Preotul Constantin Stoica din Băneasa, judeţul Constanţa, în temniţa comunistă

S-a născut la 7 mai 1903 în localitatea Nicoreşti, judeţul Tecuci. Şcoala primară a urmat-o în localitatea natală, fiind însă nevoit să o întrerupă din cauza Primului Război Mondial. Şi-a continuat studiile la Şcoala Normală din Tecuci (1918-1924), apoi a făcut un curs special de teologie la Constanţa, de doar şase luni, pentru a suplini lipsa enormă de slujitori ai altarului din zona Dobrogei. Între 1924 şi 1926, suplineşte ca profesor la şcoala din localitatea natală. Ca absolvent al cursului de teologie, în 1926 primeşte darul preoţiei pe seama Parohiei Bugeac, din comuna constănţeană Ostrov.

De la început, preotul Stoica funcţionează ca învăţător şi ca slujitor al altarului în satul Bugeac. După adoptarea Legii cumulului, în toamna anului 1940, preotul Stoica este nevoit să renunţe la funcţia de învăţător. Între iulie 1942 şi ianuarie 1943 este concentrat pe front, în calitate de ofiţer-confesor, ajungând până la Cotu Donului. După o scurtă revenire în ţară, între aprilie şi iulie 1943 este trimis din nou pe front. Din toamna anului 1943 şi până în 1944, preotul Stoica slujeşte la Capela militară din Constanţa, apoi este trimis pe frontul de vest. Cu Divizia a IX-a Infanterie ajunge până în Cehoslovacia, iar în mai 1945 este decorat cu Ordinul „Coroana României” şi „Pobeda”. În noiembrie 1945 revine la vatră, adică la Parohia Bugeac. Deşi luptase pe ambele fronturi, nu era deloc bine văzut de către autorităţile comuniste. Permanent este considerat un potenţial oponent la adresa regimului democrat-popular din RPR. Părintele Stoica înţelege că, pentru a putea sluji altarului, trebuie să colaboreze cu autorităţile locale. În 1952 acceptă să facă parte din comitetul de lămurire pentru convingerea cetăţenilor de a intra în întovărăşirea agricolă, premergătoare colectivizării. Însă acţiunea de socializare a agriculturii stagnează, situaţie care îngrijorează autorităţile comuniste din regiunea Dobrogei. Din acest motiv, în 1957 se trece la o ofensivă faţă de cei care manifestau reticenţă la procesul de colectivizare. Între ­aceştia era văzut inclusiv părintele Stoica, din satul Bugeac. Astfel, autorităţile comuniste au trecut la măsuri coercitive. La 13 iulie 1959, părintele Stoica este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Constanţa. După o anchetă sumară, anchetatorii îl acuză pe părintele Stoica că, „din anul 1956 şi până la data arestării, în dese ocazii, s-a manifestat duşmănos la adresa regimului democrat din RPR, a defăimat colhozurile sovietice şi sectorul socialist al agriculturii din RPR, instigând oamenii să nu se înscrie în GAC”. Atât în anchetă, cât şi la proces, părintele Stoica nu a recunoscut acuzaţiile, probele aduse împotriva sa constând în declaraţiile unor martori. Cu toate acestea, prin Sentinţa nr. 490 din 28 august 1959 a Tribunalului Militar Constanţa, preotul Stoica a fost condamnat la 10 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile din Constanţa (august 1959), Jilava (ianuarie 1960, în tranzit), Galaţi (februarie 1960) şi Botoşani (noiembrie 1960). Între mai şi iulie 1963 a fost anchetat la Securitatea din Suceava. În caracterizările despre comportamentul manifestat în închisoarea din Botoşani, părintele Stoica este arătat că „participă la activitatea cultural-educativă ce se desfăşoară la club, dar nu contribuie cu nimic la această muncă”. Din ianuarie 1962 a fost considerat „inapt pentru muncă”. La 29 iulie 1964, a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani.