Părintele Sebastian Chilea sub teroarea autorităţilor comuniste

Unul dintre slujitorii de seamă pe care i-a avut Oltenia în secolul al XX-lea a fost părintele Sebastian Chilea. Acesta s-a născut la 25 decembrie 1907, în localitatea Godineşti, judeţul Gorj. Tânărul Sebastian a crescut la umbra Mănăstirii Tismana, din 1921 urmând Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea. După absolvire, între 1929 şi 1933 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie, obţinând licenţa un an mai târziu. În timpul studiilor de la Bucureşti, Sebastian Chilea a lucrat ca funcţionar la Casa clerului, apoi ca secretar II al lui Nicolae Titulescu. La 17 iulie, apoi 18 iulie 1932 a fost hirotonit diacon, respectiv preot de către episcopul Vartolomeu Stănescu pe seama Parohiei „Sfinţii Voievozi“ din Baia de Aramă. Aici a depus eforturi pentru repararea bisericii, a iniţiat numeroase manifestări culturale şi a susţinut cantina pentru şcolarii săraci, realizările sale fiind distinse în 1938 cu rangul de iconom stavrofor. După cum avea să scrie mai târziu, la Baia de Aramă „a fost o adevărată lucrare de defrişare pastorală, luptând eu însumi cu lipsa de experienţă a începătorilor, şi mai ales cu idealismul în bună parte recunoscut al tinerilor, care nu ştiu câtă deosebire este între preoţia teoretică şi preoţia practică“. Este remarcat de mitropolitul Nifon Criveanu, care din 30 mai 1941 îl cheamă ca slujitor la Catedrala „Sfântul Dumitru“ din Craiova, doi ani mai târziu ajungând predicator. Pe linie politică, preotul Chilea este atras de profesorul Grigore Cristescu, care candida pe listele Partidului „Totul pentru Ţară“ în judeţul Mehedinţi în campania pentru alegerile din 1937. Activează discret, fără a se angrena în militantism politic. Din acest motiv a avut de suferit, fiind permanent suspectat şi urmărit de Siguranţă. La Craiova colaborează la diferite publicaţii, mai ales la „Renaşterea“. Din cauza antecedentelor politice, în 1944 este reţinut la Chestura Craiova, în contextul epurărilor din rândurile preoţilor operate de autorităţile statului. Din 1946, alături de mai mulţi preoţi craioveni, militează şi intervine la unii lideri politici (Gheorghe Tătărescu şi Petru Groza) pentru reînfiinţarea Mitropoliei Olteniei. Devine un cvasilider al preoţimii oltene în această perioadă, vehiculându-se ideea alegerii sale ca mitropolit al Olteniei (din 1939 era văduv). Eforturile sale sunt încununate cu succes, Mitropolia Olteniei fiind reînfiinţată şi arhiepiscopul Firmilian Marin ales ca întâistătător, pe care îl va susţine permanent. În 1947, obţine titlul de doctor în teologie la Facultatea de Teologie din Suceava cu lucrarea „Etica şi estetica“, sub coordonarea profesorului Valeriu Iordăchescu, publicată un an mai târziu sub egida Mitropoliei Olteniei. Depune eforturi pentru înfiinţarea unui seminar teologic la Mofleni. După instalarea regimului comunist este urmărit tot mai mult. Este suspectat de lansare de zvonuri ostile regimului, de ascultarea posturilor de radio străine, de crearea unui cerc preoţesc în jurul său, care să acţioneze la o eventuală schimbare politică. La 14 martie 1952 este arestat şi anchetat de Securitatea din Craiova, apoi trimis în unitate de muncă pentru 12 luni în colonia de la Bicaz. După eliberare este reîncadrat la catedrală, însă cu reticenţă din partea împuternicitului de culte. Din 1956 îl găsim slujitor la Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din Craiova şi profesor de limbile rusă şi franceză, apoi de clasice la seminarul teologic. În contextul valului de arestări, părintele Sebastian Chilea este reţinut la 27 iunie 1959 chiar din faţa elevilor săi şi trimis în lagăr de muncă pentru 48 de luni. Este supus la muncă forţată în lagărele de la Periprava (din iulie 1959), Salcia (din octombrie 1959) şi din nou Periprava (din decembrie 1959). În această perioadă slujeşte Sfânta Liturghie şi spovedeşte. La 27 iunie 1963 este eliberat. La 1 septembrie 1963 este numit la Parohia Dobra, judeţul Mehedinţi, iar la 1 octombrie 1966 la Breasta, judeţul Dolj. Cu mari eforturi şi cu sprijinul patriarhului Justinian Marina, la 1 iunie 1971 este numit slujitor la Parohia Oboru Nou din Bucureşti, apoi între 1973 şi 1977 profesor slujitor la Seminarul Teologic din Capitală. După îndelungi suferinţe, la 9 martie 1990 trece la cele veşnice.