Preotul Ion Năstase din Andreiaşu de Jos sub teroarea Securităţii

Putem spune că rezistenţa anticomunistă din munţii Vrancei a avut un caracter aparte. Alături de cei din munţi, localnicii care se vedeau în situaţia de a le fi luate pământurile pentru colectivizare au iniţiat adevărate răscoale împotriva autorităţilor comuniste. Un astfel de caz este al preotului Ion Năstase din Andreiaşu de Jos, judeţul Vrancea. Ion Năstase s-a născut la 1 ianuarie 1899 în familia unor agricultori din Andreiaşu de Sus. După şcoala primară, tânărul Năstase urmează Seminarul „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi, pe care îl finalizează în 1917, apoi Facultatea de Teologie din Iaşi, unde obţine licenţa în anul 1922. Cu un an înainte este hirotonit preot şi numit la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Andreiaşu de Jos. Se face remarcat ca un preot destoinic, apropiat de credincioşi, uneori fiind nevoit să accepte implicarea în politică prin aderarea la Partidul Naţional Ţărănesc sau Partidul Liberal. După 1944, intră în Frontul Plugarilor, dar se declară deschis adeptul partidelor istorice, pentru care se implică la alegerile din 1946. Ca mulţi alţi români din acea vreme, spera la schimbarea regimului politic de sorginte moscovită. De aceea, în iunie 1950 este contactat de unii membri ai Organizaţiei „Vlad Ţepeş II“, care începea să-şi creeze nuclee în zona munţilor Vrancei. Această organizaţie anticomunistă fusese iniţiată de Victor Lupşa, un comerciant din Zagon, judeţul Covasna, de confesiune reformată, care se opunea procesului de colectivizare iniţiat de autorităţile comuniste în anul 1949. După recrutarea unor ciobani şi ţărani din judeţul Putna, în noiembrie 1949 şi februarie 1950, Lupşa ţine mai multe şedinţe în comuna Nereju, unde aduce la cunoştinţa membrilor organizaţiei (care depuseseră jurământul) că, în cazul începerii unui război între americani şi sovietici, ţăranii vrânceni trebuie să înceapă o răscoală în care să fie ocupate sediile autorităţilor de stat, miliţienii să fie dezarmaţi şi comuniştii reţinuţi până la coborârea luptătorilor din munţi. În acest context este solicitat preotul Ion Năstase cu misiunea de a „a trage clopotele bisericii în care slujea timp de o oră pentru reuşita răscoalei“. Numai că Securitatea era pe urmele membrilor din rezistenţă în toate satele în care aceştia erau semnalaţi de informatori. Astfel, la 12 august 1950, Securitatea declanşează un val de arestări în satele Vidra, Tichiriş, Andreiaşu şi Tulnici. Din aceste sate s-a format un lot de 18 inculpaţi, format mai ales din plugari şi învăţători. Printre aceştia se afla preotul Ion Năstase, arestat la 13 august. După anchete extrem de dure, acest lot a fost înaintat Tribunalului Militar Galaţi. Prin Sentinţa nr. 913 din 31 octombrie 1951, părintele Ion Năstase a primit o pedeapsă de 2 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „omisiune la denunţ de uneltire contra ordinii sociale“. Părintele Năstase a cunoscut penitenciarul din Galaţi (noiembrie 1950 - mai 1951), apoi pe cel din Aiud. La 13 august 1952 a fost mutat la Direcţia Generală a Securităţii Statului „pentru cercetări“, fiind eliberat la 11 februarie 1953. După eliberare şi până în 1954 a fost supus unui domiciliu obligatoriu în Andreiaşu de Jos. Între 1954 şi 1957 a slujit la Parohia Furceni, judeţul Vrancea, între 1957 şi 1965 la Parohia Nereju, pentru ca, până la trecerea la cele veşnice, 30 decembrie 1980, să păstorească în biserica din Andreiaşu de Jos. Permanent a fost hărţuit de Securitate, ca şi fiii săi. Emil Năstase a fost reţinut odată cu părintele şi trimis pentru o perioadă de timp într-un lagăr de la Ianca, judeţul Brăila, iar fiul cel mic, Constantin, proaspăt absolvent al Teologiei în 1951, a cunoscut urmărirea constantă a Securităţii.