Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Părintele Zosim Oancea în temniţa comunistă

Părintele Zosim Oancea în temniţa comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 12 Dec, 2013

Numele de Zosim Oancea trimite cu gândul la preotul care în timpul perioadei comuniste a cunoscut universul concentraţionar şi a ridicat celebrul muzeu al icoanelor pe sticlă de la Sibiel, acolo unde a slujit după eliberare. Acesta s-a născut la 21 iulie 1911, într-o familie de agricultori harnici, din localitatea Alma, judeţul Târnava Mică. După şcoala primară şi liceul din Dumbrăveni (1922-1929), tânărul Zosim s-a hotărât să urmeze calea slujirii altarului. Mai întâi a urmat un an la Academia Teologică din Sibiu (1929-1930), apoi cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1930-1934). După obţinerea licenţei, este numit profesor de religie la Şcoala Normală din Cristuru Secuiesc (1935-1936), iar mai apoi la Şcoala Normală de Fete din Sibiu (1936-1948), concomitent slujind ca preot la Catedrala mitropolitană. În perioada 1943-1945 este detaşat la Blaj ca preot şi profesor de religie pentru elevii ortodocşi din acest oraş, între 1945 şi 1946, ocupă postul de inspector al învăţământului religios secundar din Arhiepiscopia Sibiului şi între 1946 şi 1947 ajunge duhovnicul studenţilor de la Universitatea din Cluj. În perioada guvernării legionare se face cunoscut ca un apropiat al profesorilor Spiridon Cândea şi Liviu Stan, cu opţiuni politice pe care după rebeliunea din ianuarie 1941 şi le suprimă. Cu toate acestea, în evidenţele organelor de poliţie, Zosim Oancea era cunoscut cu antecedente politice legionare. Mai mult, în 1944, împreună cu preotul Spiridon Cândea publică un volum de predici. Acest trecut politic se pare că a fost mobilul arestării sale la 7 iulie 1948, alături de alţi 28 de inculpaţi, de categorii profesionale diverse, de la magistraţi, avocaţi, medici, preoţi şi până la studenţi şi meseriaşi. Pe mulţi nici nu îi cunoştea, însă Siguranţa comunistă avea suspiciunea, supradimensionată de altfel, că există o întreagă conspiraţie legionară iniţiată de câţiva dintre aceşti intelectuali la cererea avocatului Nistor Chioreanu, fost lider legionar sibian. Realitatea era cu totul alta. În ceea ce îl priveşte pe părintele Oancea, trebuie spus că el iniţiase tipărirea unui calendar pe anul 1948, format broşură, numit „Credinţa“, diferit de cel difuzat de editura eparhială, care totuşi trecuse de cenzura comunistă. O parte din banii obţinuţi din difuzarea acestui calendar de către unii preoţi, dintre care Simion Nanu din Cisnădie, sau unele cunoştinţe ale părintelui Oancea, trebuia să ajungă ca ajutoare financiare la familii cu greutăţi materiale. Acestea au constituit elemente dintr-un scenariu al Siguranţei, conform căruia, la Sibiu, chiar prin tipografia eparhială, se desfăşoară o întreagă conspiraţie legionară. Toate acest acuze au fost respinse cu fermitate la proces de către părintele Oancea. Adevărat era un singur lucru, anume că, în timpul arestărilor din mai-iunie 1948, părintele Oancea îl găzduise pentru o noapte pe Nistor Chioreanu, care abia se externase dintr-un spital din Sibiu. Cu toate acestea, la 14 februarie 1949, prin Sentinţa nr. 93 a Tribunalului Militar Sibiu, părintele Oancea a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică. A fost mutat la Aiud, unde a slujit în taină Sfânta Liturghie. La eliberare, în iulie 1957, a primit domiciliu obligatoriu la Bumbăcari, în Bărăgan, pentru 60 de luni. Un an mai târziu, autorităţile comuniste l-au trimis la muncă forţată în lagărul de la Culmea, apoi din aprilie 1960 la Periprava. A fost eliberat la 12 septembrie 1963 de la Periprava.