Planul Marshall pentru Europa postbelică

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, continentul european se afla într-un moment dificil din punct de vedere economico-financiar, social şi politic. Sprijinul venit din Statele Unite, ca urmare a adoptării programelor Doctrina Truman şi Planul Marshall, a fost fundația care a stat la baza reconstrucţiei Europei.

Imediat după război, preşedintele american Harry S. Truman (1945-1949) a anunțat reorientarea politicii externe americane, de la una care prevedea neimplicarea directă în conflicte regionale la una în care intervenţiile în conflictele din afara granițelor deveneau posibile. Pe scurt, Doctrina Truman, prezentată Congresului la 12 martie 1947, afirmă că SUA va furniza asistenţă economică, militară şi politică pentru toate naţiunile democratice amenințate extern sau intern.

Programul, devenit un pilon de bază al politicii externe americane, avea să fie completat de planul de asistență economică pentru țările europene devastate de război, anunțat de secretarul de stat George C. Marshall, în iunie 1947. Planul arăta că politica SUA „nu este îndreptată împotriva vreunei ţări sau doctrine, ci împotriva foametei, sărăciei, disperării şi haosului”, conform history.state.gov.

Congresul SUA avea să autorizeze Doctrina Truman şi Planul Marshall, numite oficial Programul de recuperare europeană. Donațiile s-au ridicat la circa 13,3 miliarde de dolari (aproape 115 miliarde de dolari în banii de azi), de care au beneficiat, din 1948 până în 1952, 16 țări europene.