Preotul Gheorghe Dragomirescu din Lopătari, martirizat în timpul anchetei Securităţii (II)

Prin Sentinţa nr. 322 din 31 martie 1941 a Tribunalului Militar al Corpului 5 Armată, părintele Dragomirescu a fost achitat de orice penalitate. Având stigmatul de „legionar” asupra lui, după instalarea regimului comunist, părintele Gheorghe Dragomirescu a cunoscut şicanele şi anchetele autorităţilor statului. Totodată, el avea cunoştinţă de locul în care se aflau Corneliu Şercăianu şi Nicolae Păun, refugiaţi în munţii Buzăului şi căutaţi de Securitate. Ca şi altor localnici, în noiembrie 1948 părintelui Dragomirescu i s-a propus de către preotul Constantin Stoicescu să-i susţină pe cei din munţi cu alimente şi haine. Nu i-a ajutat, deoarece la 18 februarie 1949 a fost arestat într-o operaţiune de amploare a Securităţii în zona montană a Buzăului.

A fost anchetat în condiţii extreme, cu presiuni fizice şi psihice, prima declaraţie acceptând să o scrie abia în mai 1949. Pentru a-l incrimina pe părinte, anchetatorii au dat mişcării de rezistenţă din munţii Buzăului o nuanţă politică legionară. A fost inclus în „lotul nr. 3 al legionarilor din Buzău”, format din 12 învinuiţi. La 30 ianuarie 1950, locuitorii din Lopătari au înaintat un amplu memoriu către autorităţile statului, printre semnatari numărându-se inclusiv membri din „toate organizaţiile de masă politice şi culturale din comună, adică: PMR, Frontul Plugarilor, UTM, UFDR, Comitetul provizoriu al comunei, Comitetul provizoriu parohial, ARLUS, Căminul cultural”, care cereau, „cu multă stăruinţă, punerea în libertate cât mai curând a preotului nostru Gheorghe N. Dragomirescu, care este deţinut. Iată, se împlineşte un an. Noi am suferit şi simţim foarte mult lipsa lui. Îl credem şi-l ştim incapabil de a fi săvârşit vreun fapt care să merite pedeapsă”. Prin Sentinţa nr. 63 din 6 februarie 1950 a Tribunalului Militar Braşov, părintele a fost condamnat la 1 an de închisoare corecţională. La 19 februarie 1950, părintele a fost eliberat.
Părintele Dragomirescu a revenit la parohie, însă fără recunoaşterea Ministerului Cultelor. Cu toate acestea, părintele şi-a continuat misiunea pastorală în Lopătari, fiind apreciat, iubit şi respectat de enoriaşi, care şi astăzi îşi aduc aminte cu evlavie de el. Anii ce au urmat au fost plini de încercări pentru părintele Dragomirescu, dar tenacitatea, credinţa şi nădejdea au biruit orice obstacol. La 19 august 1959 a fost arestat din nou de organele de Securitate, pentru învinuirea de „uneltire contra ordinii sociale”. Era acuzat că, alături de preotul Mircea Stănescu şi agricultorii Ion Găzdaru şi Vasile Colniceanu din Mânzăleşti, ar fi purtat „discuţiuni cu caracter duşmănos regimului democrat din RPR, preconizând schimbarea regimului” şi că ar fi dorit împreună cu preoţii Sandu Tudor şi Gheorghe Beşchea „înfiinţarea în comuna Mânzăleşti a unei organizaţii subversive prin care să lupte împotriva orânduirii de stat”. Mai era acuzat că, împreună cu preotul Sandu Tudor, ar fi ascultat posturile de radio străine, ar fi discutat despre evenimentele din Ungaria şi a fi „duşmănos” la adresa URSS. În anchetă a mai fost interogat şi asupra activităţii politice din perioada guvernării naţional-legionare. Totul era o înscenare a Securităţii, care se va finaliza dramatic. În noaptea de 27 spre 28 august 1959, la ora 2:15, pe când se afla în arestul Securităţii din Buzău, părintele Gheorghe Dragomirescu a trecut la cele veşnice. În ordonanţa de încetare a procesului penal, din 31 august, se preciza că s-ar fi „sinucis prin ştrangulare”. Aceeaşi cauză se nota în extrasul de moarte eliberat de Oficiul stării civile al Sfatului Popular Buzău, la 5 septembrie 1959. La 12 octombrie 1959, Protoieria raionului Beceni trimitea o adresă Tribunalului Militar Bucureşti, prin care solicita să se comunice dacă preotul Gheorghe Drago­mi­res­cu, „absent din parohie de la data de 19 august 1959, a fost sau nu condamnat spre a fi supus, potrivit rânduielilor noastre, şi judecăţii biseri­ceşti”. La 9 noiembrie 1959, Tribunalul răspundea că preotul Dragomirescu „a fost judecat de acest Tribunal Militar şi, prin Sentinţa nr. 990 din 7 octom­brie 1959, a fost condamnat la 9 ani închisoare corecţională, 5 ani interdicţie corecţională şi confiscarea totală a averii personale şi 400 lei cheltuieli de judecată”. Altfel spus, părintele fusese condamnat în stare de deces! În realitate, părintele Gheorghe Drago­mi­rescu a murit din cauza torturilor în ancheta Securităţii din Buzău.