În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Preotul Dumitru D. Popescu în temniţa comunistă
S-a născut la 27 august 1898, în localitatea doljeană Segarcea. După ciclul liceal, tânărul Popescu a urmat cursurile facultăţilor de Teologie şi Litere din Bucureşti. A primit darul preoţiei, mai apoi ajungând slujitor la Parohia „Sfântul Dumitru”-Poştă din Capitală, redeschisă cultului în anul 1930. Pentru rodnica sa activitate pastoral-misionară din mijlocul Capitalei, după 1948, intră în vizorul autorităţilor comuniste. Este arestat la 12 martie 1960, după ce Securitatea reuşise să-l găsească, în noiembrie 1959, pe generalul Gheorghe Moisiu, căutat încă din anul 1948. Între decembrie 1946 şi ianuarie 1949, preotul Popescu îl găzduise pe generalul Moisiu, care avea legături cu membri din organizaţia militară anticomunistă „Sumanele negre”. În martie 1949, în locuinţa preotului Popescu, generalul Moisiu s-a întâlnit cu colonelul Gheorghe Arsenescu, unul dintre liderii mişcării armate de rezistenţă anticomunistă „Haiducii Muscelului”. Apoi, generalul a fost ascuns pentru o perioada de timp de către preotul Popescu în casa unor rude de la Proviţa, trimiţându-i hrană prin prezbitera sa. La fel a procedat preotul Popescu de câteva ori în cazul colonelului Arsenescu, pe care îl întâlnea în casa de la Rucăr. Aşadar, în ancheta Securităţii, părintele a fost acuzat de „favorizarea infractorului” şi „omisiune de denunţ la delictul de uneltire contra ordinii sociale”, prin adăpostirea celor doi ofiţeri şi acordarea de hrană şi suport material. Tot preotul Popescu a mai fost acuzat de faptul că, împreună cu generalul Moisiu, ar fi ascultat „emisiunile posturilor de radio imperialiste” şi ar fi comentat „duşmănos la adresa regimului democrat-popular”. Acest ultim aspect a fost negat în mod categoric de către preotul Popescu, arătând totodată că generalul Moisiu era naşul de botez al fiului său, Cătălin Popescu, student la Arhitectură. De altfel şi fiul său, student la Arhitectură, a fost arestat de Securitate şi anchetat în acelaşi lot. Mai remarcăm faptul că, la arestarea părintelui, Securitatea a percheziţionat atât domiciliul, cât şi biserica. Au fost ridicate o serie de manuscrise ale părintelui şi diverse volume, precum cele de Fabule, scrise de Vasile Militaru, sau Noul Testament în limba engleză. De asemenea, în timpul anchetei, părintele a manifestat o sănătate şubredă, cum de altfel avea să se întâmple în timpul detenţiei prin internări frecvente în infirmeria penitenciarului. Părintele Dumitru D. Popescu a fost introdus într-un lot format din nouă inculpaţi, în frunte cu generalul Moisiu. Prin Sentinţa nr. 141 din 12 noiembrie 1960 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele a primit o condamnare de 10 ani temniţă grea pentru „favorizarea infractorului” şi şapte ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut arestul Ministerului Afacerilor Interne şi penitenciarele de la Jilava (august 1961) şi Văcăreşti (mai 1961 şi iunie 1963). În timpul detenţiei de la Văcăreşti, pentru scurt timp, a fost internat în Spitalul Colţea din Capitală. A fost eliberat la 11 aprilie 1964 de la Văcăreşti.