Preotul Emilian Benţa din Târnova, judeţul Arad, în temniţa comunistă

S-a născut la 5 ianuarie 1910 la Banpotoc, judeţul Hunedoara. După şcoala primară din satul natal, tânărul Benţa a urmat Liceul „Decebal” din Deva (1930), apoi s-a înscris la Academia Teologică de la Sibiu, pe care finalizat-o la Cluj (1934). Tot la Cluj, în 1952 va obţine licenţa în teologie. La 12 decembrie 1935 a primit darul preoţiei din mâinile Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, pe seama Parohiei Sântămaria de Piatră, judeţul Hunedoara. La 1 mai 1938 este numit paroh la Adea, iar de la 1 septembrie 1941 la Târnova, ambele în judeţul Arad. În timpul guvernării naţional-legionare, preotul Benţa se implică în comitetul de întrajutorare a refugiaţilor din Ardealul ocupat, iniţiativă caritativă monopolizată de legionari. În acest context, acceptă să intre în Mişcarea legionară, dar nu militează. Nu participă la rebeliune, dar împotriva lui se deschide o acţiune în justiţie, unde este achitat. După numirea la Târnova, preotul Benţa este mobilizat pe front, până la 30 decembrie 1944. Revine la Târnova, unde slujeşte cu multă dăruire, făcându-se astfel iubit de credincioşi. În februarie 1948 este contactat de Valeriu Şirianu, iniţiatorul unei mişcări de rezistenţă anticomunistă în zona Aradului. Se întâlneşte cu Şirianu şi acoliţi ai săi la diferite praznice. De asemenea, se pare că preotul Benţa l-ar fi ajutat cu o sumă de bani pe studentul de la teologie şi filosofie Viorel Gheorghiţă, suspectat de „activitate legionară”. În consecinţă, la 19 mai 1948, este arestat alături de celălalt preot din Târnova, Sabin Sasu. În anchetă este caracterizat astfel: „Inteligenţă vie, serios, muncitor, hotărât în acţiuni, capabil de a întreprinde acţiuni subversive”.

Prin Sentinţa nr. 31 din 12 ianuarie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara este condamnat la 2 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Ulterior, prin Decizia nr. 859 din 28 mai 1949 a Înaltei Curţi Militare de Casaţie şi Justiţie, condamnarea îi este modificată la 1 an cu suspendare. După o detenţie la Timişoara, la 1 septembrie 1949 este eliberat. Preotul Benţa revine la Târnova, fiind reîncadrat de Episcopul Andrei Magieru, fără recunoaşterea Ministerului Cultelor.

Deoarece considerau că nu fuseseră condamnaţi cu executare, Benţa şi prietenul său, preotul Sasu, fac mai multe intervenţii la episcopie, respectiv Ministerul Cultelor, prin care considerau abuzivă retragerea lor de la salarizare. Abia în 1952 este recunoscut de minister. După obţinerea licenţei în teologie, la 1 noiem­brie 1953 preotul Benţa este transferat la Parohia Arad-Şega I. Acest act a fost considerat de Securitate şi Ministerul Cultelor ca o întărire a „reacţiunii legionare” în frunte cu preotul Ilarion V. Felea şi în jurul Episcopului Andrei Magieru. La 25 septembrie 1958 este arestat în acelaşi timp cu preoţii: Ilarion V. Felea, Tudor Demian, Aurel Moise şi Alexandru Budai. În timpul anchetei, asupra preotului Benţa, ca şi în cazul celorlalţi, s-au exercitat presiuni fizice şi psihice. Când unul dintre arestaţi a cedat, lui Benţa i s-a cerut să recunoască cum a ascultat şi a comentat ştirile de la posturile de radio occi­dentale, altfel vor fi arestaţi şi soţia şi copiii. A fost nevoit să semneze interogatoriile consemnate de anchetator, prin care „recunoştea” inclusiv scenariul fals al Securităţii, conform căruia în timpul primei detenţii ar fi primit ordin ca după eliberare să se organizeze pe linie legionară. Prin Sentinţa nr. 347 din 14 martie 1959 a Tribunalului Militar Cluj, părintele Benţa a fost condamnat la 16 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.

A trecut prin închisorile şi lagărele de muncă de la Gherla (1959), Salcia (octombrie 1959 şi aprilie 1960), Periprava (decembrie 1959 şi mai 1962), Giurgeni (aprilie 1962 şi mai 1963) şi Jilava (august 1963). La 30 iulie 1964 a fost eliberat de la Jilava. A fost reabilitat canonic, în urma Sentinţei nr. 16 din 25 septembrie 1964 a Consistoriului eparhial Arad, cu pedeapsa opririi de la săvârşirea lucrărilor sfinte pe perioada echivalentă detenţiei executate. La 1 octombrie 1964 a fost numit la Parohia Apateu, judeţul Arad, de unde la 1 ianuarie 1968 s-a transferat la Parohia Miniş, în acea vreme în jurisdicţia Arhiepiscopiei Timişoarei.

A fost urmărit de Securitate pentru legăturile cu preoţii din generaţia lui, „atitudine ostilă” şi literatura teologică pe care o utiliza în activitatea pastoral-misionară, pentru acestea în trei rânduri fiind avertizat. În 1981 a decedat la Arad.