Preotul Ion Iftimie sub teroarea autorităţilor comuniste

Mulţi preoţi ortodocşi au cunoscut ororile închisorilor din perioada comunistă în mai multe rânduri, atât în arestările din 1948-1952, cât mai ales după 1958. Un astfel de caz este cel al părintelui Ion Iftimie din comuna Dealu Morii, judeţul Bacău. Acesta s-a născut la 23 iunie 1909, într-o familie de oameni simpli din Tecuci. După absolvirea Facultăţii de Teologie de la Cernăuţi şi a studiilor de Litere şi Filozofie la Iaşi, în 1931 Ion Iftimie a fost hirotonit şi numit paroh la Parohia Dealul Morii. Deşi se înscrisese în Partidul Naţional Ţărănesc, preotul Iftimie nu a militat, tot aşa cum, în circumstanţele guvernării naţional-legionare, a procedat în Mişcarea legionară. A fost un cleric ales, mereu aproape de nevoile credincioşilor săi, un bun gospodar, un intelectual, un slujitor al cetăţii, practic un model pentru comunitatea care i se încredinţase. La reforma agrară din 1946 s-a implicat pentru o justă împărţire a pământului către ţăranii cu nevoi, care la reforma din 1921 nu fuseseră împroprietăriţi. La alegerile parlamentare din 1946, cu toate ameninţările forţelor de ordine, a fost în fruntea alegătorilor care cereau prezenţa tuturor reprezentanţilor partidelor politice în sala de vot. Din acest motiv, a fost reţinut la Prefectura din Tecuci timp de trei zile. Pe fondul foametei din Moldova, în ianuarie 1947 a iniţiat o solicitare către ierarhii ortodocşi din Transilvania în vederea obţinerii unui ajutor alimentar. Pentru acest demers, Protoieria II Zeletin l-a delegat să se deplaseze în Ardeal. Înainte de a pleca din localitate, părintele Iftimie a fost cel care a asistat la împărţirea justă a porumbului primit ca ajutor, după ce primarul îşi însuşise o parte din cantitate. Înainte de a pleca în Ardeal i s-au raliat mai mulţi săteni, gest care a îngrijorat autorităţile statului. S-a răspândit zvonul că preotul Iftimie porneşte o rebeliune, iar primarul din Dealu Morii l-a denunţat la Prefectură că acesta ar merge în Ardeal la o întrunire politică. Părintele a fost reţinut şi chiar judecat pentru „instigare la rebeliune“. Pentru netemeinicia acuzaţiei a fost achitat. În decembrie 1948, este arestat din nou, ţinut în anchete, dar judecat abia în 1950. De această dată, Tribunalul Militar Galaţi l-a condamnat la 4 ani închisoare corecţională pentru „deţinere ilegală de armament şi găzduire de prizonieri“. Mai târziu avea să afirme, chiar în ancheta Securităţii, că arma găsită în turnul clopotniţei bisericii în care slujea fusese pusă în mod intenţionat, pentru ca la percheziţie să fie găsită. A fost trimis la Canal, unde a muncit la Poarta Albă (februarie 1951), Valea Neagră (noiembrie 1951) şi Galeşu (noiembrie 1952). În 1953 i se revizuieşte procesul, însă primeşte aceeaşi pedeapsă. Deoarece o executase, la 17 iunie 1953 este eliberat. Revine în parohia sa, cu aceeaşi însufleţire de a sluji altarului şi credincioşilor săi. Cu acordul autorităţilor de stat, în 1957 înfiinţează un muzeu istoric în cadrul parohiei, fiind ajutat de parohieni cu diferite obiecte, mai ales monede vechi. Slujeşte altarului, predică, ţine aproape de credincioşi cu prudenţă pentru a nu deranja autorităţile. Cu toate acestea, la 16 iunie 1959 este arestat de Securitate. Din declaraţiile unor membri ai comitetului parohial şi ale altor cetăţeni, părintele Iftimie era arătat că ar fi difuzat „materiale interzise, atât la domiciliu, cât şi în biserică, pe care cu bună ştiinţă le-a difuzat în rândul cetăţenilor pentru a fi comentate în mod duşmănos“. La percheziţie i se confiscaseră „mai multe înscrisuri cu conţinut diferit; mai multe monede din metale albe“. Nu a recunoscut nimic, pentru că nu era vinovat de nimic. La proces s-a comportat la fel, afirmând că a împrumutat unor credincioşi cartea „Sfârşitul omului“, Catehismul şi alte volume cu caracter pastoral. Totuşi, Tribunalul Militar Iaşi l-a condamnat prin Sentinţa nr. 553 din 19 septembrie 1959 la 10 ani închisoare corecţională. La recurs, după o serie de amânări, instanţa a concluzionat că materialele difuzate nu erau interzise şi a trimis cauza pentru recercetare la Procuratură. Neexistând probe împotriva sa, la 9 iulie 1960, părintele a fost eliberat, după ce cunoscuse închisorile de la Bacău, Jilava, Galaţi şi lagărele de muncă de la Periprava şi Salcia.