Premiul Nobel pentru medicină deranjează Vaticanul

Articolul care poartă acest titlu în săptămânalul francez "La Vie", publicat pe 5 octombrie, poartă semnătura Claire Legros, care vorbeşte despre reacţiile provocate de decernarea premiului Nobel pentru medicină de anul acesta în mediile catolice. Aceasta precizează că Vaticanul a criticat atribuirea premiului Nobel "părintelui" copilului în eprubetă, britanicul Robert Edwards. O poziţie fără concesii pe care nu toţi catolicii o împărtăşesc.

De la anunţarea, pe 4 octombrie, că premiul Nobel pentru medicină este decernat în acest an doctorului Robert Edwards, pionier al fecundării in vitro, reacţiile se înmulţesc şi se distanţează în acelaşi timp. Cele mai multe sunt entuziaste, precum cea a profesorului Israël Nisand din Strasbourg, care salută "formidabila intuiţie dublată de o tenacitate incredibilă" a doctorului. Altele, dimpotrivă, sunt critice, mai ales în mediile catolice. "Fără Edwards nu ar exista o piaţă unde se vând milioane de ovocite" şi "nu ar exista în lume un mare număr de congelatoare pline cu embrioni", a declarat Mgr Ignazio Carrasco de Paula, noul preşedinte al Academiei pontificale pentru viaţă de la Vatican, membru Opus Dei.

În treizeci de ani, tehnicile de ajutor pentru procreare au permis unor milioane de cupluri să dea naştere unui copil şi să fondeze o familie. Un progres care merită salutat. Cu toate acestea, bulversând legile naturale ale reproducerii, acestea au lăsat loc şi unor întrebări etice fulgerătoare: mame purtătoare, donare de gameţi, acces la cuplurile homosexuale sau în vârstă, selecţia copiilor înainte de naştere, congelarea şi utilizarea embrionilor pentru cercetare. Până unde se va merge cu medicalizarea precreării? Ce limite trebuie să impună societăţile noastre tehnicii? Este miza dezbaterilor bioeticii şi a legilor precum cea care trebuie revizuită în următoarele luni în Franţa.

Criticând "congelatoarele pline de embrioni" umani, institutul catolic alertează societatea asupra derivelor tehnicii. Dar condamnând utilizarea fecundării in vitro în mod sistematic, aşa cum aminteşte Congregaţia pentru doctrina legii în instrucţiunea "Dignitas personae" din decembrie 2008, aceasta riscă să rămână neauzită.

Apocalipsa, o luptă spirituală pentru timpurile noastre

Următorul articol care ne-a atras atenţia este cel al jurnalistei Sabine Gignoux, publicat în cotidianul francez "La Croix", pe 15 octombrie. Aceasta zugrăveşte în rândurile textului său diferite opere de artă inspirate din Apocalipsa lui Ioan, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre.

Sabine Gignoux precizează că în fiecare perioadă a istoriei, viziunile lui Ioan au inspirat artiştii. O succesiune de încercări care, aşa cum o arată o frumoasă lucrare de pe tapiseria Apocalipsei din Angers, anunţă de asemenea Speranţa.

Ierusalimul Celest "străluceşte asemenea unei pietre preţioase" în Apocalipsa lui Ioan (Ap. 21, 9-27). Cu aceste culori strălucitoare, acordate în duouri sonore - roşu şi albastru, galben şi verde -, tapiseria de Angers, bogată în 67 de scene, sclipeşte, pagină după pagină.

Editoarea Diane de Selliers a avut ideea de a ilustra această imensă operă de artă de la sfârşitul Evului Mediu, nu pe faţă, în aceste tonuri un pic ofilite, pe care vizitatorii le pot admira la castelul ducilor de Anjou, ci pe dos, acolo unde opera a fost păstrată de-a lungul secolelor, la adăpost de razele soarelui, în toată prospeţimea ei originală. Ţesut fără înădituri, acest "dos" oferă o oglindire aproape perfectă a scenelor date, în 1382, fratelui lui Charles V.

Dar de ce să ne afundăm astăzi în aceste imagini şi, împreună cu ele, în unul din textele cele mai complicate din Biblie, această cale ezoterică în care abundă numerele, creaturile fantastice şi catastrofele? De ce să ne pierdem în această pădure de semne unde, chiar după mărturia Sfântului Ieronim, "există tot atâtea taine câte cuvinte"?... sunt câteva întrebări pe care le adresează jurnalista în articolul său.

Acest text vorbeşte în timp de criză

Apocalipsa lui Ioan descrie "realitatea lumii noastre invadată de răutăţi, de brutalităţi", iar "acest caracter eshatologic, relativ în ceea ce priveşte sfârşitul unui om, se prelungeşte prin mesajul unei reînnoiri", răspunde istoricul de artă Paule Amblard, care a comentat fiecare scenă a acestui text. Scrise la sfârşitul secolului I după Hristos, în mulţimea apocalipselor evreieşti, viziunile exilului de la Patmos se adresau mai întâi celor şapte Biserici din Asia Minoră, persecutate de Roma.

Acest text, care anunţă speranţa, ne vorbeşte în timp de criză. Istoria artei atestă acest fapt, iar imaginile Apocalipsei reapar în fiecare perioadă de tulburări, ca un rezervor inepuizabil: cei patru cavaleri, femeia şi dragonul, căderea Babilonului, îngerii care sună din goarnă, bestia şi marea etc.

Un jurnal de actualitate

Secolul al XIV-lea, care vede naşterea tapiseriei de Angers, este secolul Războiului de 100 de Ani şi al Ciumei negre (1348) care au decimat o treime din populaţia Europei. Putem observa în scenele acestei tapiserii soldaţi în armură, oraşe distruse şi scheletul batjocoritor al Morţii. Este un jurnal de actualitate.

Cu toate acestea, cu de-abia o jumătate de secol mai târziu, în 1432, o altă Apocalipsă revine, netulburată şi luminoasă. "Mielul mistic" al fraţilor van Eyck domneşte pe o grădină paradisiacă, încoronat cu săgeţile Ierusalimului Celest. Roşului sângelui vărsat care colorează altarul îi răspunde verdele intens al câmpiei, sinonim cu speranţa. Găsim în această operă seninătatea mozaicelor creştine în care tronează Mielul, înconjurat de patru oameni.

Apoi, cu excepţia "Deschiderii celui de-al cincilea sigiliu", pictată în 1610 de El Greco, artiştii par să fi uitat această carte timp de mai mult de trei secole. A trebuit să se aştepte nebunia războaielor din secolul al XX-lea pentru ca aceasta să-şi regăsească spectrele sub pensula unui Dali, unui Picasso sau Jean Lurçat, care reinterpretează tapiseria de Angers, după Hiroshima.

"Succesiunea încercărilor seamănă cu cea a vieţilor noastre"

Şi astăzi? De la "Apocalypse Now" filmat de Kubrick la "Apocalypto" al lui Mel Gibson, trecând prin trilogia romanescă Millenium sau ultima coregrafie a lui Angelin Preljocaj, urmele textului biblic au invadat toate câmpurile artistice. "Acest fapt expune temerile epocii noastre, în care omul se simte depăşit de amploarea crizelor economice, ecologice. Dar nu reţinem decât fragmente punctuale şi înfricoşătoare din Apocalipsă, uitând că aceasta oferă o cale spre lumina divină", observă Paule Amblard. "Lumile care se prăbuşesc în Apocalipsă sunt cele ale iluziilor noastre. Aceste bestii pe care trebuie să le învingem sunt temerile noastre. Succesiunea încercărilor seamănă cu cea a vieţilor noastre, confruntate cu boala, cu moartea. Dar în aceste momente de tulburare, omul este invitat să se reînnoiască pentru a se deschide transcendenţei", continuă Paule Amblard. În pădurea divină a Apocalipsei fiecare se poate pierde. Şi se poate regăsi.

" "Lumile care se prăbuşesc în Apocalipsă sunt cele ale iluziilor noastre. Aceste bestii pe care trebuie să le învingem sunt temerile noastre. Succesiunea încercărilor seamănă cu cea a vieţilor noastre, confruntate cu boala, cu moartea. Dar în aceste momente de tulburare, omul este invitat să se reînnoiască pentru a se deschide transcendenţei"."

Paule Amblard

Traducere şi adaptare: Georgiana Bâra