Preotul arădean Aurel Moise în temniţa comunistă

S-a născut la 19 aprilie 1916 în familia unor agricultori din localitatea Tauţ, judeţul Arad. După şcoala primară, a urmat Liceul „Diaconovici Loga” din Timişoara (1937), apoi Academia Teologică din Arad (1941). Licenţa în teologie a obţinut-o la Facultatea de Teologie Cernăuţi-Suceava (1945). La 14 aprilie 1942 a primit darul preoţiei din mâinile Episcopului Andrei Magieru al Aradului, pe seama Parohiei Poiana, judeţul Arad. La 1 august 1943 a fost transferat la Parohia Satu Mic, la 1 aprilie 1949 la Chişineu Criş II, iar în 1953 la Arad Centru I, adică la Catedrala eparhială. După nici un an, este transferat la Parohia Arad-Şega II, unde va sluji alături de preotul Emilian Benţa. În timpul studenţiei, părintele Moise se distinsese alături de alţi colegi, precum Dimitrie Gornic, Emilian Benţa sau Ioan Ageu. Ca licenţiat în teologie şi la recomandarea profesorilor din perioada academiei, Ilarion V. Felea şi Tudor Demian, preotul Moise a fost transferat în Arad. Actul a fost văzut de către unii clerici şi interpretat de Securitate şi Departamentul Cultelor ca o regrupare a preoţilor „legionari” în jurul Episcopului Andrei Magieru, care se dovedea refractar la presiunile autorităţilor comuniste. În urma unor presiuni fizice şi psihice, părintele Moise este recrutat de Securitate în anii ‘50, dar la puţin timp abandonat pentru „nesinceritate”. Pentru Securitate era clar că preotul Moise nu va colabora cu autorităţile statului. Din acest motiv, împotriva lui s-a deschis un dosar de urmărire informativă. Însă informatorii îl apreciau pe părintele Moise, spunând despre el: „În tot timpul preoţiei sale s-a manifestat ca unul dintre cei mai buni preoţi; serios, conştiincios, fire blândă şi disciplinată, înzestrat cu deosebit talent pastoral; între păstoriţii săi a câştigat stimă şi respect; mult apreciat de autorităţile bisericeşti, mai ales de vicarul eparhial, Gheorghe Liţiu”. La 25 septembrie 1958 este arestat de Securitate şi trimis în arestul Ministerului Afacerilor Interne de la Bucureşti. După eliberarea lui, soţia avea să arate cum părintele Moise „a fost dus după arestare la Bucureşti, unde a fost cercetat şi în fiecare zi era dus la interogatoriu şi bătut crunt ca să spună în ce a constat atitudinea lui duşmănoasă faţă de regim, şi asta ca să aibă un motiv să-l consemneze în actele de la dosar ca să poată fi condamnat, întrucât fără motiv nu putea fi trimis în judecată”. Prin urmare, părintele Moise a făcut parte din lotul format din preoţii: Ilarion V. Felea, Tudor Demian, Cornel Caceu, Alexandru Budai, Dimitrie Gornic şi Emilian Benţa. Prin Sentinţa nr. 347 din 14 martie 1959 a Tribunalului Militar Cluj a fost condamnat la 17 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Gherla (martie 1959) şi Aiud (februarie 1960), apoi lagărul de muncă forţată de la Ostrov. La 23 iunie 1964 a fost eliberat de la Ostrov. Pentru a se reîncadra în slujire, a cerut reabilitarea canonică. Prin Sentinţa nr. 5 din 31 iulie 1964 a Consistoriului eparhial din Arad a fost pedepsit cu oprirea de la săvârşirea lucrărilor sfinte pe perioada echivalentă detenţiei. La 1 octombrie 1964 a fost numit preot la Parohia Comlăuş II, judeţul Arad.