Preotul Haralambie Irimescu din Apele Vii, judeţul Olt, în temniţa comunistă

S-a născut la 7 octombrie 1907 în localitatea Radomireşti, judeţul Olt. După absolvirea Seminarului Teologic de gradul II, în 1931 a primit darul preoţiei, ajungând să slujească la Ghizdăveşti, fostul judeţ Romanaţi (astăzi Dolj), apoi de la 1 martie 1936 la Roşieni, judeţul Olt. Aici, părintele Irimescu a înfiinţat căminul cultural, biblioteca parohială, a întreţinut o cantină şcolară şi a demarat şantierul pentru ridicarea unei clopotniţe. De asemenea, după cutremurul din noiembrie 1940, a reparat biserica parohială. La 1 martie 1944, a revenit la Parohia Ghizdăveşti. Văzut ca unul dintre intelectualii reprezentativi din localitate, după 1948 este luat în vizorul autorităţilor comuniste. Este reţinut, dar eliberat a doua zi. În schimb, este vizat în al doilea val de arestări, când se căutau vinovaţi pentru eşecul colectivizării în agricultură. La 30 iunie 1959 este reţinut, anchetat sumar la Securitatea din Craiova, apoi trimis în lagărele de muncă de la Periprava, respectiv Salcia (octombrie 1959). Prin Ordinul Ministerul Afacerilor Interne  nr. 10052 din 20 iulie 1959 i se stabileşte o detenţie administrativă pentru 36 de luni în lagăr de muncă. Ulterior, în ianuarie 1960, este anchetat în lagărul de la Periprava. În referatul introductiv se consemna cum nu fusese „lucrat în acţiune informativă individuală”, dar se arăta că, după 23 august 1944, a avut „manifestări duşmănoase împotriva socializării agriculturii”. În anchetă, părintele a recunoscut că, în 1938, a fost arestat sub acuzaţia de deţinere şi răspândire de material legionar, dar achitat la proces. Apoi, în septembrie 1939, în contextul asasinării prim-ministrului Armand Călinescu,  a fost reţinut, iar a doua zi eliberat. Nu a recunoscut apartenţa la organizaţia legionară şi nici „manifestările duşmănoase” la adresa regimului democrat-popular, de care era acuzat. Tot în anchetă au fost aduse probe noi, prin declaraţiile date de membri de partid din localitate.

Aceştia arătau despre părintele Irimescu că „este cunoscut ca un element respectuos, retras, şi se poartă frumos cu cetăţenii comunei”; „a sprijinit organele de stat în acţiunea de întovărăşire din comuna Apele Vii [domiciliul părintelui, n.n.] şi el fiind întovărăşit. Nu a pus greutate organelor locale” şi „nu este cunoscut cu manifestări duşmănoase în comună; timpul liber şi-l petrece în gospodărie, ocupându-se de grădinărit”. Din cauza sănătăţii precare cu care se confrunta, fiind bolnav de TBC, din 1960 părintele Irimescu a fost declarat „inapt pentru muncă”. La 30 iunie 1962 a fost eliberat de la Periprava. A fost reîncadrat în preoţie, începând cu 1 septembrie 1962, la Parohia Brabeţi, judeţul Dolj, în 1970 revenind la Ghizdăveşti.