Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Preotul Ioan Boian sub persecuţia comunistă

Preotul Ioan Boian sub persecuţia comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 30 Oct, 2015

Preotul Ioan Boian s-a născut la 17 ianuarie 1903, în familia unui agricultor din comuna Miroslo­veşti, judeţul Iaşi. După ab­sol­virea seminarului teologic, tânărul Boian a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi (1930-1933). Încă din 1929 a primit darul preoţiei, fiind apoi numit paroh al Parohiei Socola (fosta mănăstire din spaţiul azilului de psihiatrie).
În plan politic avea să fie implicat în timpul guvernării legionare. La 5 octombrie 1940 a fost chemat la primăria localităţii Bucium, pentru a fi cooptat în comisia pentru inventarierea bunurilor evreieşti. De asemenea, i s-a cerut să se ocupe de strângerea „ajutorului legionar”. Deşi nu făcea parte din Mişcarea legionară, însărcinările i-au fost date pentru că era printre puţinii intelectuali din localitate. Informaţiile biografice provin din ancheta Securităţii de la sfârşitul anilor ‘50, care nu ne oferă detalii, ci doar informaţii lapidare, lipsite de concreteţe, atât cât să-l incrimineze.
După rebeliunea legionară, a fost deferit justiţiei. La 23 septembrie 1941, prin decizia
Curţii Marţiale Iaşi, părintele Boian a fost condamnat la 1 an şi 8 luni închisoare corecţională, pentru delictele de „propagandă legionară, sechestrare de persoane, abuzuri, bătăi” şi achitat pentru neparticipare la rebeliune. Acuzaţiile sunt multe şi condamnarea mică, ceea ce ne face să credem că sentinţa nu ilustra faptele invocate de parchetul militar. Probabil că şi acuzaţiile erau susţinute de delaţiuni, care nu şi-au mai găsit veridicitatea în instanţă. Oricum, procesul din 1941 a fost rezultatul ordinului politic dat de Ion Antonescu în contextul eliminării legionarilor din structurile de stat.
La 28 mai 1942 este eliberat din închisoarea militară Iaşi şi mobilizat pe frontul din est, ajungând până la Cotul Donului. Din decembrie 1943 şi până în februarie 1944 îl găsim slujind la Parohia Ocna, judeţul Dubăsari, din Guvernământul Transnistriei.
Revine în ţară, slujind ca detaşat la Parohia Slobozia, comuna Sireţel, judeţul Iaşi, unde construieşte o şcoală şi o biserică. Între 1946 şi 1948 a slujit la Parohia Băluşeşti, comuna Dochia, judeţul Neamţ, unde ridică o şcoală primară. După 1948 revine la Parohia Socola de lângă Iaşi. Pentru legăturile cu alţi preoţi la diferite evenimente bisericeşti este urmărit de Securitate şi suspectat de activitate legionară. În contextul valului de arestări de la sfârşitul anilor ‘50, la 16 iulie 1958 părintele este arestat. La percheziţia domiciliară i se găsesc două volume considerate interzise: „Orfani de război” şi „Poezii alese”, 1943, ultima scrisă de Octavian Goga.
Este anchetat la Securitatea din Iaşi asupra trecutului său politic. Aşa-zisa activitate legionară îi este supraevaluată, refuzând să recunoască ce i se impută. În concluziile de învinuire, anchetatorii arătau cum înainte de 23 august 1944 preotul Boian ar fi dus o intensă activitate în mişcarea legionară, apoi „şi-a manifestat ura împotriva orânduirii noastre democrat-populare, aducând injurii la adresa conducerii PMR şi a guvernului RPR”. La proces, desfăşurat la Tribunalul Militar Iaşi, părintele nu a recunoscut nimic, totodată, probele acuzării fiind neconcludente. Din aceste motive, în încheierea din 23 octombrie 1959 instanţa a decis întoarcerea dosarului la procuratură, „pentru completarea urmăririi penale”. După o anchetă sumară este trimis din nou în justiţie. Prin Sentinţa nr. 707 din 27 noiembrie 1958 este condamnat la 12 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Iaşi (1958), Aiud (martie 1959, mai 1963), Salcia-Ostrov (noiembrie 1962) şi Jilava (mai 1963). La Aiud a fost pedepsit cu 17 zile de izolare, pentru că „a vorbit cu camera vecină, a dormit în timpul zilei şi a avut obiecte nepermise” şi a muncit la GAS Aiud. A fost eliberat la 31 iulie 1964 din penitenciarul Aiud.