Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Preotul Gavril Relea din Prundu Bârgăului

Preotul Gavril Relea din Prundu Bârgăului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 27 Iul, 2016

S-a născut la 4 iulie 1910 în Josenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud. După şcoala primară din satul natal şi Liceul „Andrei Mureşianu” din Dej, tânărul Relea a urmat Academia Teologică din Cluj, pe care a absolvit-o în 1933. Ulterior, avea să-şi continue studiile în vederea obţinerii licenţei, în anul 1941, la Facultatea de Teologie din Cernăuţi-Suceava. A fost catehet şi lucrător la librăria episcopală din Cluj. La 11 martie 1934 a primit darul preoţiei din mâinile Episcopului Nicolae Ivan al Clujului. A slujit la catedralele „Încoronării” din Alba Iulia şi Episcopală din Cluj. În martie 1935 a fost numit paroh al Parohiei Cluj IV-Dâmbu Rotund, abia înfiinţată. Aici, tânărul preot Relea a purces la ridicarea unei biserici de zid, cu hramul „Sfinţii Arhangheli”, pe care nu a finalizat-o din cauza ocupaţiei horthyste. Este reţinut şi umilit de horthyşti, apoi eliberat după câteva zile la intervenţia episcopului Nicolae Colan. Este numit preot-ajutător la Parohia Prundu Bârgăului I, dar, după trei săptămâni, e expulzat de ocupanţi. Se refugiază la Timişoara, lucrând ca secretar la Protopopiatul ortodox şi ca duhovnic la spitalul şi închisoarea militară din localitate. Este apreciat de timişoreni, care îl aleg preşedinte al Astrei, şi ajunge colaborator al revistei bisericeşti „Duh şi Adevăr”. În 1945 se întoarce în Cluj, la parohia unde începuse ridicarea bisericii. O găseşte în paragină. Condiţiile politice nu-i permit continuarea construcţiei, primind în schimb slujirea la Biserica „Sf. Nicolae” din Cluj, de pe strada Horea. În anul următor este chemat de credincioşii din Prundu Bârgăului să candideze pentru postul de paroh. În septembrie 1946 devine paroh la Parohia Prundu Bârgăului I. Apreciat de Episcopul Nicolae Colan, preotul Relea este numit protopop de Bistriţa, funcţie pe care o deţine doar până în iulie 1949, din cauza presiunilor venite dinspre autorităţile comuniste. Revine în mijlocul credincioşilor săi din Prundu Bârgăului. I se cere să pregătească corul căminului cultural cu un repertoriu politic. Refuză, preferând să păstreze corul pentru spaţiul eclezial. Pentru cultura muzicală deficitară îl ironizează pe cel trimis de instructorul de partid să pregătească un nou cor. Fiind un preot „de modă veche”, nu acceptă să se plieze politicii cerute de autorităţile locale. La cererea şefului postului de miliţie refuză să arboreze steagul în bernă la decesul lui Petru Groza (7 ianuarie 1958). Tot începând cu anul 1958, în timpul anului şcolar, preotul Relea îi cheamă pe elevii care merg la şcoală în fiecare dimineaţă să-şi facă rugăciunile în biserică. Pentru educarea tineretului în spirit religios, părintele Relea obişnuieşte să organizeze excursii cu tinerii care trebuia să urmeze activităţile culturale de la căminul cultural. Astfel de comportamente erau încadrate de autorităţile comuniste la activitate împotriva regimului democrat-popular. A urmat inevitabilul. În ziua de 6 octombrie 1958 a fost arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Cluj. Încă de la primul interogatoriu consemnat (7 octombrie 1958), părintele Relea a refuzat să recunoască vreo activitate împotriva regimului. În anchetă a recunoscut diferite activităţi desfăşurate de el, pe care nu le considera împotriva regimului, de pildă: munca voluntară a 20 de credincioşi pentru repararea gardului parohial în data de 1 mai 1958, cu aprobarea tacită a şefului postului de miliţie, sau spovedirea unui membru de partid înaintea cununiei, căruia i-ar fi spus să vină mai des la biserică. Tot în anchetă a fost acuzat că: îi chemase pe copii la biserică „cu scopul de a menţine spiritul religios în rândul acestora”; „caută să înrădăcineze misticismul cu scopul de a-şi atrage venituri”; „întăreşte şi argumentează toate superstiţiile, care duc la inactivitate economică”, prin prelungirea slujbelor şi nepermiterea credincioşilor să meargă la muncile obşteşti în zilele de sărbătoare etc. Din aceste motive, preotului Relea i s-a pus în vedere că a comis agitaţie împotriva regimului. Tot în anchetă a fost interogat asupra excursiilor duhovniceşti pe care le efectuase cu Liviu Galaction Munteanu, vicarul administrativ şi preoţii de pe Valea Bârgăului la Schitul Piatra Fântânele, unde ar fi comentat nefavorabil regimului. Sub aceste acuzaţii a fost trimis în justiţia populară, prin Sentinţa nr. 527 din 19 decembrie 1958 a Tribunalului Militar Cluj, părintele Relea fiind condamnat la 10 ani închisoare corecţională, pentru infracţunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Ulterior, i s-a admis recursul, prin Decizia nr. 297 din 27 februarie 1959 a Tribunalului Militar Cluj, pedepsa fiindu-i redusă la 5 ani închisoare corecţională. A cunoscut penitenciarele de la Cluj (noiembrie 1958) şi Gherla (1958), apoi lagărele de muncă de la Salcia (octombrie 1959 şi aprilie 1960), Periprava (decembrie 1959 şi mai 1962) şi Giurgeni (aprilie 1962). A fost eliberat la 5 octombrie 1963 de la Periprava, cu precizarea: „Nu poate fi plasat la locul de muncă avut la arestare şi nici în alte munci de răspundere”. A fost reintegrat în slujire la Recea Cristur (decembrie 1963 - octombrie 1968), apoi la Răscruci (octombrie 1968 - august 1970), respectiv Iclod (septembrie 1970 - mai 1977). După ieşierea la pensie (iunie 1977), la cererea Arhiepiscopului Teofil Herineanu, a fost îmbisericit la catedrala din Cluj.