Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Preacuviosul Gherontie de la Mănăstirea Almaş

Preacuviosul Gherontie de la Mănăstirea Almaş

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 22 Dec, 2010

Gheorghe Negruţ era originar din Săliştea Sucevei, născut în 1861, în familia unor ţărani cu dragoste de Dumnezeu. La 5 ani a rămas orfan, fiind crescut de rude şi ajungând păstorul vitelor şi oilor celor din satul natal. La vârsta de 19 ani a fost chemat să intre în Mănăstirea Slatina, din apropiere. Şi-a găsit liniştea în ascultările pe care le primea şi în rugăciunea neîncetată pe care o rostea. După o perioadă de noviciat, a fost tuns în monahism, apoi, pentru smerenia sa exemplară, stareţul a hotărât să-l hirotonească ierodiacon, respectiv ieromonah. Timp de 30 de ani a slujit în Mănăstirea Slatina, cu dragoste şi frică de Dumnezeu, tot aşa cum spovedea sufletele greu încercate. În 1925, părintele Gherontie a fost mutat ca duhovnic la Mănăstirea Almaş. Aici a slujit şi a îndrumat duhovniceşte pe cele 30 de maici, până la trecerea la cele veşnice, în anul 1933.

Ieromonahul Gherontie a rămas în conştiinţa monahilor din Moldova, după cum unul dintre ucenicii săi, ierodiaconul Partenie Ciopron, îl descria astfel: "A fost un suflet bun şi ales. Un călugăr bun şi extrem de modest. Nu mi s-a întâmplat să văd un călugăr înconjurat de atâta smerenie cum era răposatul. Foarte înţelept în sfaturile ce le dădea fiilor săi duhovniceşti şi îndeosebi călugărilor tineri. Măsurat la vorbă, sever în executarea serviciului divin. Nu lăsa nici o iotă din cele ce prevede tipicul bisericesc. Greu putea cineva să-i cunoască sufletul său. În aparenţă cam ursuz, puţin sociabil, puţin comunicativ, însă, în fond, era de o bunătate rară".