Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Preoţi prahoveni în temniţa comunistă

Preoţi prahoveni în temniţa comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 21 Oct, 2016

În ultima parte a celui de-al doilea mare val de arestări (1958-1962), declanşat de autorităţile comuniste în România, se pare că au fost vizaţi cei ale căror nume figurau în declaraţiile unor anchetaţi în anii anteriori. Aşa s-a întâmplat în cazul a trei preoţi prahoveni, slujitori în zona localităţii Breaza: Constantin Opriş, Cristache Dumitrescu şi Gheorghe Oprescu, anchetaţi de Securitate între 1961 și 1962 în acelaşi dosar penal.

Primul, Constantin Opriş, s-a născut la 19 aprilie 1916, în familia preotului Vasile Opriş din Breaza. După Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie (1938), ambele din Bucureşti, a urmat un an de studii la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg (1939). În 1939 este numit confesor al Centrului de Străjerie din Breaza, după ce în vremea liceului şi a studenţiei fusese cercetaş, apoi comandant de centurie la Şcoala primară „Poenărescu” din Capitală. În timpul guvernării legionare Centrul de Străjerie este desfiinţat, în locul său înfiinţându-se un centru legionar de odihnă pentru studenţi. Rămâne confesor, dar obligat să devină membru al Mişcării legionare. După rebeliune este cercetat, dar eliberat la puţin timp de autorităţile antonesciene, în schimbul unui domiciliu obligatoriu în Breaza. În locul vechiului centru se înfiinţează o filială a organizaţiei „Munca Tineretului Român”, unde preotul Opriş este confesor până la 23 august 1944. După 1941 slujeşte la parohia nou-înfiinţată de la Nistoreşti, din apropiere. Aici ridică o biserică nouă. După schimbarea politică din 1944 este internat cu regim de lagăr, pentru 10 zile, în închisoarea de la Mărgineni. În 1949, ajunge paroh la Parohia Breaza de Sus, prin pensionarea tatălui său.

Al doilea preot, Cristache Dumitrescu, s-a născut la 1 ianuarie 1914, în localitatea Fierbinţi, judeţul Ialomiţa. După Seminarul Central din Bucureşti, a urmat Facultatea de Teologie de la Chişinău-Iaşi (1940). Este hirotonit pe seama Parohiei Roşiori, judeţul Ilfov, pe un post nebugetat, unde slujeşte până la 1 decembrie 1941, când se transferă la Parohia Şotrile, de lângă Breaza. Aici slujeşte până în 1949, când ajunge la Nistoreşti în locul preotului C. Opriş.

Al treilea preot, Gheorghe Oprescu, s-a născut la 2 noiembrie 1904, în localitatea Şotrile. Se înscrie la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, continuând la Seminarul Teologic din Constanţa, unde obţine capacitatea preoţească (1927). Se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, însă din cauza greutăţilor materiale nu reuşeşte să o frecventeze. În septembrie 1928 este hirotonit preot pe seama Parohiei Valea Telegii, judeţul Prahova, post nebugetat. Cu sprijinul PNL, după ce devine membru i se bugetează postul prin Ministerul Cultelor. La 15 septembrie 1938 se transferă la Parohia Trăisteni, din apropiere de Breaza. Şi totuşi ce i-a legat pe aceşti trei preoţi, încât au ajuns să fie anchetaţi în acelaşi dosar? În 1946, preotul Cristache Dumitrescu era vizitat acasă de un coleg din perioada studenţiei, Ionescu Dumitru. Acesta făcuse politică legionară în timpul guvernării din 1940-1941 şi îl ajutase pe preotul Dumitrescu să fie numit la Parohia Roşiori. Legăturile dintre cei doi s-au păstrat prin corespondenţă şi după rebeliunea din 1941. Acum, Dumitru era angrenat în Mişcarea Naţională de Rezistenţă, care avea ca lider pe profesorul George Manu. Pentru a mai slăbi din vigilenţa Siguranţei, cu sprijinul lui Dumitru, în 1946, George Manu merge la Trăstieni, la hramul parohiei în care slujea preotul Gheorghe Oprescu (29 iunie), alături de Cristache Dumitrescu şi Constantin Opriş (ultimii doi erau cumnaţi). De asemenea, George Manu a fost găzduit câteva luni de preotul Opriş, cei doi purtând discuţii privind viitorul ţării şi despre cartea la care profesorul lucra (Testis Dacicu, „În spatele cortinei de fier. România sub ocupaţie rusească”). Mai apoi, în octombrie 1946 şi un an mai târziu, Manu a fost găzduit şi de către preotul din Trăisteni. (va urma)