Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Patriarhul Ecumenic Bartolomeu vizitează Rusia în luna mai

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu vizitează Rusia în luna mai

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Data: 26 Ian, 2010

Acesta este titlul pe care ni-l propune revista „SOP“ în data de 12 ianuarie 2010, relatându-ni-se că Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va efectua o vizită oficială în Rusia, în a doua jumătate a lunii mai 2010, la invitaţia Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Moscovei, Chiril I. Vizita a fost anunţată în timpul unei conferinţe de presă din data de 12 ianuarie, de către Arhiepiscopul Ilarion (Alfeiev), responsabil al Departamentului de relaţii externe al Patriarhiei Moscovei. Programul acestei vizite va cuprinde slujirea Sfintei Liturghii la Moscova, Vladimir, Souzal, şi Sankt Petersburg, a mai precizat acesta.

Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a mai fost la Moscova pe 9 decembrie 2008, pentru a conduce funeraliile precedentului patriarh ortodox rus, Alexei al II-lea, decedat pe 5 decembrie 2008. „De data aceasta este vorba despre o vizită oficială a Patriarhului Constantinopolului în Biserica Ortodoxă Rusă, prima după numeroşi ani“, a indicat arhiepiscopul Ilarion, înainte de a estima că această vizită este posibilă pentru că în anul 2009 s-a produs „o ameliorare substanţială a relaţiilor noastre cu Patriarhia Constantinopolului, datorită conştientizării necesităţii unei cooperări mai strânse între bisericile ortodoxe teritoriale“.

Acesta a mai declarat că Patriarhul Moscovei speră să „dezvolte relaţii reciproce active cu Biserica de la Constantinopol“, conform „liniei de conduită stabilite în timpul vizitei Patriarhului Chiril la Fanar (sediul Patriarhiei Ecumenice, la Istanbul), în iulie 2009“.

La întrebarea unui jurnalist despre un eventual acord între cele două patriarhii asupra situaţiei ecleziale din Ucraina, unde ortodocşii sunt împărţiţi în trei jurisdicţii paralele, IPS Ilarion a răspuns că „nu există niciun acord asupra tematicii ucrainene, nici verbal, nici scris. Dar se înţelege, şi de o parte şi de alta, că din mişcarea pozitivă desfăşurată în anul 2009 reiese faptul că niciunul dintre patriarhi nu va face nimic împotriva teritoriului canonic al celuilalt.“

În timpul aceleiaşi conferinţe de presă, IPS Ilarion a mai precizat că Patriarhul Moscovei va mai face vizite protocolare în cadrul Patriarhiei Alexandriei, Egipt, la începutul lui mai 2010 şi în cadrul Patriarhiei Antiohiei, al cărei sediu este la Damasc, Siria, în toamna acestui an.

Ivan cel Groaznic: o putere diabolică

Frederic Theobald remarcă, într-un articol semnat în ediţia din 7 ianuarie 2010 a săptămânalului „La Vie“, că Pavel Lungin cu noul său film, „Ţarul“, abordează un mit rusesc încă aprins, între credinţă şi politică.

Redarea figurii lui Ivan al IV-lea, numit cel Groaznic, înseamnă, în Rusia, abordarea unui mit. Pavel Lungin relatează un episod aparte din perioada domniei primului ţar: confruntarea sa cu mitropolitul Filip. În 1565, Ivan îl scoate pe prietenul său din copilărie din mănăstirea Solovski, pentru a-l aşeza în fruntea Bisericii Ortodoxe. Dar noul ierarh, departe de a-i fi un aliat, se va opune ţarului din toate puterile, chiar cu riscul vieţii sale. Conflict spiritual, incandescent şi violent. Torturi, decapitări, suplicii de tot felul… „Ţarul“ nu este o operă care linişteşte. Este un film de mare spectacol, în care acţiunea şi metafizicul se şochează reciproc într-o Moscovă rar văzută în cinematografe. Dar dacă săptămânalul „La Vie“ susţine acest film, este pentru că această violenţă provine dintr-o cugetare profundă asupra raporturilor dintre religie şi putere în Rusia. Subiect aprins, care a provocat o vie dezbatere în Rusia.

„Ivan cel Groaznic a rămas până la moarte un om al Evului Mediu care refuza orice schimbare“

În cele ce urmează, Frederic Theobald îi adresează câteva întrebări regizorului rus, Pavel Lungin:

F. T.: Din toată perioada domniei lui Ivan cel Groaznic dumneavoastră aţi reţinut un singur episod: conflictul care l-a opus mitropolitului Moscovei, Filip…

P. L.: Această confruntare este emblematică pentru acţiunile lui: pentru a-şi impune puterea de esenţă divină, Ivan al IV-lea trebuia să-l sacrifice pe acest ierarh. El trăia într-un vis apocaliptic, convins că sfârşitul lumii era aproape, iar Filip era un obstacol pentru că întruchipa adevărul absolut, un adevăr religios care îl sufoca şi care concura cu adevărul său. Pentru că puterea lui venea de la Dumnezeu, Ivan al IV-lea avea certitudinea că nu avea nevoie să semneze vreun contract cu supuşii săi. Singurul registru posibil era cel al adorării. Dacă recoltele erau sărace, dacă războiul era pierdut, toate acestea se întâmplau pentru că poporul nu îl iubea suficient pe suveranul său. Şi lipsa de iubire aducea după sine o pedeapsă. Pentru ţar, toţi erau vinovaţi, toţi erau trădători, deci puţin conta să se găsească şi să se pedepsească adevăraţii responsabili. Concret, se putea tortura şi decapita primul venit. Mitropolitul Filip, care s-a opus în mod deschis acestei idei de adorare oarbă a puterii, trebuia să fie din acel moment eliminat. Filip întruchipează acele fiinţe care, chiar şi în cele mai sinistre epoci, sunt gata să-şi sacrifice viaţa.

F. T.: Mitropolitul apare de asemenea ca un om deschis şi îndreptat spre viitor…

P. L.: Este un om al Renaşterii. Am descoperit că nu era doar inginer, ci şi un strălucit inventator şi arhitect. Ivan cel Groaznic a rămas până la moarte un om al Evului Mediu care refuza orice schimbare politică, culturală, estetică... Din cauza lui, Rusia a ratat perioada Renaşterii. În plus, mai mult sau mai puţin, noi nu am mai ieşit niciodată din Evul Mediu.

F. T.: Ţarul pe care îl descrieţi pare a fi în acelaşi timp un rege păgân şi un suveran creştin…

P. L.: Pentru mine, era un eretic. El s-a îndepărtat de religia ortodoxă. Dar membrii gărzii sale personale erau îmbrăcaţi ca nişte călugări. A creat o biserică ciudată în palatul lui şi slujea Liturghia noaptea, de la miezul nopţii până la ora 5 dimineaţa, înconjurat de războinicii lui. Ivan al IV-lea adora teatrul şi deghizarea.

Ţar contra mitropolit

F. T.: Cum a fost primit filmul dumneavoastră în Rusia?

P.L.: Patrioţii, care sunt un grup eterogen de comunişti, de monarhişti şi de naţionalişti de extremă-dreapta, ataşaţi unei puteri absolute, au dispreţuit şi au manifestat pentru interzicerea rulării acestui film. Rusia nu este o ţară care trăieşte în Istorie, ci în Mitologie. Nimeni nu se interesează de fapte. Oamenii nu vor să cunoască realitatea domniei lui Ivan cel Groaznic. Acesta a generat acest mit tipic rusesc, care vrea ca puterea să fie implacabilă, feroce, în interesul naţiunii. Cel de-al doilea mit vrea ca Rusia să fie înconjurată de ţări inamice care concurează la pierderea ei şi ca Occidentul să dispreţuiască Rusia. Pentru rusul obişnuit, un guvernant european sau american nu se gândeşte decât la un lucru: cum să facă rău Rusiei! Si să nu încercaţi să-l convingeţi contrariul...

Putere de esenţă divină contra putere religioasă, delir paranoic contra credinţă creştină... un duel tumultuos care se întruchipează în doi actori puternici. Jocuri de priviri, confruntări verbale, Piotr Mamonov şi Oleg Yankovski fac acest duel şi mai captivant.

Ţarul vorbeşte de asemenea despre eterna luptă dintre bine şi rău. In acest sens, mitropolitul este aproape dublul ţarului: figura umilă şi pioasă pe care ar fi vrut să o întruchipeze suveranul, dar pe care a renegat-o, pentru a deveni un tiran.

Traducerea şi adaptarea de Georgiana BÂRA