Preotul Dumitru Sârbu în temniţa comunistă

S-a născut la 2 aprilie 1894, în familia preotului Constantin Sârbu din Braniştea, judeţul Covurlui. După şcoala primară, a urmat Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi (1909-1917) şi Facultatea de Teologie. În 1918, primeşte darul preoţiei pe seama Parohiei „Sfinţii Voievozi” din localitatea natală, iar în 1931 se transferă ca preot la Biserica „Sfântul Haralambie” din Galaţi. Participă atât la Războiul de Reîntregire, cât şi în al Doilea Război Mondial, pe frontul de est, fiind decorat de fiecare dată.

Pentru suspiciunea de participare la rebeliunea din ianuarie 1941, părintele Sârbu este judecat de instanţa militară, dar achitat. Cu toate acestea, pentru relaţiile profesionale pe care le întreţinea cu foşti legionari, la 25 decembrie 1942 este reţinut de Siguranţă şi internat în lagărul de la Mănăstirea Tismana. Găsit nevinovat, la 25 ianuarie 1943 este eliberat. Cu toate acestea, părintele Sârbu purta stigmatul de legionar, de care autorităţile comuniste vor ţine seamă. Pentru acelaşi tip de relaţii, fireşti, cu preoţi foşti legionari, la 29 august 1950 este reţinut de Securitate şi trimis în unitate de muncă. În fapt, este transferat între spaţii carcerale şi anchetat frecvent la Securitatea din Galaţi asupra trecutului politic. Se pare că în februarie 1951 este eliberat. Nici în al doilea val de arestări nu este eludat de Securitate. La 9 octombrie 1958 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Galaţi. Este anchetat asupra trecutului politic şi a legăturilor cu legionari înainte şi după 23 august 1944. În fapt, principalele acuzaţii au constat în sprijinul acordat familiei preotului David Portase, aflat în detenţie administrativă, şi de colportarea unor poezii scrise de Radu Gyr şi Nichifor Crainic. În cursul anului 1958, prin cântăreţul Alexandru Năstac (arestat) de la biserica în care slujea, preotul Sârbu trimitea familiei preotului Portase venitul de epitrahil care i se cuvenea, gest pe care Securitatea l-a calificat „ajutor legionar”. În privinţa poeziilor, preotul Sârbu le cunoştea de la un alt fost deţinut politic (rudă), eliberat în 1955, şi pe care îl vizitase în mai multe rânduri. Toate aceste elemente constituiau pentru Securitate scenariul unei conspiraţii legionare în mediul clerical gălăţean, care evident a fost urmat de condamnări la ani grei de închisoare. Astfel, prin Sentinţa nr. 109 din 27 februarie 1959 a Tribunalului Militar Constanţa, părintele Sârbu a fost condamnat la 24 de ani muncă silnică pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.

A cunoscut închisorile de la Galaţi (1959) şi Aiud (1959). În penitenciarul din Aiud a fost pedepsit pentru manifestare religioasă. Potrivit notei gardianului din 12 februarie 1961, ora 11:30, „făcând supravegherea pe la vizetă, deţinutul Sârbu Dumitru le făcea slujbă celorlalţi, fiind duminică şi fiind preot”. Pentru această faptă, preotul Sârbu a primit „5 zile izolare cu regim sever”. A fost eliberat la 22 iunie 1964 din Penitenciarul Aiud.