Nu voi înțelege niciodată de ce trebuie ca unele legi să se lupte cu istoria, cu personalități care au trăit demult, au biruit, au și greșit, dar au lăsat opere viabile. Octavian Goga (1881-1938) nu a trăit,
Părintele Nicolae Petculescu, în temniţa comunistă
S-a născut în 1910, într-o familie de credincioşi creştini ortodocşi din Ciupercenii Doljului. După finalizarea celor opt clase seminariale, Nicolae Petculescu a fost hirotonit preot, ajungând să slujească chiar în biserica satului natal. În perioada interbelică a fost angrenat în vâltoarea mişcărilor politice care promiteau schimbarea României şi susţinerea Bisericii. Cu toate acestea, părintele Petculescu a rămas permanent alături de credincioşii săi, mai ales în vremea războiului care a urmat. După instalarea comunismului, părintele a militat împotriva "socializării agriculturii", îndemnându-i pe credincioşi să nu accepte colectivizarea.
Autorităţile comuniste au considerat că părintele Petculescu "instigă" populaţia împotriva regimului, trecând la măsuri. La 4 septembrie 1959, părintele a fost arestat şi întemniţat la Securitatea din Craiova. A fost anchetat pentru aşa-zisa "activitate duşmănoasă", securiştii nereuşind să-i instrumenteze un dosar de trimitere în justiţie. Totuşi, părintele a primit o decizie de trimitere în lagărul de muncă pentru 72 de luni, trecând prin închisorile de la Craiova, Jilava, Văcăreşti (unde a fost operat) şi în lagărul de la Periprava, unde a muncit timp de 108 zile. La 6 mai 1964, părintele a fost eliberat din detenţia comunistă.



.jpg)