Preotul arădean Cornel Caceu în temniţa comunistă

S-a născut la 20 februarie 1911 în localitatea hunedoreană Săcămaş. După şcoala primară din Ilia, tânărul Caceu a urmat Liceul Teoretic „Decebal” din Deva, apoi Academia Teologică din Arad (1933-1937). La 9 februarie 1940 a primit darul preoţiei din mâinile Episcopului Andrei Magieru al Aradului, pe seama Parohiei Dumbrava, judeţul Arad. Însă, recomandat de către profesorii săi de la Teologie ca un bun teolog şi slujitor de viitor al Bisericii, chiriarhul arădean l-a detaşat pe tânăr pe postul de preot şi duhovnic al spitalelor din Arad. Cornel Caceu slujeşte cu mult devotament Altarului şi bolnavilor din Arad. Iniţial el trebuia să fie preot la Parohia Târnova, dar un eveniment nefericit îi schimbase traiectul vieţii. La 14 octombrie 1938, era arestat de Siguranţă pentru apartenenţă la Mişcarea legionară. În anii studenţiei, Cornel Caceu îşi manifestase simpatia legionară, dar după interzicerea partidelor politice înţelesese că trebuie să se încadreze în noua ordine de stat. Nevinovăţia i-a fost dovedită prin Sentinţa nr. 659 din 23 noiembrie 1939 a Tribunalului Militar Timişoara. Totuşi, această „pată” la cazierul politic avea să-i creeze mari neajunsuri. Simplele relaţii cu prieteni sau colegi de slujire cu antecedente politice aveau să fie considerate de către organele de represiune politice „legături legionare”. În dorinţa „de a pune în mâna fiecărui bolnav o carte, cu care să-şi petreacă timpul convalescenţei”, preotul Caceu a iniţiat înfiinţarea unei bibllioteci pentru Parohia „Spitale”-Arad, prin centrul eparhial cerând sprijinul Editurii Cartea Românească, respectiv Ministerului Culturii Naţionale. În contextul perioadei de după rebeliune, intenţia preotului Caceu a fost interpretată ca gest de „propagandă legionară”. Din aceste motive, la 27 decembrie 1942 a fost reţinut şi locuinţa percheziţionată, unde i s-au găsit câteva tipărituri legionare primite în custodie de la prietenul său, ieromonahul Ştefan Lucaciu, plecat pe front. La puţin timp, este trimis în lagărul destinat preoţilor „legionari” de la Mănăstirea Tismana. Episcopul Andrei intervine la Siguranţă, arătând: „Noi cunoaştem personal pe preotul Caceu, chiar din timpul anilor de studiu la Academia Teologică din Arad, precum şi din activitatea sa de duhovnic la spitalul judeţean din Arad, şi declarăm solemn că Sfinţia Sa este un suflet curat, un bun român şi supus cetăţean, care nu este în stare să facă nici o faptă contrară ordinii de stat”. Interesant este că, la fiecare arestare atât a Siguranţei, cât şi a Securităţii, preotul Caceu a refuzat în mod categoric apartenenţa la Mişcarea legionară. Cu toate acestea, el a cunoscut consecinţele culpei de legionar care i se atribuia în nenumărate rânduri de către organele de represiune. Eliberarea la puţin timp după internarea la Tismana (februarie 1943) însă nu avea să-i aducă liniştea. Preotul Caceu a cunoscut un domiciliu obligatoriu care presupunea anunţarea periodică la Jandarmerie a oricărei deplasări pe care o efectua. Mai apoi, în octombrie 1948-mai 1949, a fost arestat din nou. La eliberare, el a revenit la postul său de preot la Parohia „Spitale”, acum însă activitatea pastoral-misionară fiindu-i mult restricţionată în spaţiul public. Este cel care intermediază unele ajutoare financiare acordate de către Episcopul Andrei familiilor unor preoţi închişi, între care Alexandru Micu din Dobra, judeţul Hunedoara. În urmărirea Securităţii este considerat unul dintre slujitorii indezirabili pentru regim, făcând parte din acelaşi grup „condus” de preotul Ilarion V. Felea. Din aceste motive, în noaptea de 12 spre 13 februarie 1958 este arestat, apoi anchetat în condiţii dramatice în beciurile Ministerului Afacerilor Interne de la Bucureşti. Toată activitatea sa duhovnicească şi misionară din Arad capătă o turnură ideologică, de factură legionară, într-un scenariu bizar al Securităţii. Prin Sentinţa nr. 347 din 14 martie 1959 a Tribunalului Militar Cluj a fost condamnat la 25 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A trecut prin penitenciarul Aiud (iunie 1959), apoi prin lagărul de la Ostrov (octombrie 1963). La 1 august 1964 a fost eliberat. A fost reabilitat şi numit la 1 mai 1965 la Parohia Şiclău, judeţul Arad, iar la 1 iunie 1967, transferat la Bata (în acea vreme, în Arhiepiscopia Timişoarei). La 1 ianuarie 1968 a revenit în eparhia Aradului, ca preot la Conop.