Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Preoţi dobrogeni în temniţa comunistă (II)

Preoţi dobrogeni în temniţa comunistă (II)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 21 Martie 2013

După aproximativ un an de anchete în beciurile Securităţii din Constanţa, cei 22 de inculpaţi, în care erau incluşi cei cinci slujitori, Filimon Bolocan, Emil Oprişan, Stelian Popescu, Teodor Samoilă şi Ion Vasiliu, erau înaintaţi „justiţiei populare“. Procesul s-a desfăşurat la începutul lui martie 1952, la Tribunalul Militar Constanţa. Cei cinci clerici dobrogeni au fost condamnaţi prin sentinţa nr. 138, dată la 4 martie, la ani grei de închisoare, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“, după cum urmează: Filimon Bolocan la 18 ani muncă silnică; Emil Oprişan la 6 ani muncă silnică, pentru „omisiune de denunţ“; Stelian Popescu la 20 de ani muncă silnică; Teodor Samoilă la 16 ani muncă silnică şi Ion Vasiliu la 3 ani închisoare corecţională. De-a lungul detenţiei, clericii dobrogeni au cunoscut universul concentraţionar comunist de la munca forţată şi până la regimul sever al închisorii corecţionale. Filimon Bolocan a cunoscut penitenciarul de la Constanţa, apoi tranzitul de la Jilava, pentru ca, în aprilie 1952, să ajungă la Aiud. Doi ani mai târziu, a fost mutat la Lugoj, pentru ca în februarie 1956 să ajungă din nou la Aiud, iar câteva zile mai târziu la Gherla. În iunie 1960 a fost internat la spitalul-penitenciar de la Văcăreşti, pentru ca la 15 noiembrie acelaşi an, în urma unui decret de graţiere al MAN, să fie eliberat. După detenţia în timpul anchetelor de la Constanţa, Emil Oprişan a fost trimis la muncă forţată la canal, în colonia Valea Neagră. În iulie 1953 a fost mutat în Penitenciarul Gherla, pentru ca, din aprilie 1954, să presteze muncă forţată la Baia Sprie. Doi ani mai târziu este deţinut la Gherla, pentru ca, la 15 ianuarie 1957, să fie eliberat, în urma adoptării unui decret de graţiere al MAN din 1954. Preotul Stelian Popescu, cel care primise cea mai grea condamnare, a făcut puşcărie până la graţierea ultimilor condamnaţi politici. După detenţia de la Constanţa, în 1952 ajunge la Jilava, apoi, în iunie acelaşi an, la Penitenciarul Aiud. Un an mai târziu este transferat la Constanţa, pentru anchete, apoi, în 1955, la Lugoj. Un an mai târziu, părintele Popescu se găseşte la Aiud, apoi la Gherla. În octombrie 1959 este mutat în lagărul de muncă de la Salcia, apoi la Galaţi, pentru cercetări. Este eliberat abia la 15 aprilie 1964. A revenit în preoţie, slujind la Parohia Dumbrăveni, comuna Negru Vodă, judeţul Constanţa, pentru ca, din 1972, să figureze la Cobadin. La 1 ianuarie 1983 a ieşit la pensie.

După detenţia de la Constanţa, în august 1952, Teodor Samoilă era mutat la Aiud. În 1955, printr-o decizie a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar, obţine o reducere a pedepsei la 7 ani închisoare corecţională. Ulterior, este mutat la Gherla, pentru ca, din 2 septembrie 1957, să fie trimis în domiciliu obligatoriu în localitatea Bumbăcari. Este eliberat doi ani mai târziu. Ca şi în cazul celorlalţi clerici, Ion Vasiliu a cunoscut penitenciarul de la Constanţa. Ulterior, a fost mutat la canal, pentru a presta muncă obligatorie în coloniile Valea Neagră, din noiembrie 1952, la Galeşu, din iulie 1953, la Poarta Albă şi, din septembrie 1953, din nou la Valea Neagră. La 10 septembrie 1954, părintele Ion Vasiliu a fost eliberat. A revenit la parohia sa din Cernavodă, ulterior fiind transferat în comuna Tudor Vladimirescu, din judeţul Brăila.