În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Părintele Petru Chirică în ghearele Securităţii comuniste
S-a născut la 4 iulie 1890, în familia preotului Gheorghe Chirică din Poieni, judeţul Iaşi. După absolvirea Şcolii Normale şi a Facultăţii de Teologie, în 1924 a primit darul preoţiei ca misionar al Mitropoliei Moldovei la regionala CFR Iaşi, totodată ocupând postul de revizor eparhial. În calitatea de misionar a ţinut nenumărate conferinţe religioase pe tema combaterii sectelor şi a pericolului ateist-comunist.
Multe din aceste conferinţe le-a publicat în broşuri editate de Direcţia regională CFR Iaşi, precum „Nebunia comunistă“ (1937), şi le-a difuzat mai ales în rândul muncitorilor. Misionarismul său s-a concretizat şi prin activităţile susţinute în Oastea Domnului, în perioada 1933-1935 fiind chiar conducător al filialei Iaşi. Considerând că răspândirea sectelor şi a comunismului reprezintă pericolele majore ale României interbelice, după 1935 a activat în mediul politic ca membru al partidului naţional-creştin. Ca misionar a activat până în 1938, după ce cu cinci ani mai înainte fusese numit paroh la Biserica Barnovschi din Iaşi. Aici a slujit până la data pensionării, iunie 1952. După această dată, părintele Chirică a slujit la Biserica „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Pentru activitatea sa interbelică, mai ales în rândul muncitorilor, la 30 decembrie 1958 părintele Petru Chirică a fost arestat de Securitate. La percheziţie i s-au confiscat mai multe cărţi cu tematică teologică, considerate interzise, precum „Teologia luptătoare“, scrisă de Mitropolitul Irineu Mihălcescu. În ancheta de la Iaşi a fost interogat asupra conferinţelor ţinute împotriva comunismului şi a broşurilor difuzate în rândul muncitorilor. Pentru organele de represiune activitatea interbelică a părintelui era considerată o manipulare împotriva mişcării muncitoreşti progresiste. Astfel, prin Sentinţa nr. 104 din 15 mai 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Chirică a fost condamnat la 15 ani temniţă grea, pentru infracţiunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare“. După detenţia de la Securitatea şi penitenciarul din Iaşi, părintele Chirică a cunoscut temniţele de la Jilava (aprilie 1959) şi Aiud (din octombrie 1959). A fost eliberat la 14 aprilie 1964 din penitenciarul Aiud.