participarea părintelui Andreescu la o campanie de combatere a stilismului în nordul Moldovei. Soţia acestuia a primit o scrisoare plastografiată de Securitate, prin care era anunţată că părintele Andreescu a ajuns la destinaţie şi că va lucra pe câmpul misionar timp de o lună. În realitate, începând cu 2 martie 1958, părintele Andreescu era anchetat în beciurile Ministerului Afacerilor Interne din Bucureşti, sub acuzaţia de „favorizare a unei bande teroriste” (Legea nr. 199/1950).

A fost anchetat de către însuşi Alexandru Drăghici, ministrul afacerilor interne. Paralel se desfăşurau şi alte anchete care vizau grupul de luptători anticomunişti din zona Argeş-Muscel. Între anchete, în celulă, părintele a fost încadrat informativ cu o sursă, astfel încât Securitatea a aflat ceea ce el refuza să mărturisească. Aflăm că rolul părintelui era „să stea de vorbă din partea fugarilor cu diferite persoane din comunele învecinate şi în care se putea avea încredere să-i ajute şi pe ei cu alimente, în special mălai şi pâine. A doua sarcină, care îi revenea, era de a le face «asigurarea liniştei». Asigurarea liniştei fugarilor consta în a trece prin anumite locuri, călare pe cal, într-o zi din săptămâna stabilită de comun acord cu ei. Acest drum se făcea pe un traseu care îl parcurgea el de acasă la biserica respectivă, unde făcea serviciul”. La 5 martie 1958, informatorul din celulă relata despre părintele cum „cunoaşte locul precis al bordeielor şi că a fost în ele. [...] Spune că întâlnirile se făceau la o lună sau maximum o lună şi jumătate între ei şi ţineau numai noaptea. Paza se făcea, în general, de către o femeie. [...] Când mergea la ei le ducea cărţi, ziare şi mâncare, ce putea. Spune că i-a încălţat şi i-a îmbrăcat. Când mi-a spus acest lucru a început să plângă şi a zis că a luat de la gura copiilor şi i-a ajutat pe ei. […] Spune că la şedinţele lor se discutau despre anumite veşti politice interne şi internaţionale şi alte chestiuni, despre ce se mai aude în comună în legătură cu ei. […] De situaţia fugarilor mai cunoaşte preotul [Ioan] Constantinescu”.

Din aceste note mai aflăm de anchetarea sa de către ministrul Drăghici, care i-a cerut „să dea fugarii, [pentru] că [astfel] el va fi pus în libertate”. Părintele Andreescu îi confesa informatorului că „nu se aştepta ca tov. ministru să-i vorbească aşa de aspru, ci credea că-i va vorbi cu un ton mai moale” şi că i-a cerut să recunoască absolut tot”. Faţă de propunerea ministrului, preotul Andreescu a spus informatorului că dacă ar fi eliberat pentru a-i trăda pe cei din munţi, el nu ar face-o, „fiindcă e preot şi nu-i stă în caracter să facă din astea. Chiar dacă va muri, păcatele sunt ale celor care l-au omorât şi că el este tot cu sufletul curat”.

Între timp, cu sprijinul unui trădător, la 20 mai 1958 grupul anticomunist muscelean a fost capturat de Securitate. Două zile mai târziu, părintele Andreescu era arestat din nou şi trimis în ancheta Securităţii din Piteşti. Prin Sentinţa nr. 107 din 19 mai 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Andreescu a fost condamnat la pedeapsa capitală, prin împuşcare. Soţia a fost condamnată în acelaşi lot la 15 ani de muncă silnică. Părintele Nicolae Andreescu a fost executat la Penitenciarul Jilava în seara zilei de 18 iulie 1959, ora 22:15.