Patriarhul Justinian Marina şi românii din Basarabia

La începutul anilor '60 problema diasporei româneşti era tot mai discutată în forurile înalte de la Bucureşti. Autorităţile comuniste de la Bucureşti erau interesate nu neapărat de soarta românilor din afara graniţelor, cât mai ales de manipularea acestora în interesul guvernului care manifesta o deschidere tot mai mare către apusul Europei şi o distanţare de Moscova. În acest context, inclusiv instituţia Bisericii era tot mai aplecată asupra organizării religioase a românilor din diaspora. Tot aşa cum fusese interesată după al Doilea Război Mondial, dar guvernul comunist îi interzisese. Nu fusese uitată soarta românilor din Balcani şi nici din jurul graniţelor României, care se modificaseră după 1944. Românii din Basarabia şi Bucovina căzuseră sub cizma sovietică, iar Patriarhiei Române nu i se permisese să se intereseze de soarta religioasă a acestora. Cu toate acestea, problema era ridicată de însuşi patriarhul Justinian Marina şi nu oriunde, ci chiar în capitala sovietică cu prilejul participării la solemnităţile jubileului de 40 de ani de la reînfiinţarea Patriarhiei Moscovei. Generatorul acestui subiect a fost ieromonahul Varlaam Chiriţă, un patriot basarabean rămas în 1944 în ţinuturile natale şi care, după ani de Gulag, la 1 aprilie 1958 scria patriarhului Justinian cum românii din Basarabia erau obligaţi să se roage în limba slavonă şi cărţile de cult româneşti erau interzise. Acelaşi slujitor îi scria două luni mai târziu episcopului Nectarie al Chişinăului, acuzându-l de "colaborare la distrugerea vieţii religioase din Basarabia". Strigătul de ajutor al ieromonahului basarabean a constituit un motiv bine întemeiat pentru patriarhul Justinian de a deschide acest subiect patriarhului rus Alexei, cu prilejul vizitei efectuate la Moscova în mai 1958, conform unui document din arhiva Securităţii: "Credincioşii români de acolo sunt ai Bisericii autocefale ortodoxe române, căci autocefalia nu se schimbă, dacă se schimbă graniţele, iar ceea ce rămâne dincolo de graniţe devine diasporă asupra căreia Biserica-mamă are drepturi care decurg din autocefalie. şAstfelţ, el şpatriarhul, n.n.ţ i-a pus problema lui Alexei şi lui Carpov (responsabil de culte în guvernul sovietic), arătându-le că în Basarabia sunt trimişi episcopi şi preoţi care nu ştiu româneşte şi că le încalcă drepturile românilor, slujind slavoneşte. Alexei a spus că nu cunoaşte situaţia, că n-a auzit de astfel de lucruri. Carpov însă şi-a notat şi a spus că trimite să se cerceteze şi că se va îndrepta orice abuz". Mai mult, patriarhul român arăta că nu se respectă principiul reciprocităţii în cazul diasporei româneşti din Rusia. "De aceea, se continuă în document, el şJustinian, n.n.ţ nici n-a consimţit să-l trimită pe episcopul vicar Teoctist ca apocrisiarh (sol bisericesc) la Moscova, deşi se pusese treaba aceasta la cale cu Alexei încă de prin 1949. Căci i-a întrebat pe ruşi: "Cui să slujească Teoctist la Moscova?" Acolo n-avem credincioşi români. Credincioşii noştri sunt în Basarabia. Deci n-are rost să stea Teoctist la Moscova, ci doar acolo unde ar avea şi credincioşi (adică în Basarabia). A-l fi trimis pe Teoctist ar fi însemnat să le recunosc dreptul şi să renunţ la reciprocitate. Discutând chestiunea aceasta cu Alexei şi cu Carpov, le-am spus că mă ofer să le trimit cărţi de cult în limba română pentru basarabeni şi bucovineni şi manuale de seminar în limba română pentru românii care învaţă la seminarul din Odesa. Mai la urmă, văzând ei că am dreptate, au renunţat la biserica rusească din Bucureşti, în înţelesul că trebuie să renunţ şi eu la diaspora din Rusia. Schimbul le-a convenit, dar reciprocitatea aici nu e dreaptă. Aceste lucruri trebuie scrise, să se ştie, căci sunt destui care ne acuză de trădare. Trebuie să se vadă că noi ne considerăm în legitim litigiu şi cu alte biserici, dar şi cu ruşii".

Acest episod evident că a pus pe jar autorităţile sovietice, care au trecut la măsuri împotriva arhimandritului Varlaam. Deoarece se declarase ieşit de sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, patriotul basarabean a fost caterisit de către Sinodul moscovit. Nu a fost arestat de către autorităţile sovietice, probabil datorită intervenţiei patriarhului Justinian, care intenţiona să susţină cauza românească din Basarabia, chiar în foruri interortodoxe. Însă autorităţile comuniste de la Bucureşti i-au interzis continuarea acestui demers.