Preotul Gheorghe Barbu pe frontul misionar

S-a născut la 30 mai 1903, în familia învăţătorului Ion Barbu din Coşovenii de Sus ai Doljului. Tatăl său a fost cel care l-a îndrumat să urmeze calea preoţiei, trimiţându-l la Seminarul "Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea. După opt ani de seminar, a venit în Bucureştiul universitar pentru a urma Teologia şi Conservatorul de Muzică. După absolvirea înaltelor şcoli, aflat în căutarea unei slujbe, a reuşit ca între 1924 şi 1930 să fie cântăreţ, mai apoi dirijor, la bisericile "Sf. Voievozi" şi Albă din Capitală. În 1931 şi-a întemeiat o familie, după care a primit treapta diaconiei din mâinile episcopului râmnicean Vartolomeu Stănescu, care l-a numit slujitor la Catedrala episcopală şi profesor la Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti de la Mănăstirea Cozia. Era apreciat atât ca slujitor, cât şi ca profesor, calităţi care l-au recomandat în funcţia de director al şcolii din aşezământul voievodal. În 1933 a fost hirotonit preot al Catedralei "Sf. Dumitru" din Craiova, fiind primul paroh al acestui lăcaş nou deschis. În capitala Băniei s-a ocupat de achiziţionarea unui clopot pentru catedrală, a refăcut sediul clădirii "Renaşterea", a depus activitate pastorală intensă, pentru care a primit rangul de iconom stavrofor. În timpul războiului ce a urmat, preotul Gheorghe Barbu a îndeplinit misiunea de confesor militar, fiind alături de soldaţii români, spovedindu-i şi împărtăşindu-i în linia întâi a frontului şi sprijinind la refacerea spirituală a teritoriilor eliberate de ateismul sovietic.