Preotul Ioan Porumb din Oradea, în temniţa comunistă

S-a născut la 11 noiembrie 1914, în Sânnicolau Român, judeţul Bihor. După absolvirea Academiei de Teologie din Oradea, în 1939 este hirotonit preot la Parohia Tulcea, judeţul Bihor, până în 1948. Se transferă la Parohia Marghita, unde slujeşte timp de trei ani, o perioadă de timp având şi funcţia de protopop de Marghita, dar nerecunoscută de stat. În 1951 este nevoit să se mute în Oradea, unde un an este profesor la Şcoala de cântăreţi bisericeşti. În 1952, este numit preot la Parohia Cheresig, judeţul Bihor, iar în 1954, la Parohia Velenţa-Oradea.

La 30 septembrie 1959 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Oradea. Este acuzat de participare la conspiraţie legionară împotriva regimului de „democraţie populară” din RPR, într-un lot de foşti legionari bihoreni. În fapt, o scrisoare primită de preotul Porumb, în 1958, de la o persoană din Statele Unite, în care era întrebat despre fostul său coleg de la academie, Alexandru Blaga, în vederea unei cununii în Apus, a trezit interesul lucrătorilor din Securitatea Regiunii Oradea. De asemenea, informaţia conform căreia, în 1938, Ioan Porumb deţinuse funcţia de preşedinte al Centrului Studenţesc Oradea a constituit o altă piesă pentru ancheta care se declanşase împotriva foştilor legionari bihoreni. Într-adevăr, încă din anul I de facultate, tânărul Porumb îşi manifestase interesul pentru organizaţia legionară, prin intermediul colegului Alexandru Blaga, în vremea aceea unul dintre liderii studenţilor legionari bihoreni, plecat din ţară în 1941, iar acum aflat în exil. Porumb participase la taberele legionare de la Oradea şi de la Mănăstirea Izbuc, judeţul Bihor. Acestor fapte se adăugau opiniile exprimate de preotul Porumb în publicistica bisericească orădeană împotriva bolşevismului din vremea războiului. Cu un asemenea trecut politic, coroborat cu atitudinile anticomuniste pe care le manifesta în diverse ocazii, mai ales la întâlnirile preoţeşti, unde se comentau evenimentele internaţionale, părintele Porumb a devenit pentru anchetatorii de la Securitate un complice la conspiraţia legionară care se constituise împotriva regimului, potrivit scenariului creionat de partidul unic în al doilea mare val de arestări declanşat în 1958. Se pare că scenariul securiştilor era de amploare, deoarece faptele se circumscriau la nivelul a două regiuni: Bihor şi Arad. Pentru că nici Ioan Porumb, nici Andrei Vascan (preot bihorean) „nu recunoşteau” acuzaţiile aduse, atunci securiştii au interogat mai mulţi clerici bihoreni. Printre aceştia se numărau Teodor V. Damşa, Ioan Chişu, Constantin Olaru şi Valeriu Ioja. Legăturile dintre aceştia, unele doar pe considerente profesionale, şi slujirile pe care le săvârşiseră şi în alte zone ale ţării, precum Mănăstirea Gai-Arad, cu alţi preoţi suspectaţi de legionarism (Ilarion V. Felea) şi comentariile aduse pe marginea unui conformism manifestat de unii ierarhi în relaţia cu statul comunist (ex. Episcopul Valerian Zaharia) au constituit elementele scenariului unei conspiraţii legionare „sub mască religioasă” cu ramificaţii în exil. Astfel, alături de preotul Vascan, Ioan Porumb era acuzat că „s-a organizat într-o grupare legionară în baza instrucţiunilor primite din partea foştilor conducători legionari, care se află în străinătate, cu scopul de a pregăti o acţiune contrarevoluţionară menită să schimbe orânduirea democrat-populară din RPR cu una de tip fascist-legionar”. Prin Sentinţa nr. 194 din 27 mai 1960 a Tribunalului Militar Timişoara, părintele Porumb a fost condamnat la 6 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Oradea (septembrie 1960) şi Aiud (august 1960), apoi lagărele de muncă de la Salcia-Ostrov (octombrie 1960 şi decembrie 1961) şi Giurgeni (iunie 1961). La 3 august 1964 a fost eliberat din lagărul de la Ostrov. În acelaşi an a fost reîncadrat în slujire la Parohia Rontău, un an mai târziu transferându-se la Ioşia-Oradea. La 1 ianuarie 1991 s-a retras la pensie.