Preotul Gheorghe Turcu din Ţintea-Prahova, în temniţa comunistă

S-a născut la 5 octombrie 1904, în localitatea Cornetu, judeţul Ilfov. După cursul primar (1918), tânărul Turcu a urmat Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” (1925) şi Facultatea de Teologie (1929), ambele din Bucureşti. Pentru a se întreţine, în timpul studenţiei a lucrat în câteva şcoli din Bucureşti: ca pedagog la liceele „Principele Carol” şi „Goethe”, profesor suplinitor de limba latină la Liceul „Scaltz”, iar din 1927 şi până în 1934 ca secretar la Inspectoratul general al corporaţiilor de meseriaşi. Între 1935 și 1937 a executat stagiul militar la Regimentul 1 Transmisiuni. La 12 iulie 1937 a primit darul hirotoniei pe seama Parohiei „Sfântul Nicolae” din Bucium, judeţul Hunedoara. Între 1942 și 1943 a fost mobilizat pe frontul de răsărit ca preot-căpitan în Regimentul 94 Infanterie-Orşova, pe lângă Ambulanţa sanitară, ajungând să lupte până la Krasnodar. Pentru faptele sale, a obţinut distincţiile: „Meritul sanitar, clasa a II-a”, „Crucea Regina Maria, clasa a V-a cu spade” şi „Steaua României, clasa a III-a cu panglică şi frunze de stejar”. Revenit în ţară, la 23 august 1944 s-a transferat la Parohia Poiana din Comarnic, judeţul Prahova. În septembrie 1944 a fost concentrat în aceeaşi unitate militară, luptând ca preot-maior până la Budapesta, unde a fost avansat în gradul de locotenent-colonel. În decembrie 1944 a fost lăsat la vatră, revenind astfel la Parohia Poiana. La 1 decembrie 1948 s-a transferat la noua parohie din Ţintea, judeţul Prahova. Deoarece era parohie nouă, în trei zile, preotul Turcu a amenajat o capelă. De asemenea, a ridicat o biserică, pe care a sfinţit-o la 30 decembrie 1945. După instalarea regimului comunist acceptă să participe la activităţile obşteşti iniţiate de autorităţile locale. De pildă, între 1950 și 1951 se implică în campania de alfabetizare. La 5 decembrie 1954 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Ploieşti, sub suspiciunea de „răspândire de publicaţiuni interzise”. În fapt, numele său apăruse în declaraţiile date de un învăţător din Ţintea, anchetat de Securitate. Acest învăţător răspândise un manifest, din care un exemplar ajunsese în posesia preotului Turcu, pe care mai apoi îl distrusese. Manifestul avea următorul conţinut: „Fraţi Români, Mântuirea vă cheamă la luptă curând; hidra bolşevică este pierdută; fiara apocaliptică se zbate în agonie. Sabia Arhanghelului Mihail este deasupra ei, retezându-i capetele unul câte unul. Salvarea este mai aproape ca oricând. Fiţi gata, căci glasul mântuirii va fi ca un tunet, iar răzbunarea noastră ca un fulger va zdrobi steagul roşu al satanei moscovite şi steagul verde va fâlfâi biruitor”. În anchetă, ofiţerii de Securitate au încercat să-i găsească părintelui Turcu antecedente legionare interbelice ca o explicaţie la gestul său de a propaga conţinutul manifestului prin viu grai. Părintele Turcu a refuzat să recunoască vreo acuzaţie, din acest motiv anchetatorii caracterizându-l „nesincer în timpul cercetărilor”. Deşi nu existau nici măcar indicii pentru implicarea părintelui în răspândirea acestui manifest, totuşi el a fost trimis în justiţie. Prin Încheierea din 22 martie 1955, Tribunalul Militar Bucureşti a dispus „restituirea dosarului Procuraturii Militare Teritoriale Bucureşti pentru completarea urmăririi penale”. Securitatea va încerca obţinerea unor probe şi va înainta dosarul din nou în instanţă. Deşi rechizitoriul era aproape identic, prin Sentinţa nr. 1140 din 6 septembrie 1955 a Tribunalului Militar Bucureşti, în deplasare la Ploieşti, părintele Gheorghe Turcu a fost condamnat la 5 ani de închisoare corecţională, pentru delictul de „deţinere de publicaţiuni interzise”, art. 325 Cod Penal. Recursul cerut de părintele Turcu a fost respins prin Decizia nr. 2016 din 3 noiembrie 1955 a Tribunalului Militar pentru Unităţile MAI, dar cu aplicarea Decretului nr. 421/1955 „s-a stins executarea pedepsei, prin graţiere”. La 17 octombrie 1955, părintele Turcu a fost eliberat din Penitenciarul Ploieşti.