Preotul Haralambie Manoilescu din Fâstâci-Vaslui în temniţa comunistă

S-a născut la 5 septembrie 1923 într-o familie de oameni simpli din oraşul Iaşi. După şcoala primară, s-a înscris la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Iaşi, pe care l-a absolvit în 1943, cu precizarea că anul VI l-a urmat la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti. Mai apoi a urmat Facultatea de Teologie, obţinând licenţa.

Primeşte darul preoţiei, ajungând să slujească în localitatea Fâstâci, în mănăstirea care la secularizarea din vremea domni­torului Alexandru Ioan Cuza fusese desfiinţată. Dosarul penal pe care l-am consultat nu ne oferă date suplimentare legate de biografia acestui părinte. Aflăm că la 16 iulie 1958 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Iaşi. Aici este interogat asupra perioadei de studii, în special de la seminarul ieşean, el fiind elev atunci când s-a desfăşurat rebeliunea legionară. Părintele Manoilescu a detaliat asupra atmosferei din seminar în perioada guvernării legionare, cu provocările ideologice şi presiunile la care era supusă instituţia pentru a se alinia noii politici. De asemenea, a vorbit despre profesorii şi elevii din seminar şi a descris episodul participării la rebeliunea din Iaşi, sub presiunea conducerii mişcării legionare locale şi cu implicarea unor responsabili din conducerea seminarului. În fapt, era vorba de marşul la care şi el a participat înspre Piaţa Unirii din Iaşi, pentru a se alătura celorlalte grupuri legionare care îşi manifestau adeziunea la cauza Mişcării. Tot în anchetă, părintelui Manoilescu i s-au adus acuzaţii pentru ajutoarele oferite familiei preotului Cezar Diaconu, pe care îl suplinise în perioada detenţiei (1952-1953). Părintele Manoilescu a afirmat categoric că sprijinul dat familiei a constat în ofrandele primite la Altar şi jumătate din venitul epitrahilului, aşa cum se proceda peste tot în acea vreme. Majoritatea acuzaţiilor erau delaţiuni date de diverşi martori. A fost trimis în justiţie, dar pentru că martorii nu şi-au mai susţinut declaraţiile din timpul anchetei, prin Încheierea Tribunalului Militar Iaşi din 26 decembrie 1958, dosarul a fost restituit Procuraturii, în vederea stabilirii faptelor şi pentru o înca­drare corespunzătoare. Ulterior, prin Sentinţa nr. 203 din 25 martie 1959 a Tribunalului Mili­tar Iaşi, părintele Manoilescu este condamnat la 8 ani închi­soa­­re corecţională pentru infrac­­ţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.

ărintele face recurs, care, prin Decizia nr. 1115 din 25 aprilie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Bucureşti, i se admite; i se casează sentinţa şi cauza este retrimisă la Procuratură „în vederea completării urmăririi penale”. Părintele este anchetat din nou, însă de data aceasta doar de Procuratură. Este acuzat pentru că făcea slujbe lungi în timpul campaniilor agricole, inclusiv vinerea, pentru bătrâni şi bolnavi. Totuşi, prin Încheierea Tribunalului Militar Iaşi din 13 iulie 1959, cazul este retrimis la Procuratură pentru completarea dosarului. Procuratura face recurs, care prin Decizia nr. 2286 din 1 septembrie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Bucureşti este admis. Atunci dosarul se retrimite la fond, încât prin Sentinţa nr. 594 din 14 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Iaşi este condamnat din nou la 8 ani închisoare corecţională. Cere recurs, care prin Decizia nr. 3067 din 14 decembrie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Bucureşti i se admite, fiind chiar achitat. La 24 decembrie 1959, părintele Manoilescu este eliberat din Penitenciarul Iaşi.