Preotul Constantin Grigore Popescu în temniţa comunistă

S-a născut la 30 iulie 1899, în localitatea ilfoveană Vărăşti (azi în judeţul Giurgiu). După şcoala primară din satul natal (1906-1911), tânărul Popescu a urmat Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti (1913-1921). După absolvire primeşte darul preoţiei pe seama Parohiei ilfovene Câmpurelu (azi în judeţul Giurgiu), totodată devenind învăţător al şcolii din localitate, iar mai apoi chiar director. În 1925 a fost transferat la biserica Parohiei Dobreni, din vecinătate, până în 1938, când s-a întors ca slujitor în satul natal. În plan politic a activat în rândurile Partidului Naţional Liberal, ajungând chiar consilier judeţean. La instalarea regimului comunist, părintele Popescu a intrat în vizorul autorităţilor statului. În februarie 1948, într-o „adunare sătească”, activiştii PMR din localitate au cerut schimbarea Consiliului parohial, motivând că este alcătuit din „foşti legionari”. Având sprijinul majorităţii sătenilor, părintele Popescu a refuzat în mod categoric şi vehement, arătând că partidul nu are autoritate în Biserică. În consecinţă, secretarul de partid a cerut arestarea părintelui. El a plecat din sat, pentru ca o lună mai târziu, la presiunea sătenilor, Comitetul de conducere al partidului să-l recheme. În februarie 1949 este anchetat la Securitatea Domneşti pe motiv că se „afişează cu foşti legionari”, adică persoane care frecventau biserica. În luna mai acelaşi an este anchetat din nou la Securitate, deoarece ar fi dorit să renunţe la cele 12 ha de pământ pe care le deţinea, pentru a nu mai plăti cote agricole. Dar autorităţile locale refuză primirea lui în colectiv, în schimb dispunând confiscarea producţiei de grâu. Părintele refuză să cedeze grâul, o parte cedând-o fictiv altei persoane, pentru a nu-l pierde. Din acest motiv, a fost acuzat de sabotaj în agricultură şi „condamnat cu avertisment”. Este urmărit permanent de către activiştii de partid care înaintează delaţiuni la Securitate. Într-o notă a Securităţii, părintele este caracterizat astfel: „Element inteligent, rafinat, viclean şi duşman înverşunat al regimului de democraţie populară; are mare priză în mase, în localitate şi împrejurimi”. Pentru a preveni o eventuală revoltă a localnicilor, în februarie 1950 este din nou anchetat la Securitatea din Calea Rahovei, Bucureşti, pe motiv că nu se implică în procesul de colectivizare a agriculturii. Deşi trecuse prin anchete, în iulie acelaşi an, părintele Popescu contestă din nou impunerea cotelor agricole, prin atitudinea sa încurajându-i pe localnici să nu predea grâul cerut de stat. După ce i se confiscă grâul abia recoltat, este acuzat din nou de sabotaj şi condamnat cu amendă. În februarie 1951 este anchetat la Securitatea din Vidra, pentru aceeaşi neimplicare în acţiunea de colectivizare, apoi eliberat. Este denunţat că în octombrie 1951 ar fi rupt tabloul lui Stalin din localul Primăriei. În noaptea de 15 spre 16 august 1952 este arestat pentru trecutul său politic interbelic. În ancheta de la Bucureşti respinge orice acuzaţie de activitate împotriva regimului. Ba mai mult, potrivit unei caracterizări a anchetatorului, părintele „aduce insultă organelor Securităţii”, iar „în faţa anchetei se pronunţă duşmănos faţă de regimul actual”. Este trimis în detenţie administrativă pentru 48 luni, mai întâi în colonia de la Borzeşti, apoi în penitenciarul de la Galaţi (august 1953). Este eliberat la 24 ianuarie 1954 de la Galaţi, revenind astfel în satul natal. Însă, pentru că procesul de „socializare a agriculturii” nu evolua, atunci autorităţile locale l-au găsit vinovat pe preotul Constantin Popescu. Astfel, la 5 septembrie 1958 este arestat din nou de Securitate, apoi, după o anchetă sumară, trimis în „justiţia populară”. Prin Sentinţa nr. 1200 din 28 noiembrie 1958 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Popescu este condamnat la 8 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Cunoaşte penitenciarele de la Galaţi (martie 1959) şi Botoşani (noiembrie 1960), după ce trecuse printr-o altă etapă de cercetări. La 19 septembrie 1963 este eliberat, întorcându-se în satul natal, dar unde casa şi pământul îi fuseseră confiscate de regimul „democrat-popular”.