Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Părintele Vasile Mihai sub persecuţia comunistă

Părintele Vasile Mihai sub persecuţia comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 17 Iul, 2015

S-a născut la 16 ianuarie 1904 în familia unui plugar din localitatea gălăţeană Independenţa. După şcoala primară din satul natal (1911-1913) şi din Măstăcani (1913-1915), tânărul Mihai a urmat Seminarul „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi (1917-1924), apoi cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1924-1929). Pentru a putea urma studiile universitare, în 1925 şi mai 1926 - octombrie 1927, Vasile Mihai a lucrat ca funcţionar la Casa de împroprietăriri a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, iar între noiembrie 1925 şi mai 1926 a fost pedagog la Seminarul Teologic gălăţean. De la 1 februarie 1930 a slujit ca preot la o parohie din Brăila. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost mobilizat cu gradul de căpitan confesor în Regimentul 38 Infanterie Brăila. Ca militar, între 12 iunie şi 22 august 1941, a slujit la Isaccea, Niculiţel şi Chişinău. După război a slujit în Biserica „Sfânta Cruce” din cartierul Obor, oraşul Brăila, ridicată începând cu anul 1943 de către Societatea Femeilor Ortodoxe din România. Din 1948, biserica a devenit locaş parohial, mai ales după extinderea acesteia, la iniţiativa părintelui Mihai. În plan politic, părintele Mihai a activat, începând din 1934, în Partidul Agrarian condus de poetul Octavian Goga. Ajunge unul dintre clericii de vază ai Brăilei, încât în iunie 1937 este ales vicepreşedinte al Comitetului judeţean al Partidului Naţional Creştin, iar între 1 şi 10 februarie 1938, numit ajutor de primar prin decizie guvernamentală. Ca majoritatea clericilor ortodocşi români, preotul Mihai nu s-a putut acomoda cu regimul instalat după 1945. De aceea, nu de puţine ori, informatorii dirijaţi de Securitate în jurul său îi înregistrau „ieşirile”, din care redăm câteva. La 4 februarie 1948 era arătat ca unul dintre clericii de seamă ai Brăilei, apropiat al Episcopului de Buzău, Antim Angelescu (fusese preot în Brăila şi judeţul Brăila aparţinea Episcopiei Buzăului) şi membru într-un „cerc preoţesc de studii”. Nu ştim cât de reală era informaţia, dar documentele de arhivă relevă relaţia apropiată pe care preotul Vasile Mihai o avea cu eparhiotul buzoian. De asemenea, în contextul scoaterii religiei din şcoală, la 10 noiembrie 1948, după terminarea slujbei, în biserică, preotul Mihai cerea credincioşilor „să-şi trimită regulat copiii la biserică”. În martie 1949, părintele Mihai era semnalat că iniţiase o colectă în rândul credincioşilor pentru a ajuta familia unui cleric recent eliberat din închisoare. Evident că gestul a fost considerat de Securitate ca „ajutor legionar”. Un alt „ajutor legionar” şi chiar o conspiraţie a clericilor brăileni a fost considerată de Securitate iniţiativa preotului Ştefan Căşaru din august 1949 de a face o colectă în toate parohiile din oraşul Brăila pentru a strânge banii necesari unor lucrări la biserica părintelui Mihai. În aprilie 1950, la o conferinţă preoţească, unde un preot vorbise despre „răbdare”, părintele Mihai a spus că „trebuie să mai avem răbdare până vor veni americanii” şi că „ţăranul nu mai este rob la moşieri, ci este rob la stat, aşa că nu s-a schimbat cu nimic situaţia faţă de trecut”. Din acest motiv, cei din Securitate propuneau internarea părintelui în unitate de muncă pentru 18 luni. Nu a fost trimis la muncă forţată. Totuşi, între 12 septembrie şi 31 octombrie 1951 a fost reţinut şi cercetat pentru suspiciunea de legătură cu „mişcarea contrarevoluţionară numită Partidul Socialist Creştin”. Însă eliberarea a fost de scurtă durată. Pe motiv că în perioada interbelică făcuse „politică gogistă”, în noaptea de 15 spre 16 august 1952, părintele Vasile Mihai a fost arestat din nou. După o anchetă sumară desfăşurată la Securitatea din Galaţi, la 21 octombrie 1952, părintele Mihai a primit o decizie administrativă de muncă forţată pentru o perioadă de 60 de luni. După penitenciarul din Galaţi, părintele Mihai a cunoscut colonia de muncă de la Capu Midia (aprilie 1953), ulterior fiind trimis în centrul de triere de la Bucureşti-Văcăreşti (iulie 1953). La 11 august 1953 a fost eliberat de la Văcăreşti.