Preotul făgărăşean Ioan Ghindea sub persecuţia comunistă

S-a născut la 4 iunie 1908 în localitatea Ucea de Sus, judeţul Braşov. După absolvirea claselor primare, a urmat Şcoala Normală de şapte ani din Sibiu, cu examen de calificare ca învăţător, apoi cursurile Academiei Teologice din Sibiu. A fost hirotonit diacon la 5 martie 1935, iar la 7 martie acelaşi an preot, de către arhiereul-vicar Vasile Stan, pe seama Parohiei Zdrapţi, judeţul Hunedoara. Ulterior, a fost transferat la Parohia Drăguş, judeţul Făgăraş, unde în 1941 figura ca „administrator parohial”. Va fi activat în timpul guvernării naţional-legionare, însă numai pe plan local, deoarece la consumarea evenimentelor din ianuarie 1941 se afla în Parohia Drăguş. După ianuarie 1941 a fost anchetat, împreună cu alţi preoţi „legionari”, în urma unui ordin special al Inspectoratului General al Jandarmeriei. După anchetă, inclusiv la Parchetul Militar din Capitală, cazul părintelui Ioan Ghindea a fost clasat la 8 mai 1941 de către Parchetul Militar al Garnizoanei Braşov. Cu toate acestea, organele Jandarmeriei l-au urmărit în continuare ca un potenţial „atentator la siguranţa statului”. Mai mult, pe 27 decembrie 1942 a fost internat din ordinul guvernului antonescian în lagărul de la Mănăstirea Tismana, destinat preoţilor. Ca şi ceilalţi preoţi, a fost eliberat în aprilie 1943, când, probabil, s-a întors în parohia sa.

La 15 octombrie 1944, părintele Ghindea era arestat din nou de către jandarmi şi trimis în lagăr, pentru antecedentele sale politice şi în virtutea convenţiei de armistiţiu încheiate de statul român cu URSS. Faţă de această măsură, locuitorii satului au protestat energic printr-un memoriu către prefectul judeţului Făgăraş, care suna astfel: „Pe noi, credincioşii Bisericii ortodoxe din comuna Drăguş, ne-a întristat foarte mult acest fapt, deoarece nu se cuvenea, după a noastră părere, să se aplice o asemenea pedeapsă preotului nostru Ioan Ghindea, pe care îl avem de mult timp în mijlocul nostru, ca pe un bun păstor sufletesc şi care nicicând nu ne-a îndrumat pe căi rele, ci numai bune, pentru binele nostru obştesc. Prin plecarea sfinţiei sale dintre noi, ne cauzează o mare întristare, rămânând ai nimănui, fără nici un povăţuitor şi îndrumător în toate împrejurările vieţii noastre de toate zilele. […] Faţă de aceste împrejurări, respectuos şi cu supunere, vă rugăm […] să binevoiţi a se interveni locului în drept, pentru eliberarea părintelui nostru Ioan Ghindea, pentru a-l avea în mijlocul nostru pentru totdeauna”.

În urma acestui demers, se pare că părintele a fost eliberat din detenţie, însă persecuţia la adresa sa nu s-a terminat aici. Potrivit unei note informative furnizate Securităţii, aflăm că, în săptămâna 14-21 mai 1950, „la iniţiativa” părintelui Ioan Ghindea s-a ridicat o cruce la ieşirea din sat, care a fost sfinţită de cinci preoţi printr-o „mare procesiune”, urmată de săvârşirea Sfintei Taine a Maslului. Informatorul Securităţii arăta: „Impresionant a fost pentru cei 400-500 de credincioşi că, [pe] lângă prapori, stăteau cu multă evlavie şi un grup de membri PMR din organizaţia Drăguş”, nominalizându-i, dar şi preşedintele cooperativei din localitate, de asemenea membru de partid. Aceeaşi sursă mai nota că, pentru agapa ce s-a organizat ulterior, preotul Ghindea a strâns de la locuitorii comunei diferite produse, printre care şi „8 kilograme carne viţel, tăiat probabil clandestin”, prin aceasta dorind să semnaleze o posibilă abatere de la legea cotelor.

Ulterior, Securitatea l-a pus sub strictă urmărire informativă. Totodată, printr-un ordin al Comitetului Provizoriu local, din mai 1950, i se confisca locuinţa pentru instalarea noii „case de naşteri” din localitate. Faţă de acest abuz, părintele Ghindea a protestat, din acest motiv fiind ameninţat atât de organele administrative locale, cât şi de Securitate, prin Miliţie. De asemenea, la 2 mai 1951, preotul Ghindea era semnalat că interzisese copiilor să intre în biserică cu cravata roşie de pioner la gât.

De asemenea, conform documentelor Securităţii, părintele Ioan Ghindea s-a implicat în mişcarea de rezistenţă armată anticomunistă din România prin spovedirea şi cuminecarea luptătorilor Remus Sofonea şi Ioan Ilioiu, dar şi a celor din grupul condus de Olimpiu Borzea, din munţii Făgăraşului, fiind în permanentă legătură cu aceştia, sprijinindu-i cu bani şi alimente.

Pentru sprijinul acordat celor din munţi, în 1950 Securitatea avea să-l reţină la Făgăraş. La Sibiu, părintele a fost anchetat de însuşi colonelul Gheorghe Crăciun. În octombrie 1951 era anchetat din nou de Securitate, pentru a i se cere informaţii despre cei din munţi. Deşi acceptase să devină informator, probabil în urma presiunilor fizice şi psihice, el a refuzat. De data aceasta însă, din cauza torturilor, aflat acasă, în Ucea de Sus, la 6 martie 1952, părintele trecea la cele veşnice. A fost înmormântat în cimitirul parohial din Ucea de Sus.