În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Preotul Gheorghe Barbu pe frontul misionar
S-a născut la 30 mai 1903, în familia învăţătorului Ion Barbu din Coşovenii de Sus ai Doljului. Tatăl său a fost cel care l-a îndrumat să urmeze calea preoţiei, trimiţându-l la Seminarul "Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea. După opt ani de seminar, a venit în Bucureştiul universitar pentru a urma Teologia şi Conservatorul de Muzică. După absolvirea înaltelor şcoli, aflat în căutarea unei slujbe, a reuşit ca între 1924 şi 1930 să fie cântăreţ, mai apoi dirijor, la bisericile "Sf. Voievozi" şi Albă din Capitală. În 1931 şi-a întemeiat o familie, după care a primit treapta diaconiei din mâinile episcopului râmnicean Vartolomeu Stănescu, care l-a numit slujitor la Catedrala episcopală şi profesor la Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti de la Mănăstirea Cozia. Era apreciat atât ca slujitor, cât şi ca profesor, calităţi care l-au recomandat în funcţia de director al şcolii din aşezământul voievodal. În 1933 a fost hirotonit preot al Catedralei "Sf. Dumitru" din Craiova, fiind primul paroh al acestui lăcaş nou deschis. În capitala Băniei s-a ocupat de achiziţionarea unui clopot pentru catedrală, a refăcut sediul clădirii "Renaşterea", a depus activitate pastorală intensă, pentru care a primit rangul de iconom stavrofor. În timpul războiului ce a urmat, preotul Gheorghe Barbu a îndeplinit misiunea de confesor militar, fiind alături de soldaţii români, spovedindu-i şi împărtăşindu-i în linia întâi a frontului şi sprijinind la refacerea spirituală a teritoriilor eliberate de ateismul sovietic.
Pentru faptele sale a fost înaintat la gradul de general. După 23 august 1944, pentru părintele Barbu a început calvarul. Noile autorităţi comuniste l-au scos din evidenţele Armatei, lăsându-l fără pensie şi posibilitatea de a-şi susţine familia. Apoi, într-o noapte din aprilie 1950, a fost luat din mijlocul familiei şi trimis în ancheta Securităţii din Craiova. A fost interogat şi torturat de temutul anchetator Constantin Oancă, care i-a smuls unghiile şi l-a lovit în rinichi şi stomac. A fost nevoit să cedeze, altfel murea în ancheta Securităţii. Autorităţile au dispus trimiterea părintelui Barbu în detenţie administrativă, la muncă forţată la Canal, apoi la Bragadiru, şantierul hidrocentralei de la Bicaz şi la Borzeşti. A fost eliberat în 1953, nereuşind să se încadreze la nici o parohie. A fost corist cu jumătate de normă la Ansamblul artistic "Nicolae Bălcescu" din Craiova, apoi profesor de muzică la mai multe şcoli din Craiova. La 23 noiembrie 1976, părintele Gheorghe Barbu a trecut în lumea drepţilor.